Loading...

Fericita Veronica, călăuză spre cer

Sculptura, în ansamblul ei, vrea să ne povestească în mod sintetic și artistic, viața Veronicăi Antal și în același timp să amintească celor care se opresc pentru a o privi și admira că toți suntem chemați la sfințenie, îndeplinindu-ne cu bucurie și dăruire misiunea noastră: aceea de a iubi.

Veronica Antal

Sculptura este inserată într-un spațiu care aseamănă cu un câmp de luptă, unde se duce lupta dintre bine și rău. Acest câmp are un zid de travertin pe care este inserată sculptura; de pe câmpul de luptă se poate fugi în toate direcțiile, dar nu de pe această parte. Cine alege să se apropie de sculptură, să intre în logica ei, acceptă într-un fel provocarea de a duce lupta cea bună.

Sculptura reprezintă un spic de grâu împărțit în două, semnul unei vieți frânte, jertfite, dăruite. Pe acest spic este situat bustul Veronicăi într-un octogon. Cele opt laturi ale octogonului ne amintesc de cele opt laturi ale baptisteriului, precum și de ziua a opta, ziua învierii; cifra opt în același timp ne duce cu gândul la plinătate, la noutatea vieții în Cristos, certitudinea că moartea a fost învinsă.

Cine alege, așadar, să ducă lupta cea bună, învingător fiind în Cristos, este condus prin poarta cea îngustă spre veșnicie. În sculptura noastră acest lucru este indicat de faptul că spicul de grâu împărțit în două are partea de jos, cea mai aproape de pământ, mai strâmtă, dar odată ce urcăm cu privirea vedem cum, după octogonul care o îmbrățișează pe Veronica, secțiunea crește tot mai mult deschizându-se spre porțile cerului, spre veșnicie. În același timp sculptura în partea de sus, cuprinde forma Tau-lui, semnul celor răscumpărați, care deschide spre cer și care ne amintește că fericita Veronica a trăit spiritualitatea franciscană, intrând în Ordinul Franciscan Secular.

Sculptura, în dinamicitatea ei, vrea să ne amintească și cele spuse în evanghelia lui Ioan: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod” (In 21,24).

Cele două expansiuni laterale ale sculpturii care susțin spicul simbolizează, în virtutea formei și a poziției, două aripi gata să se înalțe în zbor și să deschidă pământul cerului, prin exemplul Veronicăi și a fiecărui creștin care își ia în serios viața de credință.  

Veronica este reprezentată cu un crin în mâna dreaptă, semnul fecioriei și rozariul strâns în mâna stângă, așa cum a fost găsită în câmp, în ziua de după ce a fost martirizată, strângând rozariul în mănă, arma cu care l-a învins pe cel rău, arma de care nu se despărțea niciodată în viață și care o unea tot mai mult, prin Maria, cu mirele ei, Isus.

Prin această sculptură suntem invitați așadar să ducem lupta cea bună, privind la cele de sus, acolo este casa noastră, unde Veronica înveșmântată în slavă, ne așteaptă.

De asemenea artistul nostru, cunoscând istoria acestei tinere martire, a rămas uimit în fața a ceea ce Dumnezeu a înfăptuit în ea și prin ea. A rămas în admirație în fața umilinței ei, dar mai ales a credinței și a curajului ei atât de mare. Tocmai de aceea a voit prin această operă să aducă omagiu curajului Veronicăi, dar în același timp și atâtor femei care, rămase în anonimat, și-au oferit propria viață, suferind cu eroism loviturile mortale, de toate felurile, ale regimului comunist din acei ani.

Veronica, prin mărturia ei de credință, prin martiriul ei a rămas ca o flacără mereu aprinsă care luminează drumul nostru spre Dumnezeu.

Artistul mai dorește să aducă laudă și cinste Preacuratei Fecioare Maria, Mama tuturor fecioarelor, folosindu-se de cuvintele ei din Magnificat: „Lucruri mari mi-a făcut cel Atotputernic … a privit la umilința slujitoarei sale; de acum toate neamurile mă vor numi fericită!”

 

Adolfo Giusti s-a născut la Aquila, Italia, pe date de 20 ianuarie 1950. Cariera de Artist a început-o la vârsta frageda 16 ani când cu succes a câștigat primul loc la o expoziție de arta organizat în orașul italian Caserta.

Urmează cu succes cursurile Institutului de arta din Aquila; la fel este un strălucit absolvent al Academiei de artă din același oraș. Îşi începe cariera de profesor la Institutul de artă din Torino apoi la Sulmona, Avezzano și în cele din urmă se întoarce definitiv la Aquila, unde creează o serie de opere importante.

Dar mai ales, Adolfo este un om de credință și de aceea a ales mereu să realizeze opere sacre dintre care crucea procesională pentru Bazilica sf. Petru cu ocazia anului jubiliar 2000, o statuie în bronz ce îl reprezintă pe sf. papă, Ioan Paul al ll-lea, statuie cu o înălțime de 3.5 m care astăzi se găsește în orașul italian Porto San Giorgio.

În colaborare cu laboratorul de artă al Vaticanului realizează altarul de bronz, cât și tabernacolul din  bazilica dedicata sf. Padre Pio din San Giovanni Rotondo. A realizat numeroase medalii comemorative, basoreliefuri și obiecte pentru uzul liturgic.

Material prelucrat de pr. Marius Petru Bîlha
din mărturia artistului Adolfo Giusti