Loading...

Campus itinerant în Munţii Retezat

Distribuie cu:

Provincia Fraţilor Minori Conventuali din România a organizat un campus itinerant în Munţii Retezat, în perioada 3-10 august 2014, la care au participat 20 de tineri, însoţiţi de preoţii Ioan Butacu şi Matei Senteş.

Munții Retezat: cota 2509m

Munții Retezat: cota 2509m

O experienţă de neuitat. Ajuns printr-o întâmplare în campusul itinerant din Retezat călătoria spirituală mi-a arătat că îmi pot depăşi limitele mentale şi fizice, deşi au fost momente în care am vrut să renunţ.

Am fost surprins de conceptul rugăciunii şi al călătoriei, într-o relaţie armonioasă în această săptămână. Un colectiv unit (un grup de 20 de tineri, cu vârsta medie de 20 de ani), noi contexte şi locuri, oameni şi întâmplări. Primul cort şi primul camping. Puterea dăruirii şi a voinţei. Toleranţă şi acceptare socială. Acestea sunt unele din lecţiile învăţate.

Admir curajul organizatorilor de a păstra o tradiţie în călătoria spirituală anuală în munţi (metaforă ideală a încercărilor vieţii din realitatea imediată), cât şi conservarea valorilor morale şi creştine în rândul tinerilor.

Luni, 4 august

Ajungem în jur de 6:00 în Petroşani, după o călătorie de 6 ore cu trenul de la Bucureşti. Ne cunoaştem pe parcursul călătoriei. Atmosfera e relaxată şi caldă. Cumpărăm bilete de tren la întoarcerea în Bucureşti (pe 10 august) pentru a ne asigura că avem locuri. Autobuz spre Uricani… unde servim micul dejun într-o mică poiană şi foişor al cabanei Cheii Buţii. Punctul de plecare al traseului nostru montan. Laude şi Vespere. Zilnic. În 5 ore ajungem în apropiere de cabana Buta. Un traseu epuizant (rucsacuri plini de mâncare, dar şi intrarea într-o nouă lume… a muntelui). Învăţăm să păstrăm ritmul şi să fim uniţi. Pauze de 5-10 minute pentru apă şi diferite gustări. Campare mai sus de Cabana Buta şi un prânz-cină copios. Friptură la grătar (mulţumiri cordiale doamnei de la cabana Buta), salată de roşii şi castraveţi şi brânză cumpărată de la un cioban local (care avea o turmă de oi). Ne culcăm devreme după instalarea corturilor. Ploaie măruntă şi muzică (pe fundal). De la punctul Salvamont de lângă zona de camping. Oameni interesanţi care dezbat condiţia salvamontului în România. Iubesc muntele, dar se arată nemulţumiţi de retribuţia financiară. Lângă corturile noastre au campat şi un grup de unguri. Oameni faini.

Marţi, 5 august

Ne trezim devreme. Azi avem un traseu greu. Vrem să ajungem cât mai repede. Destinaţie: Lacul Bucura. Unde ajungem în aproximativ 4 ore. Traseu mai uşor faţă de ieri. Peisaje superbe pe drum. Roci cristaline şi roci dezvoltate pe calcare. Popas la Poiana Pelegii, unde oprim pentru prânz. Spaghete şi caşcaval. Ploaia se înteţeşte. Aşteptăm trecerea ei. Suntem pregătiţi cu pelerine pentru orice eventualitate. Cami îşi ia în serios atribuţia de doctor (e anul 6 la medicină) şi Alin face poze. Foarte multe poze. Alexandra, prietena lui, îşi fracturează genunchiul (rotula recidivează după o problemă mai veche), fapt ce îi încetineşte ritmul, dar suntem lângă ea. Ajungem la lacul Bucura. Seara e îndoliată de moartea unui profesor universitar pe culmile Bucurei, în timp ce se afla cu studenţii din Iaşi în expediţie. Ne-am rugat pentru el. Lângă lacul Bucura sunt campate mai multe corturi, cu oameni adunaţi din diferite zone ale ţării sau din Ungaria, Polonia şi Cehia.

Miercuri, 6 august

Dimineaţa plouă grozav. Cort-service. Părintele Matei, Alin şi Marius ne servesc cu lapte şi cereale la cort. Mulţumim! Un program mai relaxat azi. După încetarea ploii mergem pe vârful Peleaga (2509 m) fără rucsacuri (lăsaţi în corturi). Fotografii şi momente de meditaţie pe munte. Maria-Tereza împlineşte mâine 18 ani, dar noi celebrăm majoratul ei în avans. Este prima care ajunge pe vârful Peleaga, îi cântăm La mulţi ani! Şi o înconjurăm cu dragostea noastră. Alexandra, Alin şi Cristi C. parcurg un alt traseu, mai facil, la poalele Retezatului. O cireadă de vaci şi cai ne întâmpină la coborârea de pe munte. Ne introduc în mediul pastoral şi conservat al vieţii de la munte. Aer proaspăt, curat… libertate şi cugetare asupra lucrurilor care au o însemnătate reală în viaţa noastră. Gabi C. desemnează indirect imnul campusului, cântând obsesiv-compulsiv (spre deliciul grupului): Aoleu, se mărită Mona mea… am descoperit că sunt multe voci frumoase în campus (pe alocuri un campus muzical). Ne redescoperim prin joc şi joacă. Invenţii spontane în jurul focului (asigurat de butelia cu propan care ne testează răbdarea până ce gătim ceva… în mare parte supe instant, lapte praf sau piure praf). O noapte aproape incompletă. Nimeni nu vrea să doarmă. Deşi suntem obosiţi. Aşteptăm, comunicăm, socializăm. Începe să ne placă acest stil de viaţă.

Joi, 7 august

Lăsăm în urma noastră lacul Bucura pentru următorul punct – Lacul Zănoaga. Un salvamont candid şi inteligent ne oferă informaţii despre Retezat şi traseul de azi, menţionând de legenda lacurilor (aproape 100) care poartă nume de fete (potenţiale victime ale unei invazii turceşti, potrivit legendei). Sfaturi pentru ocrotirea florei şi un îndemn cald de a iubi muntele. Serpentine mari şi potecă îngustă până la Zănoaga. Unde ajungem în aproape 4 ore. Mulţi ţânţari, vreo 10 măgari prietenoşi care se aciuează lângă corturile noastre, o budă improvizată cu ajutorul rangerului local şi o cină delicioasă cu orez şi cârnaţi, mulţumită doamnei de la punctul de Salvamont (a pus la dispoziţie gazul şi aparatura necesară). O slujbă interesantă şi o adoraţie prelungită, în magia peisagistă a lacului Zănoaga (format în jurul unui circ glaciar, cel mai adânc lac glaciar din ţară… cu 29 metri adâncime). Jocul Bâza este popular în seara asta. E un pretext de socializare şi conectare.

Vineri, 8 august

Plecăm în jur de 11.00. Sfaturi preţioase de la rangerul salvamontist. Similare cu ale salvamontistului de la Bucura. Să iubim muntele şi să avem grijă de el. „În munte putem greşi o singură dată în viaţă”, erau vorbele sale. Ajungem la refugiul Stănuleţi în 6 ore… cu un peisaj şi traseu complex, cu jnepeniş, arbuşti şi o pădure de conifere cu pante abrupte şi agresive ce pun la încercare genunchii cât şi umerii apăsaţi de greutatea rucsacurilor. Devenim rutinaţi cu traseele montane, ceea ce ne duce într-o zonă de confort. Ne simţim mai apropiaţi şi ne ajutăm reciproc. Părintele Giovanni întreţine voia bună, se arată empatic şi încurajator pe tot parcursul drumului. Azi ne oferă câteva lecţii despre ciupercile întâlnite în pădure. Azi am avut un traseu lung si obositor. În special la coborârea pantelor din pădurea de conifere. Un sol moale. Cernoziomuri. Ploaia ne surprinde din nou. Ne stabilim la refugiul din Stânuleţi, unde o familie de unguri, care a rezervat, se pare, locul… ne-a oferit camera de la parter. Istvan este o gazdă bună. Ne oferă palincă şi vin alb, vin roşu. E un tip simpatic şi ne face să ne simţim ca acasă. Slujba din această seară are o energie şi o profunzime aparte. Părintele Giovanni predică despre importanţa unui ţel în viaţă, rolul tinerilor în conservarea valorilor creştine. O reală inspiraţie! Mămăligă cu brânză la ceaun şi interacţiunea caldă cu familia maghiară. Cântăm. Melodii religioase şi de munte. Patriotice şi uşoare. Atmosfera este primitoare. Ne pregătim de culcare. În seara asta toţi dormim în aceeaşi cameră. 20 de persoane. Părintele şi Marius dorm într-o cameră separată. Băieţii dorm pe jos, iar fetele în patul etajat. Camera era răcoroasă, dar am încălzit-o imediat cu prezenţa noastră. Simţim că acest campus se va termina. Nu ne dorim asta. Vrem să mai continue.

Sâmbătă, 9 august

Plecăm de la refugiu. Azi avem cel mai lung traseu. 7 ore până la Câmpuşel. Escaladarea Vârfului Iorgovan (Masivul Piule) – 2014 m. Dintr-un motiv sau altul, rămânem fără apă. Anduranţă şi rezistenţă psihică. Ochiul de apă de ploaie de pe Vârful Iorgovan se arată providenţial. Pe drum întâlnim o turmă de berbeci. Pe care am găsit-o agresivă. De fapt, îşi pierduseră păstorul şi ne-au confundat cu el. Ne urmau behăind. Părintele Matei, asemenea unui păstor al turmei cu 20 de tineri (poartă un băţ ce ocroteşte simbolic unitatea noastră), opreşte urmărirea berbecilor. Îi întoarce din drum, îi orientează spre ciobanul lor. Azi ne simţim mai uşuraţi. Mâncarea e aproape epuizată, iar rucsacurile sunt mai uşoare. Întâlnirea cu râul este gratificatoare după un drum fără apă. Unii au alunecat în panta abruptă oferită de solul îmbibat cu apă din pădurea de conifere. Ne umplem sticlele şi chipurile cu apă şi ne odihnim. Până la 21:00 (clipe de odihnă, ultima Vespere, ultima supă instant, aranjarea hainelor în rucsacuri şi pregătirea pentru plecare). Când suntem preluaţi de un autocar ce ne lasă la gara din Petroşani. Pizza şi shaorma. Campusul a luat sfârşit. O săptămână intensă şi revelatoare. Cu emoţii şi trăiri interioare intense. Călătoria cu trenul spre Bucureşti marchează conştientizarea finalului de campus în rândul tinerilor. La Curia Provinciala de la Bacău, după celebrarea Liturghiei, avem parte de un prânz cu pizza. Imediat urmează sa facem un mic bilanţ al campusului pentru a vedea trăirile la nivel personal şi ceea ce pe ce trebuie să adăugăm sau să înlăturăm pentru o mai bună organizare în anul următor. Aşteptăm cu entuziasm aplicaţia de anul viitor din Bucegi!

Liviu Dămoc

[AFG_gallery id=’110′]

Distribuie cu: