În Liban

Distribuie cu:

Părinte Giancarlo, în numele cititorilor români, vă mulţumesc pentru disponibilitatea de a ne oferi acest interviu. Opera/realitatea „Mesagerul sfântului Anton” este mult mai complexă decât ne-am putea aştepta. Pe lângă responsabilitatea de administrare a diferitelor redacţii, sunteţi angajat, în mod particular, în activitatea caritativă. Cu pr. Egidio am vorbit despre predicarea evangheliei, aspect antonian relevant. Ştim că evanghelia şi caritatea nu pot fi separate, atunci când ne referim la sfântul Anton. Este caritatea o formă de a anunţa evanghelia, sau a crede în evanghelie este ceea ce ne împinge spre caritate?

În „Sermones”, sfântul Anton impresionează prin continua atenţie faţă de cei săraci şi prin îndemnul la a da de pomană. Acolo citim: „Cerul tău să fie cel sărac: așază în el comoara ta, pentru ca în el să fie întotdeauna inima ta”. Şi iarăşi: „Fericit este cel care se îngrijeşte, este atent la cel sărac şi lipsit”. Isus, dar şi apostolii, ne-au amintit că iubirea faţă de Dumnezeu, fără operele faţă de aproapele, nu are nicio valoare. Sfântul Anton a ştiut să mărturisească toată viaţa sa Cuvântul lui Dumnezeu şi să acţioneze în favoarea celor săraci. Aceste două realităţi sunt unite în mod indisolubil în viaţa creştinului.

„Caritas-ul Antonian” a arătat întotdeauna o mare solidaritate faţă de cei săraci, mergând în toate periferiile lumii. În 2017, au fost realizate 129 de proiecte, care au ajutat aproape 1 milion de persoane, în 33 de ţări ale lumii. Cum reuşiţi să gestionaţi o astfel de operă?

Pe parcursul secolelor, fraţii de la bazilică au ştiut să conjuge în mod extraordinar binomul: „evanghelie şi caritate”. Acesta a fost motivul pentru care în jurul sfântului Anton au luat naştere extraordinare opere de caritate în favoarea celor săraci: Pane dei poveri („Pâinea celor săraci”), L’armadio del povero („Dulapul săracului”) şi „Caritas-ul Antonian”, care manifestă o atenţie specială faţă de săracii din întreaga lume, pentru că însuşi sfântul Anton este sfântul lumii întregi. Pentru a realiza proiectele noastre, avem, bineînţeles, nevoie de colaboratori laici competenţi şi pregătiţi, dar, mai ales, colaborăm cu fraţii noştri care sunt prezenţi în locurile în care ne desfăşurăm proiectele.

Printre diferitele proiecte realizate de „Caritas-ul Antonian”, consider că cel care priveşte refugiaţii din Liban, datorită peculiarităţii lui, este foarte solicitant. Cum vi se pare misiunea fraţilor în acea zonă şi care sunt aşteptările pentru viitor?

Noi, fraţii franciscani, ne simţim o mare familie. De fiecare dată când vizitez o comunitate de-a noastră, văd un stil de viaţă simplu, de fraternitate şi apropiere faţă de lumea umilă şi săracă, lucru care mă emoţionează. Îmi amintesc, în mod particular, vizita făcută în Liban, acolo unde fraţii ştiu să fie o sămânţă umilă de speranţă şi de bine, într-un context, în mod particular, dificil şi complex. După exemplul sfântului Francisc şi al sfântului Anton, primesc persoanele aflate în dificultate şi le oferă, înainte de un ajutor material, propria slujire şi apropiere, pe ei înşişi. În acele zone, fraţii continuă să fie semnul cel mai eficace că forţa iubirii, angajamentul pentru dreptate, în numele lui Isus, sunt instrumentele cele mai utile pentru a oferi lumii, neliniştite şi dificile, o speranţă.

Şi în România, la Roman, există o filială a „Caritas-ului Antonian”. Au existat unele investiţii în proiecte ce privesc educaţia şi integrarea socială a tinerilor de etnie romă. Care credeţi că este modul cel mai potrivit al fraţilor români de a se angaja în viaţa social-caritativă şi care sector ar cere o atenţie specială?

Au fost foarte multe intervenţii ale „Caritas-ului Antonian”, în această perioadă, în România. Am văzut crescând, chiar în numele sfântului Anton, numeroase proiecte de solidaritate şi susţinere a celor mai săraci. Mi-a plăcut întotdeauna capacitatea confraţilor mei de a şti să elaboreze noi iniţiative, pentru a răspunde, într-un mod nou, necesităţilor persoanelor, ale lumii. Am văzut în ei dorinţa de „a construi punţi”, tocmai prin intermediul carităţii, într-o realitate socială în care există diviziuni între săraci şi bogaţi, dar şi între creştinii de diferite confesiuni. Cred că investiţia cea mai semnificativă trebuie să fie în câmpul formării, pentru a şti să ajutăm persoanele să trăiască asemenea unor protagonişti ai propriei vieţi, folosind într-un mod cât mai eficace posibilităţile pe care le oferă propriul pământ. În acelaşi timp, consider ca prioritate esenţială angajarea în a însoţi milioanele de tineri care trăiesc departe de ţară, pentru ca aceştia să nu piardă rădăcinile cu propria cultură şi credinţă, folosind cât mai bine mijloacele moderne de comunicare în masă.Vă mulţumim!

(interviu realizat de Pr. Daniel Fechetă)

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (Anul XXV, nr. 147, martie-aprilie 2018)

[ *** ]

Pr. Giancarlo Zamengo este Director general al revistei „Mesagerul sfântului Anton”

[ *** ]

Pelerinaj antonian în România
Pelerinaj cu relicva sfântului Anton de Padova în România

Distribuie cu: