Ioan 6,51-58
Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viața lumii”.

Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?” Dar Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. Așa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinții voștri și au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

Comentariu
Faptul că multe dintre imaginile și evenimentele biblice au o conotație simbolică nu prejudiciază cu nimic realismul, adevărul pe care îl expune cuvântul revelat. Ca în cazul catehezei euharistice care continuă în evanghelia Duminicii a XX-a din Timpul de peste an; cuvintele evanghelistului exprimă într-un mod lipsit de echivoc, extrem de realist și simplu – și poate tocmai de aceea atât de greu de acceptat – mijlocul prin care dobândim viața veșnică, divină, viața cea adevărată: mâncând trupul și bând sângele lui Isus. Nu e nimic simbolic în aceste cuvinte, deși cuvintele în sine au o încărcătură simbolică; dar, trupul și sângele lui Isus sunt inconfundabile, imposibil de gândit că sunt altceva decât ceea ce sunt. Și evreii care l-au ascultat pe Isus s-au izbit pur și simplu de aceste cuvinte atât de clare pe care nu le-au luat ca imagine alegorică și s-au scandalizat. Nu atât pentru că gestul ar reprezenta un act inuman, cât mai ales pentru că le-au considerat un atac împotriva imaginii pe care ei o aveau despre Dumnezeu.

Isus folosește cuvinte cât se poate de concrete în convorbirea cu iudeii, nu doar cu capii lor, ci cu toți aceia care – după cum ne dăm seama din context – „nu cred”, nu vor să creadă în Isus, așteptând alte semne care să le convină și să-i convingă că Isus este Mesia pe care îl așteptau ei. Unul dintre cuvintele cel mai des rostite este „a mânca” sau, ca să fim mai aproape de textul biblic, „a mesteca”. Nu se poate mesteca cu dinții ceva simbolic, ci un aliment, o hrană, iar aceasta este o condiție esențială pentru a trăi. Nu întâmplător Isus a dat de mâncare mulțimilor pâine adevărată care le-a săturat foamea trupească. Dar apoi Isus insistă că nu putem trăi cu adevărat, nu putem intra în viața veșnică, adică în viața care presupune comuniunea de iubire cu Dumnezeu, fără „a mânca trupul” său și fără „a bea sângele” său. Ca să fie cât mai lipsit de ambiguitate, evanghelistul folosește literal cuvintele „carne” și „sânge”, adică cele două elemente care alcătuiesc omul concret viu.

Iar aici este vorba de omul istoric Isus care, fiind Dumnezeu, promite viața veșnică în măsura în care el, cu întreaga sa ființă, carne și sânge, este „mâncat/mestecat”. Evreii nu se indignează doar pentru că sunt îndemnați să mănânce carne omenească și mai ales să bea sânge, fapt condamnat aspru de Lege (Lev 17,10-11), ci se împiedică în special de faptul că Isus pretinde că prin umanitatea sa îl revelează pe Dumnezeu și mijlocește legătura cu el. Isus dorește să-i facă să înțeleagă că Dumnezeu nu este străin de om, ba dimpotrivă, că prin întruparea lui Isus, a avut curajul – ca să spunem așa – să se „umanizeze”; el „s-a făcut trup și și-a pus cortul între noi” (In 1,14) prin Isus pentru ca să-l căutăm și să-l găsim în condiția umană. Astfel a împărtășit în toate umanitatea noastră, carnea și sângele nostru, pentru ca într-un mod cât se poate de uman, concret, palpabil, să cunoaștem iubirea sa; dar nu ca pe ceva care poate fi doar crezut, ci ca pe ceva ce poate fi atins prin simțurile trupești, prin trupul nostru. Lui Dumnezeu nu i s-a părut suficient să ni se facă cunoscut doar prin cuvinte: a simțit că aveam nevoie ca cineva „de la sânul său” să vină în «sânul nostru» pentru a ne vorbi (cf. In 1,18) despre El și pentru a-l putea atinge. Trupul nostru, carnea noastră, așa cum este ea, slabă, trecătoare, păcătoasă îl poate întâlni pe acest Dumnezeu care nu s-a dat înapoi să se facă trup. Prin trupul nostru suntem invitați să trăim viața spirituală a întâlnirii cu Dumnezeu; trupul nu este o piedică în a-l întâlni, ci locul obișnuit al unirii noastre cu El.

Iudeii nu puteau crede în acest Dumnezeu atât de apropiat de om încât să se facă El însuși om. De altfel și noi am prefera un Dumnezeu, un Isus, îndepărtat, înălțat la cer, care să ne aștepte rugăciunile și jertfele noastre când avem nevoie. Dumnezeul revelat de Isus nu dorește ca omul să se jertfească lui, nu vrea ca omul să fie mâncarea lui Dumnezeu; Isus ne face cunoscut că Dumnezeu vrea să se facă El însuși mâncarea noastră, să fie El însuși jertfa noastră.

Și ce altceva este Sfânta Euharistie dacă nu Dumnezeu Treime făcut pentru noi hrană prin trupul și sângele Fiului jertfit pentru mântuirea noastră? Noi primim această hrană în „trupul umilinței noastre” (Fil 3,21) pentru că în Isus „locuiește toată plinătatea dumnezeirii trupește” (Col 2,9). Carnea de mestecat și sângele de băut (pentru noi, într-un mod nesângeros da nu mai puțin real în Euharistie) sunt condiția în care Isus ni se dăruiește, în care, cu el, întreaga Sfântă Treime vine să locuiască în noi, pentru a ne face și pe noi părtași de dumnezeirea sa. Intrând în noi, făcând parte din trupul nostru, Cristos ne transformă făcând să aibă loc imposibilul: să devenim fii ai lui Dumnezeu, părtași ai iubirii Tatălui pe care însuși Fiul o primește, Duhul Sfânt. Astfel avem posibilitatea de a cunoaște viața și învierea lui Isus, comuniunea cu el, datorită căruia sperăm la viața cea veșnică. Mărturisim oare cu întreaga noastră ființă „ceea ce am auzit, văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieții” (1In 1,1)?

Din Izvoarele Franciscane
FF 54: După ce s-au mărturisit cu căință, să primească trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos, cu mare umilință și venerație, amintindu-și că însuși Domnul spune: Cine mănâncă carnea mea și bea sângele meu are viața veșnică.

Distribuie cu: