Matei 22,1-14
Și, răspunzând Isus, le-a vorbit din nou în parabole: „Împărăția cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. Și i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitați la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. A trimis din nou alți servitori, zicându-le: «Spuneți celor invitați: Iată, am pregătit ospățul; taurii mei și animalele îngrășate sunt tăiate și toate sunt gata. Veniți la nuntă!» Dar ei nu au luat în seamă și s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; iar ceilalți i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit și i-au ucis. Atunci regele a fost cuprins de mânie și, trimițând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. Apoi le-a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemați nu au fost vrednici. Mergeți așadar la ieșirea drumurilor și oricâți veți găsi, chemați-i la nuntă». Servitorii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți pe care i‑au găsit, răi și buni, și sala de nuntă s-a umplut. Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau la masă, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă și i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?». El a amuțit. Atunci regele a zis slujitorilor: «Legați-i picioarele și mâinile și aruncați-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar putini aleși»”.

Comentariu
În prima parte (Mt 22,1-10), împărăția cerurilor este asemănată cu un om care este rege și organizează o nuntă pentru fiul său. Când vorbim despre împărăția cerurilor ca relație nupțială e nevoie să înțelegem substratul VT al acestei teme, pe care îl putem găsi în Os 2,20-22 și în Is 25,6.9.

Când Isus relatează parabola regelui care face nuntă pentru fiul său se referă la alianța dintre Dumnezeu și popor, dusă la îndeplinire de către Mesia, Fiul lui Dumnezeu, așa cum a înțeles și Petru, când afirmă în Mt 16,16: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!”. În această relație de alianță cu Dumnezeu intră doar cine are încredere în învățătura Fiului și abandonează toate alianțele surogat, pe care omul le inventează în continuu.

Pentru a-i determina pe oameni să adere la această alianță, regele i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei chemați la nuntă. Aici întâlnim de două ori verbul kaleō = „a chema”, prima dată sub forma acțiunii: „să-i cheme”, apoi ca participiu perfect: „pe cei chemați”. Alegerea este voită și ne amintește de Qohelet, al cărui nume ebraic înseamnă fie „cel care cheamă sau adună”, fie „cel care vorbește celor chemați”. Din același termen în greacă provine și ekklesia = „Biserica”, comunitatea celor chemați.

Parabola nu ne spune de ce nu au voit să vină la nuntă cei chemați. Până la urmă este dreptul lor să accepte invitația sau nu, iar regele nu vrea să acceptăm invitația din frică, ci din iubire, în libertate. Numai că nu toți înțeleg miza care este în joc, adică împărăția cerurilor, identică cu Dumnezeu și cu prezența invitaților la banchetul veșniciei, în comuniune cu Cel care ne invită. Dacă ar exista și o alternativă de fericire veșnică, atunci ar fi de înțeles refuzul primei oferte, însă Biblia nu prezintă o a doua opțiune care să merite refuzul celei dintâi.

Tocmai pentru că regele cunoaște scopul invitației la nunta fiului, trimite alți slujitori să îi cheme pe oameni, învățându-i pe slujitori să ofere detalii despre pregătirea enormă pentru banchetul nupțial (Mt 22,4). Regele a pregătit totul, cei chemați trebuie să facă doar efortul de a merge și a participa la ospățul de nuntă al fiului.

Acum să ne întrebăm: cine sunt primii slujitori trimiși să invite oamenii la nuntă și cine sunt cei trimiși a doua oară? În primul caz, slujitorii pot fi Profeții anteriori, precum Ilie, Eliseu, Natan etc., iar cei trimiși a doua oară pot fi Profeții posteriori sau cei care au lăsat în scris activitățile lor în cărțile ce le poartă numele, precum Isaia, Ieremia, Ezechiel și ceilalți doisprezece profeți minori. Toți acești slujitori au avut de suferit din cauza cuvântului profețit. Dacă interpretăm parabola ca pe relatarea istoriei mântuirii desăvârșită de Isus, atunci putem face referință și la discipolii săi, trimiși să anunțe vestea cea bună a mântuirii. Asemenea profeților, și discipolii au avut de suferit din cauza Cuvântului.

Reacția celor din a doua categorie nu mai este nicidecum scuzabilă, căci ei reacționează violent, batjocorindu-i și chiar ucigându-i pe slujitori (Mt 22,6), ceea ce provoacă mânia regelui (Mt 22,7). Regele din parabola noastră răspunde la atitudinea violentă a acestor oameni (Mt 22,6-7). Însă regele nu se oprește la această lecție, ci continuă să trimită alți slujitori (Mt 22,8-9). Discipolii sunt invitați să meargă pe drumurile parcurse cândva de poporul ales, când a peregrinat prin deșert, până în țara promisă, invitându-i pe păgâni să ia parte la nunta fiului regelui, adică la alianța lui Dumnezeu cu poporul, desăvârșită de Mesia, de Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Trimițându-i pe slujitori la ieșirea drumurilor sau la periferie, regele și-a atins, în sfârșit, obiectivul, căci sala de nuntă s-a umplut. Abia când sala este plină, își face apariția regele care zărește un nuntaș fără haina de nuntă, pe care îl aruncă afară din sală, comportament prin care parabola ne învață că trebuie să fim mereu pregătiți pentru întâlnirea finală cu Domnul.

Concluzia acestei parabole este oferită de Isus în Mt 22,14: „Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși”, iar scopul este parenetic, adică ne îndeamnă să ne străduim cu toate puterile să facem parte dintre cei aleși, adică să avem haina de nuntă, a cărei semnificație este explicată în Ap 19,6-8.

Noi toți am primit o haină la Botez, pe care trebuie să o păstrăm fină, strălucitoare, imaculată, adică înveșmântată cu faptele drepte ale sfinților. Numai așa ne vom bucura în veșnicie de nunta Mielului Cristos cu Mireasa care este Biserica, comunitatea celor chemați.

*

Distribuie cu: