Alcamo: un preot nou-sfinţit pentru Provincia „Sf. Iosif” din România
Distribuie cu:
În ajunul Solemnității Botezul Domnului, în Bazilica „Adormirea Maicii Domnului” din Alcamo (Sicilia, IT), în ziua de 11 ianuarie 2014, au fost hirotoniţi 4 preoţi, 3 pentru Dieceza de Trapani și fratele Sergiu Cătălin Farcaș pentru Provincia „Sf. Iosif” din România. Cei 4 au fost hirotoniţi prin impunerea mâinilor PS Pietro Maria Fragnelli.
La Sfânta Liturghie, pe lângă episcopul consacrator, au participat Ministrul provincial din Sicilia, fratele Giambattista Spoto, Secretarul provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România, delegat al Ministrului provincial, Emilian Cătălin, rectorul și profesorii seminarului din Trapani, cca 100 de preoţi și 14 diaconi permanenți, persoane consacrate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi foarte mulţi credincioşi.
Cei aproximativ 100 de preoţi şi cei 4 diaconi care urmau să fie sfințiți preoți au pornit în procesiune din Biserica surorilor clarise de clauzură spre Bazilica „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica Mamă din Alcamo, după ce au invocat Duhul Sfânt prin cântecul „Veni, Creator Spiritus”. Bazilica era arhiplină de credincioşi veniţi din toate parohiile din Alcamo şi nu numai.
La începutul Liturghiei, PS Pietro Maria Fragnelli i-a salutat pe cei prezenți și pe candidaţii la Preoţie. „Este solemnitatea Botezul Domnului, dragi candidaţi la preoţie: astăzi vocea poporului răspunde că ați fost găsiți vrednici pentru slujirea lui Isus la altarele din bisericile noastre”.
După proclamarea Evangheliei, candidaţii au răspuns prezent la auzirea numelui şi au făcut un pas în faţă. Apoi au fost citite relațiile despre candidații la sfânta preoție.
După predică, diaconii au declarat înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei şi au promis ascultare şi respect episcopilor şi superiorilor lor. Am îngenuncheat cu toții şi s-a cântat Litania tuturor sfinţilor. Au urmat impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare.
Un gest semnificativ, în cadrul ritului de sfinţire, a fost impunerea mâinilor din partea cetei de prezbiteri. Cei hirotoniţi au îmbrăcat apoi hainele preoţeşti dăruite cadou de episcop. Fratele Sergiu Farcaș a fost ajutat să îmbrace ornatul de doi frați ai provinciei române: Pr. Andrei Ficău și Pr. Francisc Ghervase. A urmat ungerea mâinilor cu sfânta crismă. Le-au fost înmânate pâinea şi vinul şi au primit sărutul păcii. Apoi toți preoții prezenți s-au bucurat să felicite neo-leviții printr-o îmbrățișare și sărutarea palmelor celor patru preoți. Neo-leviții au urcat în altar şi, alături de episcop şi de ceilalţi preoţi, au celebrat prima lor Liturghie.
După Sfâta Liturghie părinţii, rudele, prietenii, cunoscuţii i-au felicitat, au stat lângă ei și cu bucurie le-au oferit flori și au făcut fotografii. A urmat agata frățească în chiostro-ul conventului Sf Francisc, convent unde părintele Sergiu Farcaș este „de familie”.
Fr. Daniel Romila