Cardinalul Beniamino Stella

Distribuie cu:

În lumea actuală, spaţiile digitale s-au mărit enorm şi social network au devenit un ambient locuit mai ales de tineri. Ne putem gândi la o pastoraţie vocaţională şi în aceste locuri?

Recentul Document pregătitor pentru Sinodul tinerilor afirmă că trebuie constatat cum, uneori, între limbajul eclezial şi lumea tineretului s-a creat o distanţă greu de umplut; spaţiul digital şi social network sunt desigur un limbaj privilegiat pe care tinerii îl folosesc astăzi pentru a comunica, a se informa, a dărâma barierele spaţiului şi timpului şi – de ce nu – şi a forma propria conştiinţă cu privire la anumite aspecte ale vieţii, eticii, politicii şi religiei. Documentul vorbeşte despre asta ca „un loc de viaţă”, adică ceva mai mult decât un simplu instrument; dacă pastoraţia vocaţională vrea să ajungă la viaţa tinerilor şi să le propună frumuseţea omenităţii lui Isus şi a urmării, trebuie să locuiască şi ea în această lume.

Papa Francisc invită să se caute „moduri pentru a deschide drumuri pentru ca Domnul să poată vorbi, pentru ca Domnul să poată chema” fără „a face campanie electorală, nici campanii de tip comercial, deoarece chemarea lui Dumnezeu nu intră în modelele de marketing”. Ce este de făcut?

Aş începe spunând că nu există reţete deja pregătite când tratăm tema vocaţiei. Înainte de toate cuvântul însuşi evocă o acţiune care derivă în primul rând de la un „Altul”, adică de la Dumnezeu; iată pentru ce nouă – afirmă papa Francisc – ne revine numai „să deschidem drumuri” pentru ca El să poată vorbi. Asta înseamnă că pastoraţia vocaţională nu se poate limita la a face o propunere, eventual făcând-o într-un fel captivantă, ci, mult mai mult, ea trebuie să găsească moduri de întâlnire şi de dialog cu tinerii – prin relaţia fraternă, cateheză, direcţiunea spirituală şi altele – pentru ca să poată ajunge la ei Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori este denunţată o criză a credinţei şi a apartenenţei religioase a tinerilor şi despre această temă s-a spus şi s-a scris mult; totuşi, atunci când tinerii sunt puşi în contact cu Evanghelia şi cu figura lui Isus, îndeosebi cu libertatea Sa, capacitatea Sa de a iubi gratuit, atenţia sa faţă de cei mai slabi şi forţa pe care o are în respingerea răului, rămân adesea fascinaţi. Aşa dar trebuie repornit de aici.

Se vorbeşte adesea despre „a fi creativi” în domeniul vocaţiilor. Este o poziţie pe care o împărtăşiţi?

Desigur nu trebuie să ne fie frică de „creativitate”. Uneori, frica de a schimba stiluri, obiceiuri şi scheme, prevalează asupra primirii bucuroase a lucrării lui Dumnezeu care, în schimb, este noutate veşnică. Cu privire la acest aspect există ca un fir roşu care leagă începuturile pontificatului cu zilele noastre; amintesc că în 2013 papa Francisc le-a spus cateheţilor: „Dumnezeu este creativ”. Astăzi a repetat asta tinerilor, într-o carte recentă dedicată lor: „Dumnezeu este social, tânăr şi iubeşte noutatea”. Desigur, nu trebuie să se urmărească inovaţia în mod forţat, să se schimbe lucrurile fără discernământ sau pur şi simplu să se urmărească moda „noului cu orice preţ”; trebuie doar abordate, în mod curajos, noi căi, propuneri şi instrumente vocaţionale, alături de pastoraţia tradiţională existentă deja.

Mai există vocaţii care apar în cadrul parohial? Parohii mai sunt prompţi să propună acest parcurs de viaţă tinerilor pe care-i consideră chemaţi la slujire?

Cadrul parohiei rămâne mereu un cadru privilegiat pentru a intra în contact cu vocaţia sacerdotală sau călugărească, şi pentru că în el adesea se învaţă primele iniţieri ale credinţei creştine. Asta nu înseamnă că Domnul nu se poate folosi de alte instrumente şi să existe realităţi şi grupuri de tineret capabile să comunice credinţa în mod atrăgător, trezind uneori dorinţa unei vieţi dăruite pentru cauza Evangheliei. Cred că parohii pot şi trebuie să mai facă această propunere, subliniind responsabilitatea şi angajarea pe care ea o cere ca alegere totalizantă a vieţii, dar şi arătând, mai ales printr-o mărturie sacerdotală generoasă şi limpede, bucuria care derivă din ea.

Care sunt aşteptările dumneavoastră de al următorul Sinod, cu referinţă la discernământul vocaţional?

Este un semn de importanţă deosebită că Biserica a decis, printr-un instrument special ca Sinodul, să stea în ascultarea tinerilor, a inimii lor, a întrebărilor şi singurătăţilor lor şi a speranţelor lor. Aşteptarea este ca, de această ascultare profundă, păstorii şi lucrătorii pastorali să fie stimulaţi şi ajutaţi să găsească limbaje şi instrumente pastorale pentru a-i ajuta pe tineri să discearnă alegerile mai profunde din viaţa lor. Aceasta este o slujire fundamentală pe care Biserica intenţionează s-o facă pentru viaţa tinerilor şi pentru viitorul lor, precum şi o posibilitate în plus pentru a-i ajuta să se deschidă la glasul Domnului şi – de ce nu – la o alegere de viaţă sacerdotală sau călugărească.

Dumneavoastră aveţi privilegiul de a cunoaşte situaţia clerului din toată lumea. Sunteţi încrezător pentru viitor?

Congregaţia lucrează zilnic în slujba episcopilor şi preoţilor, faţă de care nutreşte un afect special, căutând să însoţească parcursurile lor şi să-i ajute să înfrunte dificultăţile, care nu lipsesc. Desfăşurăm această slujire în mod senin pentru că ne încredem în stăpânul viei, care este Domnul, suntem încurajaţi de cuvântul şi de exemplul de viaţă al papei Francisc, aflăm atâtea mărturii sacerdotale luminoase şi, nu mai puţin, ale tinerilor seminarişti plini de entuziasm. Suntem încrezători în viitor.

De Riccardo Benotti

(După agenţia SIR, 26 aprilie 2018)

(traducere de pr. Mihai Pătraşcu)

[ *** ]

Material apărut pe www.ercis.ro

Distribuie cu: