Campus itinerant în Munţii Bucegi

Distribuie cu:
Anul acesta a avut loc, între 24-31 iulie, a VI-a ediţie a campusului itinerant în munţi, eveniment organizat de către Provincia Fraţilor Minori Conventuali şi bucurându-se de iniţiativa şi sprijinul câtorva fraţi franciscani binevoitori.
Totul a început în anul 2011, când doi fraţi ai provinciei s-au gândit să dea posibilitatea tinerilor să trăiască o săptămână altfel de cum erau obişnuiţi să trăiască în viaţa cotidiană, de multe ori condiţionaţi fiind de ceea ce societatea actuală propune, mai ales prin tehnologie şi gadgeturi. În felul acesta li s-a propus tinerilor să trăiască o experienţă de o săptămână în „deşert”, în care li se propunea să nu folosească, în timpul campusului, nimic din aparatura electronică şi telefon, favorizând mult în sensul acesta dialogul inter-personal şi bucuria de a fii împreună în mijlocul naturii, pregătind mâncarea la ceaun şi dormind sub cerul liber sau în cort.
Primul campus a avut loc între Sighişoara şi Făgăraş, în 2011. În 2012 am făcut voluntariat într-un sat săsesc, Kobor, dupa care am urcat de la Bâlea-Lac pe Vf. Moldoveanu, coborând în Valea Sâmbetei. În 2013 am făcut Munţii Făgăraş, având în traseu Vf. Negoiu şi Moldoveanu. În 2014, campusul nostru continua în Munţii Retezat, având în traseu Lacul Bucura, Vf. Peleaga, lacul Zănoaga, cu toate minunăţiile din Parcul Naţional Retezat. În 2015, aventurile noastre au continuat în Munţii Apuseni, unde a participat şi un grup de tineri din Liban.
Anul acesta le-am propus tinerilor un campus în Munţii Bucegi, şi la care au participat 19 tineri şi 4 fraţi franciscani. După ce ne-am întâlnit cu cei din Moldova la Curia provincială din Bacău, duminică seara pe 24 iulie, am plecat cu trenul, luni dimineaţa din gara Bacău, în direcţia Timişul de Sus, cu schimbare în Braşov. La Timişul de Sus, am fost primiţi de către surorile de la Congregaţia Jesus cu o ciorbă caldă, după care am continuat destinaţia Pârâul Rece, unde am celebrat Sfânta Liturghie cu un grup de tineri din Ploscuţeni. Marţi dimineaţa, după ce am participat la Sfânta Liturghie prezidată de către fr. Marius Bâlha OFMConv, am plecat în direcţia Cabana Mălăeşti, trecând pe la Cabana Diham. Pentru majoritatea tinerilor participanţi, dormitul la cort, a fost prima experienţă din viaţa lor.
Miercuri, după Sfânta Liturghie, în cadrul căreia am făcut şi rugăciunea laudelor, am plecat în direcţia Vf. Omu, trecând prin valea Hornul Mare. Pe la ora prânzului am lăsat Vf. Omu şi am ajuns să vedem frumuseţea Munţilor Bucegi, Sfinxul şi Babele, după care am campat în apropierea cabanei salvamont din Bucegi.
Ziua de joi a fost o zi cu un traseu relaxant, deoarece am făcut un traseu fără bagaje pe spate, lăsând bagajele la salvamont. În această zi am parcurs, prima parte a ei, un traseu periculos, dar, în acelaşi timp, frumos, traseul Cabana Caraiman – Crucea Caraiman, continuând cu Vf. Costila. Pe traseu, ne-am bucurat de minunăţia florilor de colţ. Ajunşi la locul campării am celebrat Sfânta Liturghie, după care am făcut un moment de adoraţie euharistică.
Vineri dimineaţa, tot fără bagaje, am plecat spre peştera Ialomiţa, continuând pe Valea Doamnele, trecând prin apropiere de Vf. Găvanu. Sâmbătă a fost ultima zi din campusul nostru în munţi, coborând de pe masivul Bucegi pe la Piatra Arsă – Stana Regala şi ajungând la Castelul Peleş, unde am vizitat Castelul Pelişor, în timp ce afară ploua abundent. Seara am fost cazaţi la Casa de odihna din Sinaia, unde după ce ne-am bucurat de un duş bine meritat, după o săptămână în munţi, am participat la Sfânta Liturghie de la orele 18:00, în biserica parohială. Seara am ieşit la o pizza şi am făcut o plimbare, bucurându-ne de frumuseţea oraşului curat şi frumos luminat. Fiecare dintre noi s-a bucurat de o noapte de odihnă în pat, după o săptămână de dormit în cort.
Duminică dimineaţa, după Sfânta Liturghie celebrată la orele 9:00, am plecat la gara din Sinaia, unde am făcut un mic bilanţ al campusului nostru, ascultând părerile fiecărui participant.
Pe scurt, prezint câteva opinii reieşite după realizarea acestei examinări de grup:
Iosif: „Pentru mine a fost o experienţă frumoasă, în care zi de zi m-am bucurat de frumuseţea naturii (…), în care mi-am testat limitele şi fricile mele.”
Adelin: „Este pentru prima dată că particip la un campus de genul acesta, în munţi. Mi-a plăcut mult momentul de adoraţie de pe vârful muntelui.”
Ioana: „Mie mi-a plăcut faptul ca nu am avut cu mine telefonul, şi am profitat să pot fii împreună cu alţii”.
Alexandra: „Întâlnirea cu muntele, pentru mine, este o mare bucurie! Am fost un grup care ne-am înţeles şi am comunicat bine.”
Brigita: „O experienţă frumoasă de care m-am bucurat din plin, chiar dacă la început credeam ca nu o să fac faţă.”
Marius: „Am aşteptat de mult acest campus, care pentru mine, ţinând cont că am mai participat şi anii precedenţi, rămâne cel mai important.”
Mulţumind Domnului pentru ajutorul acordat în acest timp al campusului, invocăm binecuvântarea asupra tuturor participanţilor şi asupra tuturor care în aceste zile într-un fel sau altul au fost alături de noi. Pace şi bine!
Pr. Giovanni Butacu, OFMConv. şi pr. Matei Senteş, OFMConv.