Loading...

București: Centenar franciscan

Sâmbătă 18 februarie 2023,  Biserica „Sfânta Maria a Harurilor” – Bărăția, din București, a găzduit  începutul unui drum aniversar al familiei franciscane – comemorarea a 800 de ani de la Nașterea pentru cer a sfântului Francisc din Assisi.

București: Al VIII-lea Centenar Franciscan. Începutul unei călătorii

Distribuie cu:

În invitația adresată participanților la acest prim eveniment, inițiatorii lui, frații și surorile comunității Sfânta Elisabeta a Ordinului Franciscan Secular din București,  au numit „călătorie” parcursul celor patru ani, 2023-2026, în cadrul cărora se vor rememora nu numai episoade din ultimii ani din viața Sfântului Francisc cât, mai ales, viața de sfințenie ale cărei roade sunt aceste evenimente.

La început de drum, în fața lui Isus din Preasfântul Sacrament, ne-am așezat sufletele, am dat voce interioară întrebărilor lui Francisc, care sunt și ale noastre, am reflectat la binecuvântările Domnului împreună cu psalmistul. 

Centenarul franciscan a fost deschis prin celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, la altar fiind prezenți frații franciscani din Conventul „Sfântul Bonaventura” din București, pr. Alexandru Olaru OFMConv., președintele Comisiei Familiei Franciscane din România și preoții parohiei gazdă. Ne-am bucurat de prezența surorilor Misionare Franciscane de Assisi, a simpatizanților OFS – „Sfânta Elisabeta” și a credincioșilor care au participant la acest moment aniversar.

În omilie, ÎPS Aurel a exprimat înțelesul sărbătoririi celui de al VIII-lea Centenar Franciscan, atât ca rememorare a evenimentelor din viața lui Francisc, din punct de vedere istoric,  cât și ca „o privire spre viitor “. Iar îndemnul său de a „întruchipa speranța” redă fiecăruia bucuria apartenenței la carisma franciscană și ne reamintește responsabilitatea vocației primite.

Astfel, prin aceste momente de har, versul Tu ești Bucuria, din cântecul Sărăcuțului din Assisi, a răsunat nu numai ca sinteză a temei propuse pentru anul 2023,  dar și ca expresie a ceea ce în mod tainic, fiecare în sufletul său, în felul său, i-a spus lui Isus cu speranță în Lumina cu care ne binecuvântează în această călătorie.

Pace și bine!

*

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Vineri, 24 februarie 2023

Distribuie cu: