Distribuie cu:

Pentru o parte din credincioşii Catedralei „Sf. Iosif”, care sunt mai în vârstă, Părintele Anton Demeter este o personalitate binecunoscută. Îmi propun să fac o scurtă prezentare şi pentru cei care nu l-au cunoscut decât cel mult ca nume.

Părintele Demeter a urmat Noviciatul Franciscan la Săbăoani (NT) iar în toamna anului 1946 a depus prima profesiune religioasă ân Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Provincia Sf. Iosif. A urmat apoi între anii 1946-1949 cursurile de Teologie la colegiul Sf. Bonaventura din Luizi-Călugăra (BC). Datorită faptului că regimul comunist a închis toate seminariile şi Institutele de învăţământ catolic, pentru scurt timp Pr. Anton Demeter s-a retras în casa părintească, apoi în anul 1952, deschizându-se Facultatea de Teologie la alba-Iulia şi-a continuat studiile, iar în anul 1953 a absolvit Facultatea şi pe data de 19 iulie a aceluiaşi an, a fost hirotonit preot în Catedrala romano-catolică din Alba-Iulia de către episcopul, de pioasă amintire, Alexandru Cisar. Pentru câteva luni, ca tânăr preot, Pr. Demeter a activat ca vicar la Parohia Prăjeşti – Bacău, apoi în toamna aceluaşi an 1953 a fost numit vicar parohial la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti. Aici şi-a început misiunea de preot într-o perioadă foarte grea din punct de vedere politic.

Trebuie să fac câteva precizări legate de contextul respectivei perioade. Începând cu anul 1948 Biserica Catolică din România şi-a început calvarul. Nunţiatura Apostolică a fost închisă iar nunţiul Gerald Patrick O-Hara expulzat. Relaţiile diplomatice cu Vaticanul au fost denunţate doar de partea română comunistă nu şi de statul Vatican. Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii, iar cea Romano-Catolică doar tolerată.

De la început Părintele Anton a fost înconjurat cu multă dragoste, în special de cei tineri. Ar fi multe de spus despre felul cum Părintele şi-a desfăşurat activitatea. În primul rând vizita bolnavii, pe cei înaintaţi în vârstă. Apoi activitatea pastorală pe care o desfăşura la Bisericile Sfânta Fecioară Maria îndurerată (Bucureştii Noi) şi la Sfânta Elena din Strada Cuza Vodă unde la data de 13 a fiecărei luni se ţinea, şi se ţine şi acum, o Sfântă Liturghie în cinstea Fecioarei Maria de la Fatima. Este de menţionat că atunci aceste biserici erau considerate capele. La toate aceste deplasări era însoţit de grupul de tineri care îl urmau oriunde se ducea în activitatera pastorală.

Foarte curând Părintele Anton a intrat în vizorul poliţiei politice comuniste (securitatea), astfel că în noaptea de 20 spre 21 august 1958 a fost arestat şi condus la centrul securităţii din strada Uranus. Pe parcursul timpului a fost transferat la închisoarea Jilava. În luna martie a anului 1959 a avut loc procesul la Tribunalul militar din Bucureşti din strada Negru Vodă. Trebuie să spunem că aceste procese erau efectiv o simplă înscenare, cu capete de acuzaţie asemănătoare pentru toţi preoţii catolici, iar condamnarea era prestabilită. Pentru felul în care s-a desfăşurat procesul Părintelui Demeter, menţionez doar două momente: în primul rând martorii consideraţi ai acuzării, pe parcursul anchetei, după ce prin ameninţări bestiale au fost constrânşi să semneze anumite declaraţii compromiţătoare la adresa părintelui, au trebuit şi la proces să susţină ceea ce au semnat, dat fiindcă în caz de retractare a celor semnate la anchetă ar fi urmat şi pentru ei arestarea, iar apoi condamnarea pentru complicitate. Vreau să menţionez că au fost citaţi ca martori în sala de şedinţe şi unele persoane care se pare că nici nu au primit citaţia şi nu au fost prezente. Acuzaţia principală adusă Părintelui Demeter a fost următoarea: anume că în ziua de 29 iunie 1958, în Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul ar fi spus la predică cu privire la versetele 13-14, Cap. 16 din Evanghelia după Matei, că porţile iadului ar însemna comunismul. Răspunsul a fost promt, citez: „nu puteam  spune că porţile iadului înseamnă comunismul deoarece la vremea când au fost scrise evangheliile nu exista comunismul”. Este de menţionat că Părintele a primit şi un avocat din oficiu, dar despre pledoaria acestuia nu se merită să spunem nimic. Procesul s-a terminat într-o singură şedinţă iar procurorul a cerul: „o pedeapsă exemplară”. Pedeapsa a fost de 20 de anu muncă silnică pentru uneltire împotrica Statului (comunist).

Înainte de a părăsi fortul Jilava unde se afla în detenţie, în ziua de 4 aprile 1959 Părintele Demeter a fost supus unui noi interogatoriu cu faţa la perete. În timpul acestui interogatoriu a fost lovit cu un ciocan de lemn pe coloana vertebrală. Vreau să menţionez că anchetatorul, căruia nu îi dau numele, (mai cu seama că probabil era un nume conspirativ), a fost de la început pregătit să execute un ordin secret. Până astăzi rămâne o întrebare fără răspuns: de unde a venit acel ordin? În urma loviturilor primite la această anchetă s-a format un abces care treptat a dus la paralizia membrelor inferioare. Aşa se face că la Periprava, ultimul loc de detenţie unde se afla Părintele Demeter, într-o dimineaţă s-a trezit cu picioarele complet paralizate. A fost apoi internat pe rând la mai multe spitale, ultimul fiind spitalul TBC osos de lângă Foişorul de foc Bucureşti cu suspendarea pedepsei, unde a mai rămas mai mult de trei ani. Aici a putut să fie vizitat de cei pe care i-a păstorit.

În anul 1964, în urma presiunilor venite din afara ţării fiind şi un moment mai relaxat din punct de vedere politic, s-a dat o amnistie generală de care a beneficiat şi Părintele Demeter. Începând cu anul 1966 Părintele Anton a fost dus în Moldova întâi la Oţeleni unde în anul 1979 s-a pensionat pe caz de boală, apoi s-a retras la Barticeşti. În ambele localităţi a fost disponibil, atât cât a fost posibil, pentru anumite activităţi pastorale.

După căderea regimului comunist de la sfârşitul anului 1989, începând cu anul 1993 Părintele Demeter a revenit în sânul familiei franciscane unde îi era locul, la Roman, în Intitutul Teologic Franciscan. Aici şi-a desfăşurat activitatea ca duhovnic al tinerilor fraţi şi studenţi teologi, totdeauna cu zâmbetul pe buze, dând exemplu de răbdare şi supunerele la Voinţa lui Dumnezeu.

Un moment important din viaţa Părintelui Demeter a fost şi acela când pe data de 29 iunie 2003, într-o frumoasă zi de vară şi-a sărbătorit la Luizi-Călugăra jubileul de aur împreună cu părintele Anton Sociu cu Pr. Iosif Budău si cu Pr. Anton Despinescu.

Odată cu reprimirea în mijlocul familiei franciscane au început să-l viziteze aceia pe care Sfinşia sa îi numea „copii mei spirituali”. Este vorba de tineretul catolic de altă dată de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, acum împovăraţi şi ei de griji şi de trecerea anilor.

Este momentul să spun că Părintele Anton avea o devoţiune specială pentru Sfânta Fecioară Maria, şi se ruga foarte mult Sfântul Rozariu în fiecare seară cu elevii de la Seminar, iar atunci când erau prezenţi şi unii din grupul tineretului catolic rozariu se fîcea împreună, foştii şi actualii tineri. Sufleteşte însă Părintele Anton era cel mai tânăr. Vreau sî mai amintesc şi faptul că părintele Anton Demeter, cu frumoasa sa voce de bariton, ca un adevărat „trubadur al Neprihănitei” cânta acel minunat imn care o porslăvea pe cea fără de păcat; este vorba de imnul „O rosa senza spine” (O trandafir fără spini).

Anii au trecut, starea sănătăţii Părintelui s-a agravat şi în seara zilei de 20 decembrie 2006, înconjurat de familia sa spirituală cu rozariul  pe braţ – şi vrem să credem că însoţit de cea pe care o numea Maica Bisericii – Părintele Anton Demeter şi-a luat zborul spre patria cerească. Avea vârsta de 81 de ani. Funeraliile părintelui  au avut loc la Roman, într-o atmosferă înălţătoare. Alături de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcopul diecezei de Iasi a fost prezent şi Monseniorul ilie Sociu, ca reprezentant al Preasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

Aşa a trecut prin viaţă un preot care nu a precupeţit nimic pentru slava lui Dumnezeu. Atât familia franciscană cât şi grupul terţiarilor franicscani din Bucureşti l-au omagiat pe Părintele Anton Demeter în toate împrejurările.  Numele, jertfa şi sacrificiile sale să fie un exemplu şi pentru generaţiile viitoare. Fie ca acest bun Părinte să rămână o lumină pentru preoţii din Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti care au păşi pe calea sfintei preoţii, o cale atât de frumoasă dar deloc uşoară.

                                Nadejda Maria-Pia Rădulescu

                                      Terţiară franciscană

Distribuie cu: