Matei 18,15-20
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, «pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!» Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş! Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”.

Comentariu
În fiecare dintre noi există tendința de a săvârși răul, așa cum există capacitatea de a face binele. „A greși este omenesc”, spuneau anticii, dar tot ei, erau atenți să adauge: „a persevera în greșeală este ceva diavolesc” (Seneca).

Autorul psalmului 39, conștient de slăbiciunea omenească, se ruga spunând: „Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greşeala” (v. 2).

În evanghelia de astăzi, Isus ne învață cum să ne raportăm la cel care ne greșește, situație în care suntem deseori chiar noi înșine. E importantă această învățătură a Mântuitorului întrucât ne ajută să înțelegem că nici mânia, dar nici nepăsarea în raport cu greșeala celuilalt nu sunt dorite de Dumnezeu, motiv pentru care e bine să fim atenți la ceea ce ne spune fiecăruia în parte și să ne deschidem inimile ca să primim cu deschidere și seninătate cuvântul său.

 Isus ne indică câțiva pași, cu scopul de a-l recupera la bucuria sa pe cel care-și face rău șieși și celorlalți, greșind, urmând căi care-l duc la degradare și nefericire.

1. Mustrarea între patru ochi. Cuvântul „mustrare” nu reușește să spună exact ceea ce indică corespondentul său din limba greacă, întrucât „a mustra”, cum indică și DEX-ul are sensul de „a (se) dojeni, a (-și) imputa, a (-și) reproșa”, ori nu asta vrea să spună Isus. Dumnezeu este atent ca atunci când cineva greșește să nu-i mai adauge o suferință în plus față de cea pe care o are deja datorită răului săvârșit. Noi, în schimb, gândim deseori altfel, crezând că dacă cineva greșește, de exemplu furând ceva, își face un bine, își adaugă un bine în plus, când, de fapt, nu este deloc așa, dimpotrivă, își ia un bine, își face un rău prin fapta sa, iar aceasta este în sine o lipsă și o suferință.

Isus spune mai degrabă „arată-i că a greșit”; „fă-l conștient că a săvârșit un rău”, dar rămânând coerent principiului căruia eu însumi i-am rămas fidel până la capăt: „nu am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (In 12,47). Unii spun: „dar este adevărul”, „cutare a făcut acest lucru și trebuie să fie știut”. Adevărul care nu slujește iubirii sau nu ajută la construirea unui raport de iubire cu celălalt, nu trebuie (încă) spus. Sunt adevăruri care pot distruge un om, o familie, o comunitate etc. și, ca urmare, ni se cere să fim atenți, căci iubirea e mai presus de adevăr.

Așadar, Isus ne cere să-l ajutăm pe cel care ne greșește să-și dea seama de propria greșeală; să încercăm să-l convingem că greșește. Aceasta este cea mai grea încercare și cea mai importantă, întrucât dacă eșuează, celelalte devin mai complicate.

2. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi. Rolul „martorilor” nu este nicidecum de a-l expune pe cel care greșește, ci de a-i veni în ajutor, pentru că obiectivul este recuperarea sa. Important este să fie ajutat să înțeleagă că nu-i vrea nimeni răul, dimpotrivă, tocmai grija celor din jur este un act concret de iubire. Totuși, se poate întâmpla ca nici de data aceasta să nu asculte. Pasul următor este acela de…

3. A-l spune Bisericii! Recurgerea la comunitate are același scop: de a-l recupera la viață pe propriul frate. Comunitatea ucenicilor lui Isus care formează Biserica sa are o mai mare experiență, înțelepciune și autoritate, de aceea și ajutorul Bisericii poate fi mult mai „calificat”. E clar, că Isus, are în minte o comunitate de persoane care au trecut prin harul său de la „modul cum gândesc oamenii”, la cum „gândește Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, presupune un nivel de conștiință care să permită celor care se numesc ucenici ai săi, să nu judece, să nu bârfească, să nu se mire cu gura căscată de greșeala celuilalt, ci să compătimească, să se roage, să ierte, adică să fie milostivi așa cum Tatăl din ceruri este milostiv (Lc 6,36).

Dar dacă „refuză să asculte și de Biserică,

4. Să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” Trebuie să înțelegem în spiritul învățăturii de mai sus acest sfat al lui Isus, și nu după cum tindem să-l interpretăm imediat ce-l auzim. Isus când spune „să fie pentru tine ca un păgân și un vameș”, nu spune „să-l consideri demn de focul iadului” sau ca unul care sigur se va osândi; nici ca pe unul „demn de dispreț”. Pentru Isus „păgânii și vameșii” sunt cei care au cea mai mare nevoie de atenția, prezența, iertarea și milostivirea noastră. El însuși, atunci când fariseii și cărturarii îi reproșează că stă la masă cu cei păcătoși în casa lui Levi, le răspunde: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi” (Lc 5,31).

Dacă Isus s-a comportat astfel față de „păgâni și vameși”, suntem chemați ca și noi să adoptăm aceiași atitudine.

Din Izvoarele franciscane 172
„Fericit este slujitorul care este dispus să suporte cu răbdare corectarea, acuza şi dojana altuia, ca şi cum ar veni de la sine însuşi. Fericit este acel slujitor care, mustrat, acceptă cu suflet bun, se supune cu modestie, mărturiseşte cu umilinţă şi repară cu disponibilitate. Fericit slujitorul care nu se grăbeşte să se scuze ci cu umilinţă suportă ruşinea şi critica pentru un păcat, chiar şi atunci când nu este vinovat”.

Distribuie cu: