Roman: Profesiunea simplă a sr. M. Mădălina a Iubirii lui Dumnezeu

Distribuie cu:

Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de Excelenţa Sa Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, alături de care au fost prezenţi pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFM Conv., ministru provincial, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., asistent provincial al Surorilor Clarise, pr. Cristian Diac şi pr. Fabian Doboş de la Iaşi, pr. Mihai Androşcă, vicar parohial de la Frumoasa, fraţi franciscani de la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi din împrejurimi, dar şi persoane consacrate din diferite Congregaţii.

Cu bucurie şi emoţie, la aceste momente de har şi comuniune, s-au alăturat atât membri ai familiei Toma, cât şi mulţi prieteni ai sorei M. Mădălina, prieteni din copilărie, colegi de facultate de la Iaşi, prieteni din grupul de rugăciune Taize, dar şi credincioşi care au dorit să fie alături de sora neo-profesă în aceste clipe importante, spre a-i mulţumi Domnului pentru acest mare dar.

Ritualul profesiunii a început cu un gest întâlnit în evanghelie, cel al chemării. Maestra, sr. Rozalia Baciu, a chemat-o, aşadar, pe nume pe novicea Mădălina, iar ea şi-a prezentat în faţa tuturor dorinţa de a fi admisă la profesiunea voturilor temporare spre a-l sluji pe Dumnezeu şi pe oameni în rugăciune continuă, în comuniune cu întreaga ei comunitate.

Un alt moment emoţionant şi simbolic al celebrării a fost profesarea voturilor călugăreşti în mâinile sorei M. Tereza Bogliş a Duhului Sfânt, delegata responsabilă a acestei comunităţi. Rostirea Da-ului, primirea voalului şi a Regulii şi Constituţiilor Sfintei Clara pe care sora M. Mădălina s-a angajat să le observe spre a trăi în căutarea dragostei perfecte. Prin aceste gesturi simbolice ale mâinilor, sora neo profesă s-a încredinţat cu toată inima familiei sale religioase, confirmând în mod public consacrarea sa Domnului.

Preasfinţitul Petru Sescu, în omilia sa, ne-a amintit de bogăţia şi frumuseţea pe care o constituie diversitatea vocaţiilor şi a misiunilor din Biserică. Parcurgând cuvântul Domnului ales special pentru ritualul de consacrare, Excelenţa Sa ne-a vorbit despre Un alt fel de Magnificat. A aşezat alături atât de bine-cunoscutul imn al Sfintei Fecioare, pe cel al lui Isus din Evanghelia după Sfântul Matei: „Te preamăresc, pe tine, Tată, că le-ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici”. A subliniat ideea că Dumnezeu, departe de a face vreo nedreptate, nu intră cu forţa în viaţa nimănui, ci intră numai acolo unde i se permite. „Ce frumos e atunci când omul îşi recunoaşte statutul de creatură, de oameni fragili”, precum spunea Sfântul Paul ca nişte vase care sunt înnobilate de harul Domnului. Prin cuvintele sale, Preasfinţitul ne-a împărtăşit bucuria izvorâtă din frumoasa realitate a omului care recunoaşte şi primeşte iubirea infinită a Domnului care vrea să ne îndumnezeiască. Dumnezeu vrea întotdeauna binele nostru, pentru că ne-a creat din iubire şi ne însoţeşte mereu cu iubirea sa, dacă îi facem loc în viaţa şi inima noastră. Iar pentru acesta e necesară dilatarea inimii. „Dumnezeu se revelează celor mici, celor care îi deschid inima, dar nici pe cei care îi întorc spatele el nu îi uită”, ci îi invită: „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi”. Cu astfel de cuvinte şi cu multe altele, Excelenţa Sa ne chema să fim ca nişte copii în mâna lui Dumnezeu pe care numai el îi poate înălţa pe „piscurile înalte ale sfinţeniei”. Tot episcopul ne-a amintit că putem învăţa multe de la sfinţii din istoria recentă: copilăria spirituală, de la Sfânta Tereza a Pruncului Isus, bunătatea şi simplitatea, de la Papa Ioan al XXIII-lea, numit şi Papa cel Bun, sau radicalitatea şi dăruirea fără rezerve a lui Charles de Foucault, care a înţeles că pentru a ajunge la Domnul e nevoie nu de urcare, ci de coborâre…

La încheiere, sora neo-profesă Mădălina, cu simplitate, dar şi emoţie, a adresat câteva cuvinte de mulţumire tuturor celor care, fie în mod grăit, fie tăinuit, au contribuit la ceea ce este ea astăzi, amintindu-ne totodată de importanţa relaţiilor semnificative şi autentice dintre noi, izvorâte din întâlnirea personală cu Dumnezeu, izvorul oricărui bine, al oricărei iubiri şi al oricărei chemări.

Celebrarea profesiunii călugăreşti, dincolo de aspectul ei formal-liturgic, ascunde şi revelează totodată o realitate spirituală tainică a legăturii nupţiale dintre Creator şi creatură, dintre Dumnezeu şi fiecare suflet în parte care se consacră lui. Ascunde adevărate clipe de har, de întâlnire cu Domnul, de viaţă spirituală, iar prin harul său descoperim adevărate întâlniri şi reîntâlniri umane. Aceste momente ne amintesc de strânsa legătură care este între noi şi Dumnezeu, dar şi între noi, oamenii. Pentru că, dincolo de ceea ce se vede, noi suntem unii altora fraţi şi surori, ba mai mult, suntem într-adevăr Biserica vie, trupul lui Cristos, şi mădulare vii, uniţi în aceeaşi Familie a lui Dumnezeu, care este Biserica. Sperăm că acest Da al sr. Mădălina a Iubirii lui Dumnezeu, întregit de prezenţa atâtor suflete, este într-adevăr un altfel de Magnificat, un Magnificat al vremurilor noastre, o gură de aer proaspăt, un „încă se mai poate”, sau mai bine spus, un îndemn, o încurajare, o speranţă, o provocare, şi, de ce nu, o mărturie a iubirii infinite a lui Dumnezeu pentru lumea de astăzi.

Surorile Clarise din Roman

*

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Distribuie cu: