Loading...

Al doilea weekend vocațional pentru tineri la Prăjești – „Hrăniți de Euharistie, creștem în fraternitate”

Postulandatul Franciscan din Prăjești a găzduit al doilea weekend vocațional pentru tineri, cu 30 de participanți din Dieceza de Iași. Tema „Hrăniți de Euharistie, creștem în fraternitate” a fost aprofundată prin liturghie, cateheză și mărturii vocaționale.

Distribuie cu:

În perioada 24–25 ianuarie 2026Postulandatul Franciscan din Prăjești (BC) a găzduit cel de-al doilea weekend vocațional pentru tineri, reunind aproape 30 de participanți din mai multe parohii romano-catolice ale Diecezei de Iași (Nisiporești, Iugani, Gherăești, Buruienești, Prăjești, Luizi-Călugăra și Târgu-Trotuș), alături de seminariștii Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman.

Întâlnirea s-a desfășurat în jurul tematicii „Hrăniți de Euharistie, creștem în fraternitate”, în armonie cu tema pastorală diecezană: „Euharistia ne hrănește speranța”.

Sâmbătă: Sfânta Liturghie și cateheză

Weekendul a început cu Sfânta Liturghie, celebrată în capela Casei de Postulandat de părinții formatori Vlad-Bogdan Bejan OFMConv. și Clement Tălin OFMConv., împreună cu tinerii participanți și cei trei frați postulanți.

În omilie, părintele Vlad-Bogdan i-a îndemnat pe tineri să recunoască darurile primite de la Dumnezeu și să se lase călăuziți de El, deschizându-se lucrării Sale în și prin viața lor. Imaginea lui Isus, Bunul Păstor, evidențiată în Evanghelia zilei, a oferit un cadru concret pentru aprofundarea relației cu Cristos, întărită prin viața sacramentală și, în mod deosebit, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, care ne unește ca mădulare ale aceluiași Trup Mistic.

Ciorchinele de struguri – o imagine a frăției

Pentru a evidenția dimensiunea fraternă a credinței, a fost propusă o imagine simplă și sugestivă: ciorchinele de struguri – bobul nu crește izolat, ci împreună cu celelalte boabe. La fel, maturizarea spirituală se dezvoltă în comunitate, prin sprijin reciproc și un scop împărtășit.

Cateheza după-amiezii: Euharistia, răspunsul la aspirațiile omului

După-amiază, tinerii au luat parte la momentul de cateheză prezentat de părintele Vlad-Bogdan pornind de la aspirațiile fundamentale ale omului: sens, iubire și comuniune. S-a evidențiat că Euharistia este răspunsul lui Cristos la aceste dorințe profunde și că prezența Sa reală, instituită la Cina cea de Taină, rămâne centrul vieții de credință.

Prin imagini accesibile, a fost pusă în lumină diferența dintre o viață care se golește alergând după lucruri trecătoare – asemenea unui tub stors – și o viață trăită cu Dumnezeu, care înalță inima asemenea unui balon cu heliu ce urcă spre înălțimi. De asemenea, imaginea cărbunelui scos din jăratic a întărit ideea că o credință trăită în izolare își pierde repede căldura și lumina.

Modelele sfinte: Francisc de Assisi și Carlo Acutis

Reflecția a fost întărită atât de exemplul grăitor al Sfântului Francisc de Assisi, pentru care Euharistia era inseparabilă de iubirea față de frați, cât și de cel al Sfântului Carlo Acutis, un model actual pentru tineri, care vedea în Euharistie centrul vieții sale spirituale: „autostrada către cer”.

Mărturiile vocaționale ale fraților postulanți

Un moment aparte l-au constituit mărturiile vocaționale ale fraților postulanți Șimoni Emanuel-IonuțȘtefan Nemeș și Dragoș-Gabriel Barticel, care au împărtășit cum Euharistia le-a luminat drumul și le-a întărit hotărârea de a răspunde chemării de a-L urma mai îndeaproape pe Isus.

Adorația euharistică și seara de reflecție

Înainte de cină, tinerii au petrecut o oră de adorație euharistică pentru unitatea tuturor creștinilor, trăită în reculegere și comuniune fraternă. Seara s-a încheiat cu vizionarea filmului „Miracolul”, ca prilej de reflecție asupra modului în care credința poate transforma viața.

Duminică: Sfânta Liturghie și împărtășirea experienței

A doua zi, după rugăciunea de dimineață și micul dejun, participanții s-au adunat cu bucurie la Sfânta Liturghie duminicală, celebrată în biserica parohială. În lumina Evangheliei, ajutați de părintele Clement în cadrul predicii, tinerii au aprofundat tema chemării și invitația lui Cristos la încredere, privind la exemplul apostolilor care au lăsat toate și L-au urmat pe Domnul.

Întâlnirea s-a încheiat cu un moment de împărtășire a impresiilor și a experiențelor trăite, urmat de masa de prânz, ca semn concret de fraternitate și bucurie.

„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru harurile revărsate în aceste zile asupra tuturor tinerilor participanți și rămânem încrezători că sămânța semănată va aduce rod, susținută de speranța pe care Cristos o trezește și o întărește în inimile noastre.”

Ștefan Nemeș

Distribuie cu: