Marcu 1,40-45
A venit la el un lepros, care, rugându-l și îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poți să mă cureți”. Lui i s-a făcut milă și, întinzând mâna, l-a atins și i-a spus: „Vreau, curăță-te!”. Și îndată lepra l-a părăsit și a fost curățat. Atunci, avertizându-l, îndată l-a trimis afară, spunându-i: „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curățarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!”. Însă el, ieșind, a început să proclame tuturor și să răspândească vestea, așa încât [Isus] nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Și veneau la el de pretutindeni.

Comentariu
Isus a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor și scoțând diavoli, iar în timpul acestei activități de evanghelizare a lui Isus, îi vine în întâmpinare un lepros care l-a rugat: „Dacă vrei, poți să mă cureți” (Mc 1,40).

Mare încredere și curaj a avut leprosul, îndrăznind să îi vină în întâmpinare lui Isus, atitudine prin care pare să contravină legii din Lev 13–14, dar prin care, în realitate, își exprimă încrederea totală în Isus care îl poate curăța de impuritatea sa și îl poate vindeca de boala ce însoțea impuritatea. Isus se arată liber față de legea pe care a venit să o desăvârșească. Asemenea lui Dumnezeu, Isus face ceea ce voiește, însă tot ceea ce face este în favoarea omului. În cuvintele sfântului Augustin: „iubește și fă ce vrei!”. Așadar, avem de a face cu voința divină, pe care leprosul o întrezărește în Isus, de aceea spune: „dacă vrei”. Dumnezeu nu vrea ca cineva să stea în afara taberei locuite de oameni, ci să se mântuiască și să cunoască adevărul despre Dumnezeu. Și dacă leprosul vede în Isus posibilitatea de a interveni asupra leprei și a-l curăța, înseamnă că vede în el voința divină de a-l mântui. În acest sens se face legătura dintre vindecare și curățare, ce poate fi considerată chiar înviere, după credința din Iob 18,13, unde lepra este „întâiul născut al morții”. Prin urmare, dacă Isus îl vindecă de lepră, e ca și cum l-ar fi înviat din morți.

Isus îi răspunde pe măsura credinței lui: „Vreau, curăță-te!” (Mc 1,41). Din identificarea voinței lui Dumnezeu cu cea a lui Isus și din curățarea leprosului, ca semn al vindecării, reiese că între sănătatea fizică și cea moral-spirituală există o strânsă legătură, după cum afirmă Mc 1,42: „Și îndată lepra l-a părăsit și a fost curățat”. În acțiunea de curățare și vindecare, Isus nu se limitează la cuvânt, ci săvârșește un gest care, în acest caz, era interzis de lege: „întinzând mâna, l-a atins” (Mc 1,41). Isus săvârșește un gest care îl va pune în riscul de a nu mai putea să se prezinte în public, din cauza unei posibile contaminări cu lepra. Însă tocmai aici intervine Isus, pentru a ne arăta că este deasupra bolii și a legii, pe care a venit să o împlinească și să o conducă la originea voinței lui Dumnezeu, aceea de a-i mântui pe toți, inclusiv pe cei pe care legea îi ținea în afara comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii.

Dacă până aici Isus este simpatic și îi atrage pe toți prin gesturile și cuvintele sale, deodată devine de neînțeles, așa cum afirmă Mc 1,43: „Atunci, avertizându-l, îndată l-a trimis afară”. Verbul care descrie trimiterea afară este exebalen, pe care îl întâlnim și în cazul exorcismelor săvârșite de Isus (Mc 1,34; Mt 8,16), dar și în cazul alungării comercianților de la templu (Mt 21,12; In 2,15). Isus îi poruncește celui vindecat de lepră: „Vezi să nu spui nimănui nimic!”, la fel cum le spune și celor vindecați de orbire: „Vedeți să nu afle nimeni!” (Mt 9,30). Cum ar fi putut beneficiarii să țină ascunse aceste minuni în favoarea lor? Ei nu aveau nevoie de cuvinte pentru a povesti ce li s-a întâmplat, căci însăși minunea vorbește de la sine. Deci, în aparență, leprosul vindecat nu ar fi putut ține ascunsă vindecarea sa, mai ales că Isus mai adaugă: „dar mergi, arată-te preotului și adu pentru curățarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” (Mc 1,43). Pe de o parte trebuia să nu spună nimănui, pe de altă parte trebuia să meargă și să dea mărturie în fața preoților. Ceea ce pare o contradicție este, de fapt, cheia de lectură: este vorba despre „secretul mesianic”, prin care Isus interzice răspândirea unei idei taumaturgice, învăluite de magie, prin gesturi și cuvinte, căci nu aceasta era identitatea sa de Mesia. El avea să se manifeste, în deplinătatea identității sale de Fiu al lui Dumnezeu, abia pe cruce, așa cum afirmă sutașul din Mc 15,39: „Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!”.

Cel vindecat de lepră nu ascultă de porunca lui Isus, ci: „a început să proclame tuturor și să răspândească vestea, așa încât [Isus] nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Și veneau la el de pretutindeni” (Mc 1,45). Isus se retrage în locuri pustii, din iubire față de om, preferând să ia asupra sa impuritatea leprosului vindecat și, asemenea țapului ispășitor, să meargă în pustiu (Lev 16,20-22). Dar lumina sa nu putea rămâne ascunsă, așa că veneau la El din toate părțile (Mc 1,45), întrucât au văzut împlinită profeția din Is 53,4: „Iar el a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu și umilit”.

Să îi cerem, așadar, harul credinței și curajul de a-i prezenta lepra păcatului, pentru ca să ne poată vindeca de neputințele noastre pământești!

*

Distribuie cu: