Luca 6,27-38
Însă vouă, care mă ascultați, vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați-i pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă defăimează. Celui care te lovește peste un obraz întoarce-i-l și pe celălalt, iar pe cel care-ți ia mantaua nu-l împiedica să-ți ia și tunica. Celui care îți cere, dă-i, și de la cel care a luat dintre ale tale nu cere înapoi. Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel. Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveți? Și păcătoșii fac la fel. Și dacă dați cu împrumut celor de la care sperați să primiți înapoi, ce răsplată aveți? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor ca să primească la fel. Voi însă iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără ca să așteptați nimic, iar răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun față de cei nerecunoscători și răi. Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv. Nu judecați și nu veți fi judecați; nu condamnați și nu veți fi condamnați, iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată și cu vârf vi se va turna în poală, căci cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă”.

Comentariu
”Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv”, este aclamația fragmentului evanghelic de astăzi și care propune indicatorul acțiunii milostive a lui Dumnezeu pentru omul creat din nimic, dar care este mai însemnat decât tot universul material, om creat pentru fericirea veșnică. Isus continuă predicarea împărăției lui Dumnezeu, propune fericirile ca împlinire a dimensiunii umane, iar fundamentul prim și ultim al fericirii creștine este iubirea. “Iubiți-i pe dușmanii voștri” (v. 27 şi 35). Acest imperativ a lui Cristos nu reprezintă o antiteză între iubire și ură, dar le cere ucenicilor o iubire concretă, dezinteresată tocmai față de cei care îi urăsc, față de dușmani. Predica lui Isus, este o sinteză completă a sfintei scripturi și în cuvinte puține ne transmite kintesența planului de milostivire pe care Dumnezeu îl are cu omul.

Totul a fost creat din iubire și pentru iubire, iar acest fapt ne face responsabili de acțiunile noastre în raport cu semenii noștri și în relație cu Dumnezeu. Acțiunile pur legaliste ale omului sufocă persoana și o încătușează, în timp ce acțiunea plină de empatie și iubire, transformă, vindecă și redă frumusețea inițială de fiu prea-iubit. Împlinirea legii este iubirea, iar iubirea nu este abstractă, ea devine instrumentul relației concrete dintre oameni. Iubirea este dar din partea lui Dumnezeu, autorul vieții, iubirea indică profunditatea persoanei, care nu este chemată doar să-și demonstreze sublimul existențial pentru prieteni, ci să scrie cu creionul iubirii milostive în viața celor indiferenți și reci. Simplitatea în gând și acțiune reprezintă modalitatea perfectă de consolidare a relațiilor corecte și profunde în raport cu semenii noștri. Nu există oameni răi, dar acțiuni greșite, nu există dușmani, ci abordări diferite.

Abordarea privind relațiile dintre noi și raportul cu Dumnezeu autorul vieții, trebuie să fie o consecință a raportului trinitar din Sfânta Treime, care în comuniune perfectă împlinește acțiunea iubirii perfecte. Nu suntem perfecți ci perfectibili, nu suntem dumnezei, dar suntem imagine a creatorului. Toate acțiunile noastre trebuie să aibă în centru iubirea și intenția sinceră de a ierta celor care ne greșesc prin intenții directe sau prin omisiune. Iertarea și milostivirea sunt atribute dumnezeiești, iar Cristos ne invită să le personalizăm în viața noastră și să avem sentimentele cele mai sincere pline de milostivire pentru cei care ne greșesc. ”Iertați și vi se va ierta”, nu măsurați iubirea voatră, dar intrați în dinamica logicii divine.

Nu există altă perfecțiune decât acea a iubirii frățești, nu există altă alt scop decât acela de a avea capacitatea iertării, după ce am experimentat darul iertării lui Dumnezeu.

Sfântul Francisc din Asissi, om al penitenței, înflăcărat de iubirea față de aproapele, s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu descoperind în chipul celor săraci imaginea perfectă a creatorului. Cu râvnă neobosită îi îndemna și pe frați să practice caritatea, penitența și iertarea. Doar în dinamica iertării putem reface comuniunea perfectă cu Dumnezeu de care omul s-a bucurat înainte de a simți gustul amar al păcatului.

Din Izvoarele Franciscane
FF 55: Și acest îndemn îl adresez tuturor fraților mei cu binecuvântarea lui Dumnezeu:  ”Teamă și onoare, laudă și binecuvântare, mulțumiri și închinare Domnului Dumnezeu atotputernic în Trinitate și în Unitate, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, creatorul tuturor lucrurilor.Faceți pocăință, faceți fructe vrednice de pocăință, pentru că vom muri curând. Oferă și vei primi, iartă-te și vei fi iertat; Și dacă nu iertați oamenilor faptele lor, Domnul nu vă va ierta păcatele. Mărturisiți-vă toate păcatele. Fericiți sunt cei care mor în penitență, căci ei vor fi în Împărăția cerurilor. Vai de cei care nu mor în pocăință, căci ei vor fi copii ai diavolului și vor merge în focul cel veșnic. Feriți-vă și evitați orice rău și perseverați în bine până la sfârșit”.  

FF 273: Așa cum noi iertăm greșiților noștri: și ce nu iertăm pe deplin, tu, Doamne, fă să iertăm pe deplin astfel încât, din pricina ta, să ne iubim cu adevărat dușmanii noștri și să mijlocim împreună, să nu răsplătim răul cu rău, dar să facem binele în folosul fraților noștri.

Distribuie cu: