Loading...

Viișoara: Exerciții spirituale – [III]

A treia serie de exerciții spirituale a Fraților Franciscani Conventuali a avut loc la Mănăstirea Benedictină „Maica Unității” din Viișoara (NT), în perioada 29 mai – 3 iunie 2022. Predicatorul, fr. Leon Budău, Custode al Fraților Franciscani Capucini din România, a făcut o incursiune în Biblie, în documentele Bisericii, în Izvoarele Franciscane, precum și în viața multor sfinți, creionând viața fraternă cu plusurile și minusurile ei, lăsând impresia, după fiecare meditație, că merită să trăim și să colaborăm la construirea vieții fraterne universale.

Viișoara: A treia serie de exerciții spirituale pentru Frații Minori Conventuali

Distribuie cu:

În după amiaza zilei de duminică, 29 mai 2022, Frații Franciscani Conventuali, înscriși pentru a treia serie de exerciții spirituale, s-au adunat pe „muntele sfânt” de la Viișoara, la Mănăstirea Benedictină „Maica Unității”, pentru a trăi o săptămână de reculegere, rugăciune, discernământ și viață fraternă sub îndrumarea fratelui capucin, Leon Budău.

Întrevederea fraților a fost plină de entuziasm, ținând cont că provin din diferite colțuri ale României: Oradea, Cacica, București, Galați, Nisiporești, Bacău, Roman, Prăjești, Târgu Trotuș, Onești și Viișoara. Fiecare frate simțea bucuria și, în același timp, nevoia de a împărtăși cu ceilalți bucuriile și dificultățile unui an de slujire, în locul unde obediența le-a cerut să slujească.

Ajunși la Viișoara, frații care slujesc momentan în această oază de spiritualitate ne-au primit cu căldură fraternă, oferindu-ne o cină copioasă. Din partea lor, Surorile Benedictine ne-au însoțit cu rugăciunea lor discretă, după carisma lor proprie, în clauzură. Fratele Leon a introdus tema exercițiilor spirituale, aducându-ne aminte de imperativul lui Isus din Ap 2: „Amintește-ți de iubirea de la început” în viața fraternă.

După introducere, fiecare frate s-a retras în chilia lui, întrebându-se ce o fi însemnând „iubirea de la început” în viața fraternă. Meditațiile care au urmat ne-au deslușit, încetul cu încetul, ce voia să însemne provocarea din introducere. Fratele Leon a ținut câte două meditații pe zi, fiecare dintre ele aprinzând în noi iubirea de la început.

Prima meditație, după cum era și firesc, a urmat pe larg parcursul biblic al fraternității. Exemplele au fost alese cu grijă și ne-au dezvăluit că viața fraternă este voită de Dumnezeu, de aceea este frumoasă, după cum cântă Ps 133: „Iată, cât este de plăcut ca frații să trăiască împreună!”. Dar această frumusețe voită de Dumnezeu a fost adesea știrbită de comportamentul fraților, precum cel al lui Cain care îl ucide pe fratele său Abel (Gen 4), al fraților lui Iosif care vor mai întâi să îl ucidă, apoi îl vând unor ismaeliți (Gen 37-50). Din aceste exemple ne-am dat seama că fraternitatea la care ne cheamă Dumnezeu a fost, este și va fi un ideal frumos spre care trebuie să tindem, dacă vrem să îi gustăm bucuria și să îi admirăm frumusețea. Exemplul prieteniei dintre David și Ionatan (1-2 Sam) demonstrează că este posibilă o fraternitate așa cum a voit-o Domnul. Isus indică modalitatea prin care se realizează fraternitatea: „Mama mea și frații mei sunt cei care ascultă Cuvântul și îl împlinesc” (Lc 8,21).

A doua meditație a avut ca obiect exemplul lui Francisc și al primilor însoțitori, după faimoasa frază: „Domnul mi-a dat frați”, de unde deducem că la originea fraternității se află Domnul. Conștientizarea darului fraternității voite de Domnul îl determină pe fiecare să se considere frate pentru cei din jur și să se comporte ca atare. Pentru ca realizarea fraternității să aibă succes, e nevoie de împrospătarea memoriei cu privire la originea darului: este Domnul cel care i-a dăruit frați lui Francisc. De aici se subînțelege că nu suntem noi cei care îi alegem pe frați, ci îi primim în dar din partea Domnului, așa cum sunt, fără a voi să fie mai buni. Fratele Leon a înșirat mai multe trăsături ale fraternității, printre care: primirea darului, reciprocitatea fără a o pretinde, recunoașterea diversității, dezvoltarea simțului apartenenței. Toate aceste trăsături pot fi sintetizate în ceea ce spune 1In: „Cine îl iubește pe Dumnezeu pe care nu îl vede, trebuie să îi (primească) iubească pe fratele pe care îl vede”.

Următoarea meditație a urmat unele documente ale Bisericii, în special „Viața fraternă în comunitate” a sfântului papă Ioan Paul al II-lea. Deja la numărul 1 (VFC) afirmă că suntem adunați în comunitate de Domnul. A ști că Domnul vrea o fraternitate este un imbold la a-l vedea pe aproapele ca frate, nu ca dușman. Același document, la numărul 25 evidențiază riscurile individualismului, obstacol tot mai prezent în calea formării fraternității voite de Domnul. E nevoie de întoarcerea la dimensiunea verticală, la relația cu Dumnezeu, pentru a putea construi fraternitatea orizontală. Cine meditează la gratuitatea vocației reușește să depășească obstacolele personale și ale celorlalți din calea fraternității. Există mijloace care ajută la consolidarea vieții fraterne, precum rugăciunea în comun și cea personală, călătoria înspre eliberarea interioară, prin practicarea Lectio divina, respectarea autorității și ascultarea.

Bucuria desăvârșită a fost obiectul următoarei meditații, cu plecare de la experiența și învățătura lui Francisc despre „Perfetta laetitia”. Nu în succesul misionar, nici în urmarea carierei ecleziastice, nici în mijloacele materiale se află bucuria desăvârșită, ci în acceptarea cu răbdare și umilință a vitregiilor și neînțelegerilor din viața fraternă. Experiența lui Francisc are la bază învățătura biblică, de exemplu Iac 1: „Să considerați o mare bucurie, fraților, când treceți prin diferite încercări!”. Dacă Isus a fost încercat, și discipolii săi vor fi încercați, chiar în cercul celor mai apropiați. Dar răul se învinge doar prin acceptare și iubire, transformându-l pe dușman în frate, adică prin propria transformare.

Rugăciunea și slujirea au format obiectul următoarelor două meditații. Le prezint împreună, deoarece au un numitor comun: fratele sau fraternitatea. Atât rugăciunea, cât și slujirea sunt mijloace indispensabile pentru a putea trăi viața fraternă după exemplul lui Isus cu discipolii săi și al lui Francisc cu frații pe care i-a dat Domnul. Cine reușește să transforme slujirea în rugăciune, după modelul spălării picioarelor (In 13) din partea lui Isus, celebrează Paștele, adică trecerea de la omul cel vechi la omul nou sau la noua creație. Pentru a fi eficiente, rugăciunea și slujirea au nevoie de perseverență și de fidelitate. Aceste atitudini sunt bune în măsura în care provin din gratuitate și tind spre ea.

Meditația de joi dimineață a fost cireașa de pe tort, întrucât iertarea este semnul maxim al iubirii. Textele alese de fr. Leon au fost din Regula neaprobată, la nr. 5, respectiv Regula aprobată, nr. 7, în care sunt descrise criteriile iertării unui frate căzut în păcat: acesta trebuie privit cu milostivire, ca un bolnav ce are nevoie de vindecare. În niciun caz nu e bine să ne mâniem din cauza păcatului cuiva, pentru că nu l-am ajuta, dimpotrivă, ne-am încărca cu vinovăția lui. În Scrisoarea către un ministru, Francisc insistă pe privire: „văzându-ți ochii” plini de milostivire, fratele căzut în păcat să se simtă iertat. Această învățătură ne trimite la parabola Tatălui milostiv, din Lc 15, care le iese în întâmpinare celor doi frați și îi invită în casă, adică la sărbătoarea milostivirii.

Din meditațiile despre viața fraternă nu putea lipsi o prezentare succintă a voturilor religioase, văzute de predicator ca trei mari eliberări: eliberarea față de bunuri, eliberarea de voința proprie și eliberarea de iubirea posesivă. Într-o optică pozitivă, sărăcia, ascultarea și castitatea sunt motorul iubirii dezinteresate, al iubirii de dăruire sau agapice, după modelul lui Isus și al sfântului Francisc.

Iată-ne ajunși la ultima etapă a exercițiilor spirituale din anul acesta, când fr. Leon ne-a adus aminte de îndemnul sfântului Francisc spus la sfârșitul vieții sale: „Să începem, fraților, să facem binele, căci până acum am făcut puțin sau chiar nimic!” (Izvoarele Franciscane). Într-un alt loc, Francisc spune: „Nimic să nu rețineți din voi înșivă pentru voi, pentru ca Cel care vi s-a dăruit cu totul să primească oferta voastră întreagă!” (IF 221). Aceste îndemnuri dau sens consacrării noastre totale lui Dumnezeu și fraților.

Dacă proverbul popular: „Viața bate filmul” poate fi interpretat ca o disociere între teorie și practică, exemplul comunității franciscane de la Viișoara a confirmat că viața fraternă este izvor de bucurie, după cum afirmă psalmul 133: „Ce bine e când frații trăiesc împreună!”. Frații franciscani de la Viișoara, gazda acestor zile de exerciții spirituale, s-au îngrijit de cele necesare, astfel încât poza de grup, în care suntem cu fețele rotunjite, semn că am fost bine hrăniți, să confirme că iubirea în viața fraternă nu este o utopie, ci este un ideal care devine uneori viață concretă. Mulțumiri din inimă fratelui predicator, Leon Budău, fraților franciscani de la Viișoara și surorilor benedictine, care ne-au însoțit cu rugăciunea.

*

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Vineri, 3 iunie 2022

Distribuie cu: