Loading...

Sărbătoarea Fraternității Sf. Elisabeta și Fericitul Anton Durcovici din București a Ordinului Franciscan Secular: trei noi terțiari

Duminică, 30 noiembrie 2025, Fraternitatea Sf. Elisabeta și Fericitul Anton Durcovici din București a trăit un moment de bucurie spirituală: Elisabeta, Maricica și Ionică au depus votul pentru toată viața în Ordinul Franciscan Secular. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar, care a oferit îndemnuri spirituale pentru prima duminică a Adventului și pentru noii profesi. Evenimentul a îmbinat sărbătoarea profesiilor cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și sărbătoarea națională a României, fiind urmat de reînnoirea anuală a profesiunii și de agapa frățească.

Distribuie cu:

Duminică, 30 noiembrie 2025, în capela Conventului Fraților Franciscani din București, cei prezenți – numeroși, au participat la întâlnirea cu Dumnezeu, la Sfânta Liturghie în cadrul căreia trei persoane, un frate și două surori au depus votul pentru toată viața în Ordinul Franciscan Secular (terțiarii franciscani).

Un „Da” spus lui Dumnezeu

Adică au analizat, au meditat ani asupra vocației, au aprofundat-o și iată, i-au spus „Da” lui Dumnezeu. Elisabeta, Maricica și Ionică s-au alăturat drumului pe care și noi cei din fraternitate, ne-am angajat să-l desluşim și să-l urmăm. De acum înainte, împreună cu ei.

Cuvântul PS Cornel Damian

Celebrarea Sfintei Liturghii cu participarea PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar, a fost un prilej binevenit pentru noii profesi de a primi îndemnuri și încurajări pentru viața spirituală, alături de toți credincioșii.

Am reținut că prima Duminică din Advent poate fi motiv de trezire din somnul spiritual din „pământescul” cotidian care ne înconjoară, ducându-ne la așteptare, o perioadă de așteptare a Nașterii Domnului.

Independent de orice „zgomot” al lumii, putem aștepta în reculegerea inimii singura certitudine a vieții omului: pe Dumnezeu.

Un moment de meditat/urmat a fost reflexia PS Cornel pentru noii profesi: asemenea apostolului Andrei, care l-a condus pe fratele său Petru la Isus, prin propria trăire, prin viața zilnică, ei pot conduce pe alții la vocația de terțiar.

Sărbători îngemănate

Pe lângă sărbătoarea profesilor și sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, PS Cornel a făcut o frumoasă trimitere la sărbătoarea națională, amintind de Fericitul Cardinal greco-catolic Iuliu Hossu care, proclamând la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia Marea Unire, a dat glas unității românilor voită de Dumnezeu.

Reînnoirea anuală a profesiunii

Un moment cu deosebită semnificație, provocator pentru terțiari a fost reînnoirea anuală în fața lui Dumnezeu la liturghie a profesiunii făcute pentru toată viața.

Am privit fețele lui Ionică, Bety și Maricica, seninătate, modestie, știam de tot ceea ce fac după puteri, în tăcere, am văzut-o pe ministra noastră care i-a primit în numele fraternității, tot cu calm și încredere.

Poate pentru fiecare dintre noi din fraternitate, cei noi să fie un exemplu de urmat. Așa să mergem împreună mulțumindu-i lui Dumnezeu!

La aceasta ne-a chemat și Părintele Sergiu Daniel Antal, care la finalul Sfintei Liturghii ne-a readus aminte că suntem o familie.

Agapă frățească

Agapa care a urmat a fost încă o dovadă a spiritului fratern al celor care dăruiesc timp și energie pentru a ne bucura de câteva momente petrecute împreună.

Mărturii ale noilor profesi

Fratele Ionică:

„Superbă zi – familiaritate, fraternitate, simplitate!”

Sora Maricica:

„O zi înălțătoare, am fost foarte fericită, am privit în biserică, citind lectura!”

Sora Bety:

„Toată săptămâna dinaintea acestui eveniment am avut o stare emoțională de nestăpânit. Astăzi, stând în adorație în fața Preasfântului Sacrament, pacea s-a așternut asupra mea și a rămas cu mine. Astfel, m-am încredințat lui Isus din Preasfântul Sacrament că tot ce voi face de astăzi înainte, toate acțiunile mele să fie conform voinței Sale și nu voinței mele. În mâinile Sale mi-am încredințat sufletul. De asemenea, i-am mulțumit pentru chemarea Sa de a trăi toată viața în conformitate cu Evanghelia lui Isus în simplitate, ascultare și fidelitate în cadrul Ordinului Franciscan Secular”.

Mulțumim lui Dumnezeu!

Sora Anca Vasiliu

Distribuie cu: