Ioan 6,51-58
„Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este carnea mea pentru viața lumii”. Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm carnea [sa]?”. Dar Isus le‑a zis: „Amin, amin vă spun: dacă nu mâncați carnea Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă carnea mea și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Deoarece carnea mea este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă carnea mea și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. Așa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] și cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinții voștri și au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

Comentariu
Expresia inițială este formulată cu articolul hotărât: „Eu sunt pâinea cea vie”, adică pâinea prin excelență, capabilă să dea viață, deoarece s-a coborât din cer. Dacă Isus este pâinea cea vie, înseamnă că există și o pâine moartă? Da, în sensul că există o pâine care nu poate oferi viața, ci doar hrănește trupul biologic, așa cum există o apă care nu potolește setea. Isus este  pâinea cea vie care dă viață, așa cum afirmă In 5,21: „După cum Tatăl învie morții și le dă viață, la fel și Fiul dă viață celor cărora vrea [să o dea]”. În ambele situații întâlnim termenul zōopoiei = „dă viață”, a cărui sorginte sunt Tatăl și Fiul, după cum afirmă deja Ier 10,10: „Domnul este Dumnezeul adevărat; el este Dumnezeul vieții și rege veșnic”. Iar Ps 36,10 cântă: „Căci la tine este izvorul vieții și în lumina ta vom vedea lumina”. Pentru a avea acces la viața care provine de la Tatăl și de la Fiul e nevoie și de convertire, după cum citim în Fap 14,15: „Noi vă aducem vestea cea bună ca să vă întoarceți de la faptele acestea fără sens la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și toate câte sunt în ele”.

Când vorbim despre viața veșnică, în care avem posibilitatea să intrăm după trecerea din această viață, sufletele noastre devin mai înflăcărate de dorința de a o gusta. Acum, însă, Isus ne spune care este condiția pentru a intra în viața după care tânjim: „Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este carnea mea pentru viața lumi” (In 6,51b). Contextul este cel al asemănării cu mana din deșert (Ex 16) care nu a putut împiedica moartea fizică a patriarhilor, dar cine mănâncă pâinea venită din cer nu va muri în veci. Despre ce fel de moarte este vorba? Despre acea moarte care este în contradicție radicală cu viața veșnică. Moartea fizică rămâne, deși cei care cred au primit viața divină prin sacramente, dar este doar un episod care nu dăunează vieții veșnice, supraviețuirii în viața veșnică. În cel care este renăscut de sus, în fiul lui Dumnezeu, viața nu se termină, ci se transformă. Moartea fizică, un episod trecător, va fi absorbită în momentul final de împlinirea vieții divine înseși, la învierea de apoi.

Duminica trecută am văzut că iudeii murmurau (In 4,41), acum însă ei discută aprins între ei, adică se ceartă (In 6,52), ceea ce înseamnă că unii au crezut, iar alții îi contraziceau. Pentru a înțelege profunzimea acestei discuții să facem trimitere la Ex 2,13 unde apare același verb machomai = „a discuta aprins”, „a se certa: Moise „a ieșit a doua zi și, iată, doi evrei se certau. El i-a zis celui nelegiuit: «De ce îl lovești pe semenul tău?»”. Discuția respectivă merge până la lovirea reciprocă, deoarece fiecare consideră că este în posesia dreptății, pe care vrea să o impună celuilalt. Probabil că cei care au aderat la cuvintele lui Isus fac trimitere la cina euharistică, în care pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele său, iar cei care mănâncă această hrană primesc viața veșnică. Ceilalți care sunt încă scandalizați de afirmația lui Isus, acum reacționează cu o intensitate crescândă. Cu toate acestea, Isus nu renunță la adevărul deja afirmat, ci îl întărește solemn, afirmând: „Amin, amin, vă spun: dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi” (In 6,53).

Prima comunitate creștină care mărturisește cum a pus în practică îndemnul lui Isus de a mânca trupul său și de a bea sângele său este cea din Corint. Această comunitate ne ajută să înțelegem că nu este vorba despre canibalism, ci de hrana euharistică. Isus este un bun pedagog, de aceea insistă pe acest adevăr, cu scopul ca ascultătorii lui să aibă viața. Deocamdată Isus vorbește de carnea și sângele Fiului omului, ceea ce a generat perplexitate în iudei, care îl considerau doar un om comun, spunând: „acesta”. Isus este cu adevărat Fiul omului, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu devine carne, adică sarx (In 1,14). Pentru semiți, carnea și sângele sunt elementele esențiale ale unei persoane, dar pentru Ioan, acestea trebuie să fie primite în credință, sub forma pâinii și a vinului, pentru a fi izvor de viață, atât în prezent cât și în veșnicie.

*

Distribuie cu: