Reculegere lunară a fraților din zona Bacău
Pe 22 octombrie 2025, frații franciscani din conventurile Bacău, Luizi Călugăra, Prăjești și Târgu Trotuș s-au reunit la Curia Provincială pentru ziua de reculegere lunară. În contextul aniversării a 800 de ani de la nașterea pentru cer a Sfântului Francisc, părintele Cristian Dumea OFMConv a condus o meditație despre importanța de a fi înainte de a face, în spiritul autentic franciscan.
Distribuie cu:
Miercuri, 22 octombrie 2025, a fost organizată ziua de reculegere lunară pentru frații din conventurile prezente în Bacău, Luizi Călugăra, Prăjești și Târgu Trotuș, la Curia Provincială a Fraților Minori Conventuali din România.
800 de ani de la nașterea pentru cer a Sfântului Francisc
Având în vedere faptul că anul acesta frații franciscani celebrează cel de-al optulea centenar de la nașterea pentru cer a Sfântului Francisc de Assisi, într-un prim moment, părintele Cristian Dumea OFMConv, a împărtășit fraților prezenți o reflecție menită să evoce importanța spiritualității Părintelui Serafic și să înflăcăreze inimile acestora în vederea unei trăiri cât mai autentice a carismei.
În urmă cu 100 de ani, la cel de-al șaptelea centenar, frații au marcat această aniversare prin diferite inițiative: înființarea noviciatului de la Săbăoani, ridicarea unei statui la Galați, publicarea unui număr special al revistei „Viața” etc.
A fi înainte de a face
La un veac distanță de la acel eveniment, frații au fost însoțiți în meditarea asupra a ceea ce s-ar cuveni să facă ei, cei care au îmbrățișat carisma și spiritualitatea franciscană nu doar din simpatie, ci ca stare de viață, într-un context în care personalitatea Sfântului Francisc revine în actualitate spre exemplu în ambientul civil italian, unde a fost reintrodusă recent ziua de 4 octombrie ca sărbătoare națională în cinstea Sărăcuțului din Assisi.
Părintele Cristian a subliniat în mod deosebit ideea că faptul de a face este necesar să fie precedat și să coexiste cu faptul de a fi: „a face pace și bine fiind persoane consacrate care trăiesc cu simplitate și umilință”.
A face pace și liniște întâi de toate în propria inimă printr-o relație personală și zilnică cu Dumnezeu reprezintă calea principală pentru a deveni frați implicați care își îndeplinesc plini de zel și cu entuziasm misiunea lor în mijlocul comunității ecleziale și civile unde își desfășoară zilnic activitatea.
Întrebări pentru discernământ
Fraților le-au fost propuse apoi câteva întrebări, aceștia fiind invitați să mediteze și să-și răspundă fiecare în parte dacă într-adevăr „intuiția și carisma Sfântului Francisc sunt încă proaspete, iar ei au un cuvânt de spus, prin propria lor persoană, tocmai acum și aici, în conventul în care se află și în mijlocul comunității unde au fost trimiși din ascultare”.
Adorație și rugăciune
După timpul dedicat reflecției personale, frații s-au reunit în frumoasa bisericuță a Curiei Provinciale pentru un moment de adorație, în cadrul căruia, dat fiind că luna octombrie este dedicată Preasfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu, s-au rugat împreună această prețioasă rugăciune și s-au închinat înaintea lui Isus Cristos prezent în Taina Preasfântului Sacrament.
La încheierea acestui moment de reculegere, frații, reuniți în jurul mesei de prânz, au avut posibilitatea de a continua bucuria întâlnirii și a comuniunii dintre ei, cu acest prilej discutând în mod colocvial unele aspecte concrete din viața fraternă de fiecare zi.
Fr. Cristian Aiojoaei OFMConv.




