Celebrarea solemnității Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale și al Provinciei Franciscane Conventuale din România

Distribuie cu:

Solemnitatea Sfântului Iosif este mereu un prilej de sărbătoare și bucurie pentru Biserica universală, dar, într-un mod deosebit, pentru noi, frații franciscani din România, care îl cinstim ca patron și puternic mijlocitor al Provinciei noastre.

Așadar, miercuri, 19 martie 2025, Provincia „Sfântul Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria” a celebrat hramul ei printr-o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, Ministru Provincial, împreună cu circa patruzeci de frați preoți din întreaga Provincie, studenții și elevii de la Seminarul Franciscan, dar și numeroși credincioși din împrejurimi.

Sfânta Liturghie s-a desfășurat în capela mare a Institutului Teologic Franciscan din Roman, la începutul căreia pr. guardian, Alexandru Olaru, i-a salutat pe cei prezenți și i-a îndemnat să privească la exemplul Sfântului Iosif, care și-a îndeplinit misiunea sa pământească de soț al Preasfintei Fecioare Maria și purtător de grijă al lui Isus, ascultând mereu de voința lui Dumnezeu. Ite ad Ioseph! Mergeți la Iosif, care mijlocește pentru noi! Să mergem împreună pe drumul speranței…

La predică, pr. Provincial ne-a vorbit despre aceeași temă a speranței, fiind în An Jubiliar: „Pelerini ai speranței”. „Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: «Așa va fi descendența ta». Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare” (Romani 4,18.20).

Redăm în continuare cuvintele cu care ne-a încântat la predică:

Se spune despre Sf. Fecioară Maria, soția Sf. Iosif: „de Maria numquam satis” (despre Maria nu vom termina niciodată de vorbit) și, cred că la fel am putea spune și despre Sf. Iosif: „de Joseph numquam satis”. Să ne gândim numai la ziua de astăzi, 19 martie: câte zeci de mii de predici nu se fac în cinstea lui și niciuna nu se aseamănă cu cealaltă; să ne gândim, de acum aproape 2000 de ani, câte predici nu s-au făcut pe fața acestui pământ și, totuși, toate au fost diferite între ele și (sperăm) niciuna falsă, căci fiecare preot, inspirat de Duhul Sfânt și ținând cont de timpul în care trăiește și de persoanele cărora le ține predica, a surprins câte un aspect al vieții acestuia. Cu toate acestea, niciodată nu vom termina de vorbit despre Sf. Iosif, pentru că el este un izvor nesecat de sfințenie și de exemplu. Așa vom face și noi astăzi și, sperăm, și în anii următori, până ne va ține Bunul Dumnezeu cu mintea limpede și în viață.

De ce am ales citatul din a doua lectură, luată din Scrisoarea Sf. Apostolului Paul către Romani? Deoarece și noi, așa cum și predecesorii noștri au simțit cum acest cuvânt dumnezeiesc le ardea în inimi, mai ales atunci când vedeau cum îmbătrâneau, cum zorile libertății nu prevesteau nimic bun, cum soarele părea că nu va mai răsări pe drumul lor. Mă gândesc că se întrebau și ei, citind această profeție a Sf. Paul: „Când, Doamne, se va întâmpla aceasta? Când? Când vom putea redeschide seminariile noastre și când vom putea să-i legănăm pe genunchii noștri pe noii frați, care să ne continue munca?” Ei, mulți dintre ei, au văzut acea zi și s-au bucurat mult, pentru că au sperat împotriva oricărei speranțe; au crezut împotriva oricărei lipse de evidență și astfel au devenit părinții noștri, zămislind frați pentru Biserică, pentru Provincie, la vârste înaintate.

Să ne gândim numai la venerabilul pr. Albert care, la Crăciunul din ’90, spunea celorlalți frați: „Nu mai putem întârzia. Nu mai avem timp. Trebuie să redeschidem imediat Seminarul. Acum. Nu la anul”. Avea 71 de ani. Ori pr. Gheorghe Pătrașcu, înhămându-se la formarea mulțimilor de tineri care rupeau porțile acestui Seminar. În 1990 avea venerabila vârstă de 77 de ani, din care 16 petrecuți în închisorile comuniste. Ori fratele Iosif Buzău, care în ’90 se comporta de parcă avea 18 ani, deși avea 78. Pe câți dintre noi nu i-a zămislit acest frate spre sfârșitul vieții lui? Și mulți alții care, la fel ca Abraham, la fel ca Iosif, la vârste înaintate, ne-au zămislit pe unul fiecare dintre noi.

Iar noi? Noi ce facem astăzi, în fața lipsei de vocații, care ne face să fim triști și parcă fără viață? Sper să nu fie adevărat, dar parcă suntem cam dezamăgiți, parcă am îmbătrânit înainte de vreme, arătând la 35-45 de ani de parcă am avea 85 de ani, poate prea pierduți și fără speranță.

Să învățăm, dragi frați, iubiți credincioși, de la marele patriarh Abraham, de la Sf. Iosif și de la toți „Abrahamii” Provinciei noastre cum să sperăm; să învățăm de la ei cum să credem și cum să iubim; să învățăm de la ei cum să ne rugăm, ca Domnul să ne facă și pe noi fecunzi, în această viață, dăruindu-ne noi fii care să ducă vestea cea bună după exemplul Sf. Francisc pe toate meridianele lumii. Să ne rugăm fiecare în particular și toți împreună pentru ca Domnul să trimită lucrători în secerișul său.

Să ne rugăm și să susținem cu tot ce putem Comisia care se ocupă de pastorația vocațională și a tineretului, pentru formatorii toți, de la seminarul mic, de la acesta mare, de la Postulandat și de la Noviciat. Să-i încurajăm și să facem, mai ales în rugăciune, asemenea văduvei insistente din Evanghelie, care nu s-a lăsat până nu a primit ceea ce a dorit. Să spună și despre noi Domnul, așa cum a spus despre văduva insistentă: „Totuși, pentru că acest frate mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină întruna și să mă bată la cap! Îi voi trimite vocații, ca să nu-l mai văd toată ziua trist și fără viață” (Cf. Lc 18,5). Să insistăm până-L „disperăm”, și sigur ne va asculta, căci nu poate fi abandonat cel care crede și cel care strigă.

Dacă i-a dat fii lui Abraham la vârsta de 100 de ani și fraților noștri fii la 70-75, nouă de ce nu ne-ar da, la vârsta pe care o avem acum? Să ne rugăm pentru vocații cu credință! Să sperăm în ajutorul lui Dumnezeu! Prin mijlocirea Sfântului Iosif, patronul Provinciei noastre, să ne reafirmăm credința în Dumnezeu și să-I cerem noi fii pentru ea, precum și statornicie în chemarea pe care ne-a adresat-o cândva și care acum are nevoie să fie întărită. Amin.

La sfârșitul Liturghiei, pr. Provincial a mulțumit tuturor participanților, în mod special comunității din Roman pentru organizare, iar după ce ne-a îndemnat să ne rugăm împreună frumoasa rugăciune: „La tine alergăm, o, Sfinte Iosife”, a împărțit binecuvântarea solemnă, urându-i „La mulți ani” PS Iosif și tuturor celor care poartă acest nume, cu ocazia zilei onomastice.

Sfinte Iosife, roagă-te pentru noi!

***

Album foto: Roman: Celebrarea solemnității Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale și al Provinciei Franciscane Conventuale din România (19 martie 2025)

Distribuie cu: