Loading...

Roman: Conferințe și dezbateri despre porunca a șaptea a lui Dumnezeu

Distribuie cu:

Miercuri, 28 septembrie 2016, începând cu ora 18:00, în Sala de conferințe a hotelului Roman, va avea loc dezbaterea despre cea de-a șaptea poruncă a lui Dumnezeu, „Să nu furi, organizată de către Academia „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.

Academia „Petru Tocănel”, de-a lungul acestui an 2016, a avut ca tematică principală a dezbaterilor cele Zece porunci ale lui Dumnezeu. Prin această inițiativă am dorit să redescoperim chipul lui Dumnezeu care vrea să ne călăuzească pașii spre desăvârșire prin poruncile sale. În credință, descoperim demnitatea cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om încă de la începuturile creației.

Fiecare dintre noi vom putea să depășim caracterul strict juridic al celor Zece porunci, atunci când vom reuși să trăim comuniunea cu Dumnezeu, respectând drepturile și exigențele aproapelui, iar lauda adusă lui Dumnezeu căpătând, astfel, finalitate printr-un serviciu adus semenului nostru.

În luna septembrie, a.c., ne vom opri asupra porunci a șaptea. Invitați să conferențieze în cadrul acestui eveniment vor fi pr. conf. univ. dr. Ștefan Lupu, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, pr. dr. Mihăiță Popovici, parohia Precista Mică din Roman, și Mariana Popovici, avocat. Moderatorul evenimentului va fi pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal, OFMConv.

Vă așteptăm cu drag!

Fr. Paul-Dragoș Mîrț, OFMConv.
responsabil Academia „Petru Tocănel”

∗∗∗

academia_tocanel

 

Distribuie cu: