Zi de sărbătoare pentru terțiari
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, de sărbătoarea Sfintei Elisabeta, patroana Ordinului Franciscan Secular (OFS), a avut loc în comunitatea Luizi-Călugăra sărbătoarea regională a terțiarilor franciscani, la care au participat un număr mare de frați și surori din fraternitățile din Moldova.

Distribuie cu:
A fost o zi specială în care au avut loc mai multe evenimente, printre care sărbătoarea Sfintei Elisabeta, o admitere în Ordin, patru profesiuni temporare și sărbătoarea jubileului de 10 ani și 15 ani de la profesiunea perpetuă a unui un număr frumos de frați și surori din fraternitatea Luizi-Călugăra și Galbeni.
Programul a debutat cu Rozariul Coroana Franciscană, după care a urmat o meditație susținută de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., asistent național spiritual al Ordinului Franciscan Secular, care a făcut o reflecție asupra Fraternității Franciscane, despre ce înseamnă a trăi în fraternitate. Pr. Cristian a subliniat că suntem terțiari franciscani prin inspirația Duhului Sfânt. Fraternitatea este un dar de la Dumnezeu, este un loc care trebuie să devină o școală a Evangheliei pentru a o învăța și a o pune în practică. A trăi în fraternitate înseamnă a participa la întâlniri și inițiative în mod activ și responsabil, a se implica în mod personal stabilind relații frumoase pe baza de sinceritate și încredere reciprocă. Fraternitatea franciscană este chemată să contribuie pentru o lume mai bună, mai dreaptă, să împărtășească cu lumea spiritul și bucuria de a trăi Evanghelia. Trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu și să-i mulțumim pentru că i-a dăruit lui Francisc de Assisi harul de a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu și darul de a avea frați.
La ora 10:30 a avut loc adorația euharistică, iar la ora 11.30 Sfânta Liturghie solemnă prezidată de pr. Ionel Emilian Dumea, Vicarul Provinciei franciscane Sfântul Iosif din România împreună cu pr. Ștefan Acatrinei, Asistentul General din partea Ordinului pentru OFS. Au concelebrat numeroși preoți asistenți spirituali ai fraternităților franciscane seculare din regiunea Moldova.
La cuvântul de învățătură pr. Anton Acatrinei, asistent spiritual al fraternității Luizi-Călugăra ne-a vorbit despre Sfânta Elisabeta a Ungariei, Patroana OFS, căreia Dumnezeu i-a dat harul de a-l recunoaște și a-l cinsti pe Cristos în cei săraci, model de trăire și de viață creștină autentică și franciscană.
Cu toții am trăit momente frumoase de har si înălțătoare în fraternitate, adunați în jurul lui Cristos și al sfinților săi, care mijlocesc în continuu pentru noi toți.
Mulțumim lui Dumnezeu și tuturor celor care au participat la această frumoasă sărbătoare.
Pace și bine!
*
Mai multe imagini puteți vedea aici.