Comemorarea fericitei Veronica
În perioada 23-26 august, în localitatea Nisiporești, județul Neamț, s-a organizat un pelerinaj la împlinirea unui an de când slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal a fost ridicată la cinstea altarelor, fiind declarată fericită.

Distribuie cu:
Veronica Antal a fost fiică a satului Nisiporești și, deși a trăit doar 23 de ani, a impresionat, nu numai prin martiriul său, ci mai ales, prin dragostea sa pentru Mirele Veșnic, pregătindu-se în scurta sa viață, prin rugăciune și fapte bune, pentru întâlnirea cu acesta.
Programul spiritual dedicat sărbătoririi fericitei Veronica Antal a cuprins activități specific fiecărui pelerinaj: Calea Sfintei Cruci, rugăciunea rozariului, ora mariană, Adorație Euharistică, Sfinte Liturghii, dar și pelerinaj la locul unde Veronica și-s găsit sfârșitul, străpunsă de 42 de lovituri de cuțit, sacrificându-și viața pentru păstrarea curăției. Avea strâns în mână rozariul, arma sfântă cu care s-a apărat în fața agresorului.
În toate cele patru zile comunitatea din Nisiporești s-a bucurat de prezența unui număr mare de preoți, a Ministrului provincial, fr. Teofil Petrișor, iar în ziua de 25 august ne-a vizitat, pentru prima dată, Excelența Sa Iosif Păuleț, episcop al Diecezei de Iași. Mulțimea de pelerini a dat slavă lui Dumnezeu și a înconjurat cu pioșenie mormântul fericitei.
Cuvântul de învățătură pe durata zilelor dedicate comemorării fericitei Veronica Antal a fost rostit de părintele Cristian Blăjuț, care a explicat ce presupune viața unui creștin adevărat, cum ne-a iubit Dumnezeu creându-ne după chipul și asemănarea sa. Iubirea adevărată față de Dumnezeu este mai puternică decât moartea, nu înșeală, este perseverentă și nu poate fi cumpărată. De o astfel de iubire, dusă până la sacrificiu a dat dovadă Veronica, o fată simplă din Nisiporești chemată de Dumnezeu și aleasă în ceata sfinților săi.
Pilda acestei tinere ne învață să nu abandonăm niciodată lupta pentru mântuire, să ne rugăm pentru ca „Isus să fie al nostru și noi să fim ai lui Isus” așa cum a fost și Veronica. Părintele Cristian Blăjuț a adus în actualitate diferite mărturii ale unor persoane care au cunoscut-o, accentuând faptul că Veronica a înfruntat răul, a avut curajul să se sacrifice pentru a-și păstra curăția, a rămas puternică și fidelă față de jurământul făcut Mirelui Veșnic.
În cuvântul său PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, a spus că cei din Nisiporești sunt privilegiați având în mijlocul lor o persoană declarată fericită. Preasfințitul a evidențiat faptul că despre Veronica se poate spune că a învățat, a respectat și a pus în practică învățătura creștină și și-a păstrat demnitatea de femeie, chiar cu prețul vieții străpunsă fiind de 42 de lovituri de cuțit. Ea a stat toată viața alături de Cristos.
Toți cei care am participat la aceste zile de pelerinaj și rugăciune am înțeles că avem nevoie de exemplul înaintașilor noștri pentru a ne întări în credință și, mai ales, să trăim într-un mod exemplar chemarea noastră creștină alături de Dumnezeu și de Biserică, asemenea fericitei Veronica Antal, fecioară și martiră.
* * *
Fericită Veronica Antal, roagă-te pentru noi!
* * *
În perioada 23-26 august, în localitatea Nisiporești, județul Neamț, s-a organizat un pelerinaj la împlinirea unui an de…
Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Marţi, 27 august 2019