A trecut la Domnul sr. Felicita (Marghita) Duma, SFMA

Distribuie cu:

Sr. Felicita (Marghita) Duma, fiica lui Gheorghe Duma şi a Magdei Patraşcu, s-a născut la 25 noiembrie 1923, la Valea Mare, com. Faraoani, jud. Bacău.

A fost sora noastră cea mai mare, ajunsă la venerabila vârstă de 96 de ani. Pentru noi, care în acest an sărbătorim 100 de ani de prezenţă şi slujire pe pământ românesc, sr. Felicita a fost o adevărată mărturie a drumului pe care familia noastră religioasă l-a făcut în toţi aceşti ani.

A intrat de timpuriu la mănăstire, mai exact în 1939 căci „dorea foarte mult să se facă maică franciscană”, după cum ea însăşi mărturiseşte. Însă, când a sosit timpul ca visul ei să se împlinească, în loc să se bucure a trebuit, împreună cu celelalte novice, să ia calea pribegiei spre Ardeal, printre bombardamentele care distrugeau totul în urma lor. În condiţii deloc uşoare a reuşit totuşi să facă prima profesiune călugărească la 8 decembrie 1945. Pentru a-i spune da definitiv lui Isus prin profesiunea solemnă a trebuit să aştepte ani mulţi şi să traverseze pustiul aspru al comunismului. Mănăstirile fiind închise, s-a retras la casa părintească, timp în care, sfătuită de anumiţi fraţi franciscani, a studiat şi a devenit soră medicală. Având această specializare a putut să lucreze şi la AVIASAN, experienţă despre care povestea adesea: „Trebuia să merg cu avionul, să însoţesc bolnavii… când şi unde era nevoie paraşutam sânge şi vaccinuri…” Deşi era un mediu ostil pentru alegerea ei de viaţă, sr. Felicita a rămas fidelă lui Isus. Nici regimul comunist nu a reuşit să o facă să se abată de la calea cea dreaptă, după cum ea însăşi povesteşte în mărturiile sale: „Comuniştii au vrut să mă facă informatoare… să spun despre preoţi… despre anumite persoane… dar nu au reuşit. Şi de aceea, tot timpul mă tachinau. Ba mă chemau la Securitate, ba veneau la servici, la spital. Când vedeau că nu reuşesc să mă convingă aveau ciudă… ciudă…”

Nu i-a fost frică nici când a trebuit să facă mult dorita profesiune perpetuă în 1982, ascunsă şi încuiată în sacristia bisericii de la Hălăuceşti, în prezenţa pr. Gheorghe Patraşcu, OFMConv.

După Revoluţia din 1989, întrebată de superioara generală dacă vrea să se întoarcă într-una dintre comunităţile redeschise, ea a răspuns ferm: „Cum să nu?! Abia aştept!”

Şi astfel a reînceput viaţa de fraternitate mai întâi la Luizi-Călugăra, apoi la Hălăuceşti, la Bucureşti, iar din 2006, în comunitatea de la Valea Mare, satul ei natal.

Pe unde a trecut nu a încetat să facă binele şi să-i îndrume pe toţi la Cristos. Despre acest lucru dă mărturie şi familia Slavu din Bucureşti: „A fost pentru noi o adevărată mama spirituală. Înainte de a o cunoaşte eram o familie pierdută, departe de Dumnezeu. Dar ea, încet-încet ne-a luat de mână şi ne-a ajutat să-l descoperim pe Dumnezeu, ne-a condus pe drumul credinţei… a adus echilibrul în viaţa noastră”.

În perioada cât a stat la pat s-a dedicat rugăciunii. Avea o devoţiune deosebită faţă de sfântul Iosif, rugându-l mereu să-i dea o moarte bună. Nu e de mirare că „sora Moarte” a vizitat-o într-un mod atât de blând tocmai în luna martie. Se ruga mult pentru fiecare dintre noi, oferind o mare parte din suferinţa ei pentru statornicia în credinţă a preoţilor.

Dragă sr. Felicita,

Vă suntem profund recunoscătoare pentru mărturia de viaţă şi credinţă pe care ne-o lăsaţi ca moştenire. Vă rugăm să continuaţi să vă rugaţi din cer pentru noi ca setea de Dumnezeu, pe care aţi avut-o până în ultima clipă, să ne ţină fidele în urmarea lui Cristos sărac, răstignit şi înviat, ca astfel într-o zi să ne întâlnim din nou împreună în patria bucuriei fără de sfârşit.

Liturghia de înmormântare va avea loc, joi 7 martie 2019, ora 10.00, în capela Surorilor Franciscane Misionare de Assisi de la Valea Mare (BC).

Distribuie cu: