Loading...

Veronica Antal – fecioară și martiră

Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, asemenea Veronicăi prezente pe drumul pătimirii lui Cristos, şi-a oferit trupul drept maramă pentru Mire, curăţat în sângele amestecat cu Împărtăşania pe care cu numai câteva ceasuri mai devreme o primise în inima ei.

Veronica Antal, fecioară și martiră

În dimineaţa zilei de 27 ianuarie 2018, în audienţa acordată prefectului card. Angelo Amato, Sfântul Părinte papa Francisc a aprobat promulgarea decretului prin care recunoaşte martiriul slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal, in odium fidei, adică din ură faţă de credinţă. Este vocea autorităţii Bisericii, care recunoaşte că una dintre fiicele ei, de această dată de pe meleagurile noastre româneşti, a sigilat viaţa ei de credinţă cu o dublă cunună: cea a martiriului şi cea a curăţiei.

După o muncă începută imediat după moartea ei (24 august 1958) de către slujitorul lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter, şi continuată în mod mai susţinut din anul 2003, iată-ne în faţa unui eveniment premieră nu numai pentru Dieceza de Iaşi şi Provincia Fraţilor Minori Conventuali, ci şi pentru întreaga Biserică Catolică din România. Va fi pentru prima dată când o laică tânără, terţiară franciscană, va fi ridicată la cinstea altarelor şi propusă de model pentru noi toţi.

Ce are să ne spună slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal? Nu a scris decât câteva rânduri pe nişte bucăţi de hârtie; nu a trăit decât 23 de ani, dar a compensat toate acestea prin calitatea vieţii ei de credinţă, şi mai ales prin seriozitatea cu care a răspuns chemării primite în momentul botezului ei. În puţine cuvinte, este vorba de responsabilitatea faţă de credinţa primită în dar din partea lui Dumnezeu şi a Bisericii.

Din sutele de mărturii adunate, acest lucru apare ca un leit motiv. Era silitoare la şcoală, dar şi la învăţat rugăciunile; nu lăsa niciodată la o parte participarea la sfânta Liturghie şi la adoraţia săptămânală din bisericuţa de la Nisiporeşti, dar şi din cea de la Hălăuceşti; dacă auzea pe cineva vorbind urât, se înroşea foc şi nu ezita să-i atragă atenţia; vizita pe cei bolnavi în trup şi la suflet, şi nu exista persoană în această stare căruia să nu-i fi trecut prin prag, pentru că-i era drag, Cristos şi omul; şi, simţind vocea lui Cristos care o chema în urmarea lui în viaţa consacrată, deşi acest lucru nu i-a fost posibil de realizat, şi-a clădit chilie în inimă şi mănăstire în trup, astfel că lumea vedea în ea o soră, cu vot de curăţie rostit la candelă.

Atât de responsabilă era faţă de propria-i credinţă, încât nu lăsa o clipă în care să nu o alimenteze, mai ales prin participarea la sfânta Liturghie şi prin rugăciunea Rozariului, şirag de „Bucură-te, Marie”, martor tăcut în mijlocul câmpului, în momentul luptei supreme cu răul, dar care o ţinea legată şi o ridica încet-încet spre dorul inimii ei: cerul Mirelui.

Spunea marele sfânt Ambroziu: „Fiecare vârstă este matură pentru Cristos”. Martiriul, ca şi sfinţenia de zi cu zi nu cunoaşte vârstă. Din timpul sfinţilor martiri prunci nevinovaţi şi până astăzi, Biserica numără mulţimi nesfârşite de tineri şi mărturisitori ai credinţei. Veronica este unul dintre aceşti tineri, reprezentându-ne pe noi toţi românii la tronul îndurării divine.

Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, asemenea Veronicăi prezente pe drumul pătimirii lui Cristos, şi-a oferit trupul drept maramă pentru Mire, curăţat în sângele amestecat cu Împărtăşania pe care cu numai câteva ceasuri mai devreme o primise în inima ei, voind să ne spună şi cu ultimul ei strigăt ascultat numai de câmpul verde, dar mut, că pentru Mântuitor niciun preţ nu este prea mare. „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal şi-a dat viaţa pentru prietenii săi, iar între aceşti prieteni mă număr eu, tu, noi toţi, cei cărora ne place să fim responsabili în credinţă, serioşi în urmarea lui Cristos, iubitori deopotrivă de Dumnezeu şi de om, căci scară suntem unul pentru celălalt în drumul spre veşnicie.

„Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii şi acest legământ: eu sunt a lui Isus şi Isus este al meu” (slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal).

[ *** ]

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (Anul XXV, nr. 147, martie-aprilie 2018)