Loading...

Duminică, 12 noiembrie 2017, a XXXII-a din Timpul de peste an

Matei 25,1-13
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!” Dar, plecând ele să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”

 

Comentariu
Înțelepciunea și nechibzuința, ultima cunoscută popular ca „prostie”, sunt două forme contrare de raportare la sine, la semeni și la Dumnezeu, des întâlnite în Sfânta Scriptură. Cuvântul Domnului abundă de învățături legate de cele două care, iată, se regăsesc și în învățătura Domnului nostru Isus Cristos.

Parabola ne introduce în cadrul festiv al nunții, care, în cultura ebraică, cuprindea două momente: primul marca exprimarea publică a mirilor de a se căsători, iar după un an de zile, avea loc nunta și începerea vieții conjugale.

Ne atrage atenția faptul că Isus nu pomenește în această parabolă nimic despre mireasă, ci vorbește doar despre mire și zece fecioare, dintre care cinci sunt înțelepte, iar cinci nechibzuite. Acest mic amănunt ne ajută să înțelegem că Mântuitorul se folosește de o imagine cunoscută de ascultătorii săi pentru a le transmite un mesaj și o învățătură cu privire la împărăția cerurilor.

Fecioarele, atât cele înțelepte cât și cele nechibzuite, reprezintă Israelul care aștepta venirea lui Mesia, despre care profeții au spus că este mirele lui Israel: „Cum se căsătorește un tânăr cu o fecioară, tot așa se va căsători cu tine cel care te-a zidit. Și după cum de bucură mirele de mireasă, așa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (Is 62,5).

Momentul împlinirii acestor cuvinte profetice a fost recunoscut prin lumina credinței și puterea Duhului Sfânt de unele persoane înțelepte din vremea lui Isus. Un exemplu pe care-l întâlnim în evanghelii este cel al lui Simeon „om drept și evlavios care aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era asupra lui” și care s-a bucurat să vadă cu ochii săi în copilul Isus – prezentat de părinții săi la templu -, mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor și slava poporului său, Israel! (cf. Lc 2,30-32). La fel și Ana, profetesa, „vorbea despre [copil] tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului” (Lc 2,38).

Însă, nici exemplele contrare nu lipsesc: mulți cărturari și farisei, capii religioși și civili ai poporului, în nechibzuința lor, nu l-au primit pe Mirele lui Israel: „Eu am venit în numele Tatălui meu și nu m-ați primit” (In 5,43). Mirele „era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1,10-11).

Mesajul parabolei este clar: înțelepciunea deschide ochii duhului pentru a vedea lucrarea lui Dumnezeu în lume și a-l recunoaște pe Fiul său, în timp ce nechibzuința îl obosește și-l adoarme pe om, făcându-l să rateze vizita lui Dumnezeu.

Discipolii – căci Isus lor le adresează parabola – sunt invitați să se recunoască într-una din cele două categorii: înțelepții sau nechibzuiții. Aceiași invitație ne este adresată și nouă.

Agitația care urmează unui astfel de faliment este inutilă. Strigătul de disperare: „Stăpâne, stăpâne!” după ce „ușa s-a închis”, exprimă, de fapt, riscul asumat de aceste persoane de a-l prefera pe „stăpân” „mirelui”, supunerea iubirii, dreptatea milostivirii.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus a avut intuiția a ceea ce este preferabil pentru noi în raport cu Dumnezeu atunci când i-a spus unei surori: „Draga mea soră! Dumneata vrei dreptatea! Ei bine, vei avea parte de dreptate. În ceea ce mă privește, am ales milostivirea!… Se primește de la Dumnezeu ceea ce se așteaptă de la El”.

Iată cum „cei mici”, – nu învățații și pricepuții – au înțeles că „tocmai aceasta este înțelepciunea a ști de la cine vine darul” (Înț 8,21).

           

Din Izvoarele franciscane 474
Întrucât în prima parte a vieții sale Francisc ignorase aproape complet calea și cunoașterea lui Dumnezeu, petrecuse mult timp trăind într-o firească simplitate și urmând focul pasiunilor, însă mai apoi, când dreapta lui Dumnezeu l-a atins, a reușit să se separe de păcat, și de atunci, prin harul și puterea Celui Preaînalt, a fost umplut de înțelepciunea divină mai mult decât toți contemporanii săi.

Distribuie cu: