Marcu 14,1-15,47
Peste două zile aveau să fie Paştele şi Azimele, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă pe Isus prin viclenie ca să-l ucidă, căci spuneau:
„Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se răzvrătească poporul”.
Fiind în Betania în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump, şi, spărgând vasul, i-a turnat pe cap. Dar erau acolo unii care, indignaţi, ziceau unii către alţii:
„Pentru ce s-a făcut această risipă de mireasmă? Căci mireasma aceasta ar fi putut fi vândută cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor”.
Şi erau revoltaţi împotriva ei. Însă Isus a spus:
+. „Lăsaţi-o! De ce o necăjiţi? A făcut un gest frumos faţă de mine, căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi oricând voiţi puteţi să le faceţi bine; pe mine însă nu mă aveţi întotdeauna. Ea a făcut ce a putut: a uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare. Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea”.
Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, a venit la arhierei ca să-l dea pe mâna lor. Când au auzit, s-au bucurat şi i-au promis că-i vor da arginţi. Iar el căuta un moment potrivit ca să-l dea pe mâna lor.
În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paştele, discipolii săi i-au spus:
„Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?”
Atunci a trimis doi dintre discipolii săi şi le-a spus:
+. „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeţi după el şi, acolo unde va intra, spuneţi stăpânului casei că învăţătorul zice: «Unde este camera mea, în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?» El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiţi acolo pentru noi!”
Discipolii au ieşit şi au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese şi au pregătit Paştele.
Când s-a înserat, a venit împreună cu cei doisprezece. Şi, în timp ce stăteau la masă şi mâncau, Isus a spus:
+. „Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda!”
Atunci au început să se întristeze şi să-i spună unul după altul:
„Nu cumva eu?”
El le-a spus:
+. „Unul dintre cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. Într-adevăr, Fiul Omului merge după cum este scris despre el. Însă vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut”.
Şi, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus:
+. „Luaţi, acesta este trupul meu!”
Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. Şi le-a spus:
+. „Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi. Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu!”
Înainte de a fi cântat cocoşul de două ori, de trei ori mă vei renega.
Şi, cântând imnuri, au ieşit spre Muntele Măslinilor. Iar Isus le-a spus:
+. „Voi toţi vă veţi scandaliza, căci este scris: «Voi bate păstorul şi oile se vor risipi». Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”.
Atunci Petru i-a zis:
„Chiar dacă toţi se vor scandaliza, eu nu”.
Dar Isus i-a zis:
+. „Adevăr îţi spun că tu, astăzi, în această noapte, înainte de a fi cântat cocoşul de două ori, de trei ori mă vei renega”.
Iar el spunea şi mai insistent:
„Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega”.
Şi toţi ziceau la fel.
Apoi au venit într-un loc al cărui nume era „Ghetsemani” şi le-a spus discipolilor săi:
+. „Staţi aici până când mă voi ruga!”
Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se înfiora şi a se nelinişti şi le-a spus:
+. „Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!”
Şi, mergând puţin mai în faţă, a căzut la pământ şi se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la el ceasul acela, zicând:
+. „Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu”.
Apoi a venit şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru:
+. „Simon, dormi? Nu ai putut să veghezi nici măcar un ceas? Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab”.
Şi, plecând din nou, s-a rugat spunând aceleaşi cuvinte.
venit din nou şi i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-i răspundă.
A venit a treia oară şi le-a spus:
+. „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Ajunge!
A venit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape!”
Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el o mulţime, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor, a cărturarilor şi a bătrânilor, iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând:
„Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l şi duceţi-l sub pază sigură!”
Venind, s-a apropiat îndată de el şi i-a spus:
„Rabbi!”
Şi l-a sărutat. Atunci ei au pus mâna pe el şi l-au prins. Însă unul dintre cei care erau de faţă, scoţându-şi sabia, l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. Luând cuvântul, Isus le-a zis:
+. „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi eram la voi şi învăţam în templu, şi nu m-aţi arestat. Dar aceasta-i ca să se împlinească Scripturile”.
Atunci, discipolii, părăsindu-l, au fugit cu toţii. Însă îl urma un tânăr oarecare, acoperit numai cu o pânză pe trupul gol; l-au prins, dar acesta, lăsând pânza, a fugit gol.
L-au dus pe Isus în faţa marelui preot şi s-au adunat toţi arhiereii, bătrânii şi cărturarii. Iar Petru l-a urmat de departe până în interiorul curţii marelui preot şi, stând împreună cu servitorii, se încălzea la foc. Iar arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau, căci mulţi dădeau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile nu se potriveau. Câţiva, ridicându-se, dădeau mărturie falsă împotriva lui, zicând:
„Noi l-am auzit pe acesta, spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini omeneşti şi în trei zile voi construi un altul, nefăcut de oameni»”.
Dar nici aşa mărturia lor nu se potrivea. Atunci marele preot, ridicându-se în mijlocul lor, l-a întrebat pe Isus:
„Nu răspunzi nimic? Ce mărturie dau aceştia împotriva ta?”
Însă el tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus:
„Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?”
Isus a zis:
+. „Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”.
Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus:
„Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare?”
Toţi l-au condamnat ca fiind vinovat de moarte. Unii au început să-l scuipe şi, acoperindu-i faţa, îl loveau spunându-i:
„Profeţeşte!”
Iar servitorii îi dădeau palme.
Pe când Petru era jos, în curte, a venit una dintre servitoarele marelui preot şi, văzându-l pe Petru încălzindu-se, l-a privit fix şi i-a zis:
„Şi tu erai cu Nazarineanul, cu Isus”.
Dar el a negat, spunând:
„Nu ştiu, nu înţeleg ce zici!”
Şi a ieşit afară în faţa curţii. Şi a cântat cocoşul. Iar servitoarea, văzându-l, a început din nou să le spună celor care stăteau acolo:
„Acesta este dintre ei”.
Dar el a negat din nou. După câtva timp, cei care stăteau acolo i-au spus din nou lui Petru:
„Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti galileean”.
Iar el a început să se blesteme şi să jure:
„Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiţi”.
Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Atunci, Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca un cocoş să cânte de două ori, de trei ori mă vei renega”. Şi a izbucnit în plâns.
Dis-de-dimineaţă, făcând consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii şi cărturarii şi tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus şi l-au predat lui Pilat. Pilat l-a întrebat:
„Tu eşti regele iudeilor?”
El i-a răspuns:
+. „Tu zici”.
Iar arhiereii îl acuzau de multe lucruri. Pilat l-a întrebat din nou:
„Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!”
Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira. Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deţinut pe care îl cereau ei. Pe atunci era închis un oarecare Baraba, care, împreună cu nişte răzvrătiţi, în timpul unei revolte, comiseseră crimă. Mulţimea a urcat şi a început să ceară să le facă aşa cum făcea întotdeauna. Pilat le-a răspuns:
„Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”
Căci ştia că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. Însă arhiereii instigau mulţimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba. Pilat le-a spus din nou:
„Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?”
Iar ei au strigat iarăşi:
„Răstigneşte-l!”
Pilat le-a spus:
„Dar ce rău a făcut?”
Însă ei strigau mai tare:
„Răstigneşte-l!”
Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat de la ea.
Soldaţii l-au adus în curte, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. L-au îmbrăcat cu o haină de purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. Apoi au început să-l salute:
„Bucură-te, rege al iudeilor!”
Şi-l loveau peste cap cu o trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, se prosternau înaintea lui. Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească.
Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus. L-au dus la locul numit „Golgota”, care, tradus, înseamnă „locul Craniului”. Şi a fost socotit cu cei fărădelege. Şi i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat. Apoi l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. Era ceasul al treilea când l-au răstignit. Era scrisă inscripţia condamnării lui: „Regele Iudeilor”. Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga lui. Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.
Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând:
„Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!”
La fel şi arhiereii, între ei, îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau:
„Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. Cristos, regele Israelului, să coboare acum de pe cruce ca să vedem şi să credem!”
Îl insultau şi cei răstigniţi cu el.
Fiind ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea. La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic:
+. Eloí, Eloí, léma sabactáni?”,
care, tradus, înseamnă:
+. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau:
Iată, îl cheamă pe Ilie!”
Cineva, alergând, a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea, spunând:
Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilie ca să-l ia jos!”
Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat sufletul.

Aici se îngenunchează şi se face o pauză.

Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus:
Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!”
Erau şi câteva femei care priveau de departe; printre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic şi a lui Ioses, şi Salomé, care îl urmau de când era în Galileea şi îl slujeau; şi multe altele care urcaseră cu el la Ierusalim.
Când s-a făcut seară, întrucât era ziua Pregătirii, care este ajunul sâmbetei, a venit Iosif din Arimateea, membru respectat în Sinedriu, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi a îndrăznit să intre la Pilat şi să ceară trupul lui Isus. Pilat s-a mirat că murise deja şi, chemându-l pe centurion, l-a întrebat dacă a murit de mult. Aflând de la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul. Iosif, cumpărând un giulgiu, a luat jos trupul, l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care fusese săpat în stâncă. Apoi a rostogolit piatra la intrarea în mormânt. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Ioses, priveau unde l-au pus.

Comentariu
Duminica Floriilor mai este numită și Duminica Pătimirii Domnului, deoarece în această zi se citește în întregime textul care relatează pătimirea lui Isus. Anul acesta, textul este luat din Mc 14–15, deoarece este anul liturgic B, text ce poate fi împărțit în trei episoade. Primul se găsește în Mc 14,1-11 și prezintă atitudinea arhiereilor, a cărturarilor și a lui Iuda, în contrast cu atitudinea unei femei, iar locurile în contrast sunt Ierusalimul și Betania. Al doilea episod se găsește în Mc 14,12-16 și se desfășoară în Betania și în Ierusalim, avându-i ca protagoniști pe Isus și pe discipolii săi, împreună cu un tânăr necunoscut. Al treilea episod se găsește în Mc 15,38-47 și se desfășoară pe Golgota și în jurul mormântului lui Isus. Să le luăm pe rând!

În primul episod (Mc 14,1-11), mai marii preoți și cărturarii plănuiau cum să-l prindă pe Isus și să îl dea la moarte, însă nu voiau ca această acțiune să se întâmple de Sărbătoarea Paștelui, pentru a nu se isca revoltă în popor. Dar tocmai ceea ce ei voiau să evite, aceea se întâmplă: Isus moare de Paștele iudaic, înlocuind mielul de jertfă cu sine însuși, ducând astfel la îndeplinire planul de mântuire al lui Dumnezeu cu poporul, alianța sa începută cu Patriarhii și continuată cu Moise și cu Profeții. În contrast cu aceste personaje negative, iese în evidență o femeie care acționează la vedere, în mod deschis. Despre identitatea femeii s-au făcut multe ipoteze, însă nici una nu satisface curiozitatea noastră despre ea. Tehnica anonimatului, în care o prezintă Evangheliile Sinoptice, are scopul de a lăsa deschisă posibilitatea ca oricine să se identifice cu acest personaj misterios. Turnarea miresmei pe capul lui Isus poate fi interpretat ca un gest de recunoaștere al regalității sale, însă Isus însuși dă interpretarea corectă, referindu-se la moartea sa. Avem de a face cu una din noutățile revoluționare realizate de Isus: relația sa cu femeile ce stă la baza relațiilor paritare dintre bărbat și femeie în cultura creștină. Ba mai mult: Isus acceptă gestul de iubire al femeii, manifestat public față de El, ceea ce putea părea chiar un scandal în mentalitatea iudaică.

În al doilea episod (Mc 14,12-16), Isus se găsește doar cu discipolii săi, care îl întreabă unde dorește să îi pregătească pentru a mânca Paștele. Isus este stăpân pe situație, El știe exact cum se va desfășura Ultima Cină, este dotat de o știință inexplicabilă. Aici intrăm în dimensiunea misterului divin. Isus trimite doi dintre discipoli la Ierusalim și le dă indicații precise: un om le va ieși în întâmpinare cu un urcior cu apă și, în casa în care va intra, acolo va fi sala unde va mânca Paștele. Ne închipuim nedumerirea discipolilor care trebuiau să meargă la Ierusalim să caute un om cu un urcior cu apă. Însă ei nu își fac probleme, ci urmează indicațiile date de Isus, găsind întocmai după cum le-a spus. Este vorba despre locul unde a luat ființă Biserica primară, unde discipolii se adunau și se rugau, dar și locul unde se ascundeau, după moartea lui Isus (Lc 24; In 20,19-30). Probabil este și locul unde au avut loc Rusaliile, revărsarea Duhului Sfânt (Fap 2,1). Sala de la etaj reprezintă locul comuniunii cu Isus și cu Biserica, este ieslea unde se naște Biserica și cenaclul comunității în formare.

Al treilea episod (Mc 15,38-47) se desfășoară pe Calvar și în jurul mormântului lui Isus, iar personajele ce apar în acest text sunt exemple pozitive sau care au făcut un drum de asimilare a adevărului despre Isus, precum centurionul sau femeile care priveau de departe, cu atenție și pietate, cele întâmplate. Centurionul, responsabil direct cu răstignirea lui Isus, văzând cum a murit Fiul omului, exclamă: „Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu” (Mc 15,39). Un alt personaj care a făcut un drum de convertire, de la întuneric (Mc 15,42; Mt 27,57) spre lumină (In 19,38), de la ascundere la ieșirea în public, este Iosif din Arimateea. El era un om cu influență, dacă a avut curajul să meargă la Pilat să-i ceară trupul lui Isus, pe care l-a pus într-un mormânt nou, săpat în stâncă. Isus nu putea să dispară în uitare, căci îi atinsese inima lui Iosif din Arimateea, de aceea se îngrijește de tot ceea ce este nevoie pentru înmormântarea lui Isus. În timp ce oamenii acționează, femeile privesc de departe (Mc 15,40). Este o atitudine ce se apropie de contemplație. Femeile nu acționează asemenea bărbaților, ele au nevoie de interiorizare, dar tocmai această interiorizare le dă puterea de a rămâne fidele lui Isus, pe care l-au urmat din Galileea spre Ierusalim, un drum în urcare, nu doar teologic, ci și spiritual.

Da, femeile sunt capabile de iubire fidelă, ceea ce le deosebește de bărbații care au dispărut, căci nu mai aveau ce oferi și ce face. Ceea ce pare putere în ochii lumii este slăbiciune în ochii lui Dumnezeu, iar ceea ce pare slăbiciune în ochii lumii este puterea lui Dumnezeu (1Cor 1,18-25).

Mormântul lui Isus este „memorie, amintire”, iar femeile au observat cu atenție, au contemplat locul unde a fost pus Isus, acolo unde vor merge în prima zi a săptămânii, când Isus înviat le va apărea și le va încredința misiunea de a vesti bucuria învierii.

*

Distribuie cu: