Luca 3,10-18
Iar mulțimile îl întrebau (pe Ioan Botezătorul): “Atunci ce trebuie să facem?” Răspunzând, le-a spus: “Cel care are două haine să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel”. Au venit și unii vameși ca să fie botezați și i-au spus: “Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” El le-a spus: “Nu pretindeți mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi”. Şi unii soldați l-au întrebat la fel spunând: “Iar noi ce trebuie să facem?” El le-a zis: “Nu maltratați și nu acuzați pe nimeni pe nedrept și fiți mulțumiți cu solda voastră”. Deoarece poporul era în așteptare și toți se întrebau în inima lor despre Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, Ioan le-a răspuns tuturor: “Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. El are în mână lopata de vânturat ca să curețe aria și să adune grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”. Astfel, prin multe alte îndemnuri, el predica poporului vestea cea bună.

Comentariu
Atunci, ce trebuie să facem? O întrebare esențială, care prin prisma expunerii sale, conține capacitatea de provocare și transformare în profunzime a vieții creștine. în textul evanghelic, întrebarea are un caracter colectiv, dar provocarea pe care Ioan Botezătorul o adresează este la persoana I singular și ne invită la o aprofundare mai atentă a mesajului pe care Domnul dorește să ni-l transmită. “Vocea” celui care strigă în pustiu, se face auzită în această duminică, iar Ioan își asumă rolul predicatorului, chemat să învețe să mustre și să încurajeze poporul să trăiască fiecare zi la prezența lui Dumnezeu. Să stea departe de orice cale a minciunii și să practice cu adevărat dreptatea capabilă să transforme cu adevărat viața omului, pornit cu încredere în căutarea fericirii, sentiment care poate găsi împlinire doar în întâlnirea reală cu Domnul.

Ioan predica cu autoritate, fapt ce a condus la o confuzie generală. Rând pe rând vin la el mulțimile, apoi vameșii precum și soldați care îi adresează franc aceeași întrebare: “Iar noi ce trebuie să facem?” Răspunsul reprezintă o sinteză a mesajului evanghelic care are și o conotație profund socială și privește raportul de echitate și comuniune dintre oameni. Ioan Botezătorul răspunde tuturor provocărilor cu umilința caracteristică, fapt ce va îndrepta privirile tuturor asupra lui Cristos care va purifica păcatele poporului prin puterea purificatoare a Duhului Sfânt.

Nu putem rămâne superficiali să interpretăm predica lui Ioan Botezătorul într-o cheie strict narativă, dar suntem invitați să aprofundăm și medităm răspunsul pe care îl oferă celor care l-au interpelat. “Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel ce are de mâncare să facă asemenea; să nu luați nimic de la nimeni mai mult decât ceea ce este hotărât; nu asupriți pe nimeni, nu năpăstuiți pe nimeni și fiți mulțumiți cu plata voastră!”. O actualizare în viața noastră care să reflecte profunzimea mesajului evanghelic își găsește împlinirea și desăvârșirea în trăirea botezului primit ca revărsare a Duhului Sfânt pe care l-am primit în dar și care este capabil de a da sens vieții creștine la care ne-am angajat în slujirea lui Dumnezeu.

Atunci eu ce trebuie să fac pentru a avea garanția că trăiesc viața la prezența lui Dumnezeu? O întrebare atât de frecventă în viața mea și care devine o pistă de început în străduința continua de a-L cunoaște și iubi pe Dumnezeu. A conlucra cu harul primit la botez și dorința sinceră și umilă de a-L descoperi pe Dumnezeu constituie punctul de plecare în trăirea credinței autentice. Botezul, nu numai că instaurează o legătură cu Dumnezeu prin iertarea păcatelor, prin harul sfințitor și virtuțile teologale pe care le plantează în suflet, ci stabilește o legătură cu fiecare om, bazată pe cea mai mare dintre porunci: de a-l iubi pe aproapele cu iubirea lui Dumnezeu prin Cristos în Duhul Sfânt.

Prin botez, am devenit copii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției veșnice. Mărturisirea noastră de credință se face auzită și trăită atunci când recităm Crezul, dar și mai frecvent în rugăciunea “Tatăl nostru” pe care o înălțăm zilnic spre Dumnezeu pe care îl recunoaștem drept Tată, iar noi ne recunoaștem fii, frați cu Cristos.

Lecturile proclamate în această duminică, conțin un mesaj de bucurie și speranță că Domnul este mereu aproape de noi în orice moment și ne oferă certitudinea că suntem fii predilecți ai Tatălui care se manifestă în viața noastră în mod concret prin Cristos în Duhul Sfânt care este viața și speranța noastră. Totodată ne invită să fim atenți la veghere pentru a recunoaște orice situație prin care putem să punem în practică invitația lui Ioan Botezătorul: “Cel care are să dea cu bucurie  celui care nu are!” Acest mod de manifestare a credinței pe care am primit-o la botez, reprezintă o modalitate eficientă pentru a-L primi pe Isus care vine în viața ta.

Întrebarea “Atunci ce trebuie să facem?” a găsit ecou și în viața Sfântului Francisc din Asissi, care preocupat tot mai mult planul pe care Dumnezeu “Atunci ce trebuie să facem?” îl are cu el, intră în bisericuța Sfântul Damian și în fața crucifixului, în genunchi și cu lacrimi în ochi exclamă: „Signore, che cosa vuoi che io faccia?” (Doamne ce vrei ca eu să fac)?…. iar răspunsul pe care Cristos i-l dă de pe cruce, îi va marca viața în mod ireversibil.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1411: Pe când trecea pe lângă̆ biserica Sfântul Damian, a simţit că trebuie să intre în ea și să se roage. După ce a intrat, a început să se roage cu evlavie înaintea icoanei Răstignitului, care i-a vorbit cu pietate și bunăvoință̆: Doamne, ce vrei ca eu să fac?, iar răspunsul nu a întârziat…”Francisc, mergi și repară biserica mea, care după cum vezi se află în ruină” Tremurând și înmărmurit, răspunse: «O voi face cu plăcere, Doamne». El, însă̆, a înțeles că era vorba despre acea biserică care, din cauza vechimii, era pe punctul de a se prăbuși. Acele cuvinte l-au umplut de atâta bucurie și l-au inundat de atâta lumină, încât a simțit în suflet  că într-adevăr fusese Cristos răstignit cel care vorbise cu el. [2C 10; 3C 2; LM 2,3].

Distribuie cu: