Simpozion Internațional la Roma: 800 de Ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi
La Roma, pe 12 mai 2026, diplomație, spiritualitate și muzică s-au întâlnit pentru a marca Anul Jubiliar Franciscan — 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi, „ambasadorul păcii”.
Distribuie cu:
În data de 12 mai 2026, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, în colaborare cu Ordinul Fraților Minori Conventuali, Provincia „Sfântul Iosif” din România, a organizat un eveniment pentru a celebra Anului Jubiliar Franciscan — 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi.
Programul a început la ora 16.00 cu simpozionul internațional „Sfântul Francisc și Provincia «Sfântul Iosif» din România”. După salutul fratelui Igor Salmič, vicar general al Fraților Minori Conventuali, ambasadorul George Bologan a adresat cuvântul introductiv.
În discursul său, șeful misiunii diplomatice a subliniat importanța memoriei și a recunoștinței față de cei care au construit, prin credință și slujire, istoria prezenței franciscane românești.
„Memoria celor care ne-au precedat cu onoare trebuie păstrată cu responsabilitate.”
El a amintit rolul Provinciei „Sfântul Iosif” din România care, mai ales după anii ’90, a devenit „un centru vocațional pentru Europa”, iar frații franciscani români au fost ambasadori ai credinței și ai românismului în diferite părți ale lumii.
Sfântul Francisc a fost evocat drept „o sursă de inspirație pentru diplomație” — un ambasador al păcii care a depășit frontierele fricii, ale războiului și ale prejudecății. S-a apropiat de cel considerat dușman, a ascultat și a căutat teren comun.
„Tehnica diplomatică a lui Francisc a fost ascultarea și înțelegerea.”
Negocierea devine un instrument al stabilității și al reconcilierii, a subliniat ambasadorul, atunci când pornește dintr-o inimă dezarmată.
Simpozionul a continuat cu intervențiile pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România, prof. dr. Aurel-Antonel Ilieș, istoric și medic, și pr. dr. Francisc Lucian Ghervase, profesor de istorie ecleziastică la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Moderatorul întâlnirii a fost pr. Daniel Fechetă, directorul revistei Mesagerul Sfântului Anton.
După partea academică, la ora 19.00, în Bazilica „Santi XII Apostoli” a avut loc un concert de flaut, realizat în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara și susținut de flautiștii Yaroslav Vodovozov și Francesca Rozenbaicher.
La eveniment a fost prezent și un grup de cetățeni ucraineni, însoțiți de ambasadorul Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun, Andrii Yurash. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a fost reprezentată de părintele Gheorghe Militaru, vicar administrativ.
La începutul concertului, Yaroslav Vodovozov a adresat un salut în limba ucraineană — un gest simplu, care a conferit întâlnirii un puternic caracter de comuniune și solidaritate.
La final, ambasadorul George Bologan a transmis un scurt cuvânt de mulțumire, subliniind sensul profund al acestor inițiative: prin astfel de momente, se dorește „contaminarea lumii cu pace și bucurie”, după exemplul Sfântului Francisc.
La 800 de ani de la moartea sa, mesajul sfântului din Assisi rămâne actual: pacea începe în inimă, se exprimă prin gesturi simple și devine credibilă atunci când este trăită cu umilință, curaj și bucurie.
Postarea originală poate fi găsită pe pagina oficială a Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta



