În weekendul 13–15 martie 2026, un grup de aproximativ 30 de credincioși din București, Râșnov, Brașov și Bacău s-au adunat la Mănăstirea Franciscană „Preasfânta Treime” de la Pârâul Rece pentru reculegerea anuală din Postul Mare, având tema „Exemple de penitență în Sfânta Scriptură”.

Reculegerea a început de vineri seara cu Sfânta Liturghie, la care au fost înălțate rugăciuni fierbinți pentru sufletele mai multor credincioși răposați. Unii participanți au trăit bucuria de a se revedea după o perioadă mai îndelungată — încă un motiv pentru a-i aduce mulțumire și laudă Domnului.

Vineri seara, după cină, Pr. Giovanni a făcut o introducere, prezentând pe scurt 11 exemple de penitență din Sfânta Scriptură, amintind că în timpul acestui weekend se va opri doar asupra câtorva dintre ele.

A doua zi a reculegerii a început în zori cu Laudele și rugăciunile obișnuite, urmate de punerea în practică a penitenței prin posibilitatea de spovadă și participarea la Sfânta Liturghie.

Pr. Giovanni a explicat că ispita în sine nu devine păcat decât atunci când se consimte, mai ales dacă se cochetează cu aceasta — însă nu trebuie să fim niciodată descurajați sau disperați din cauza căderilor, așa cum ar vrea cel rău. S-a mai amintit că vrăjmașul nu ispitește omul atât la păcate grele și grave, ci mai degrabă la cele mici și repetate, ușor de trecut cu vederea și neurmate de o penitență serioasă, care însă se intensifică în timp și pot conduce la păcate mai grave. Consecințele păcatului nu ne afectează doar pe noi — prin tristețea care îl urmează —, ci și pe cei din jurul nostru. Un exemplu simplu: un singur cuvânt necumpătat poate compromite ușor imaginea oricui, cu greu mai putând fi refăcută.

Una dintre exemplele cele mai grăitoare de penitență este cel al regelui David, care, deși a fost iertat de Domnul după ce și-a recunoscut vinovăția, a trebuit totuși să suporte consecințele păcatelor sale. Cum plata păcatului este moartea, David și-a pierdut după doar șapte zile fiul născut din relația adulteră cu Batșeba, soția lui Urie. David nu a avut puterea de a-și recunoaște și regreta propriile păcate până când profetul Natan i-a dat o pildă prin care unsul Domnului a realizat că era chiar el însuși păcătosul pe care tocmai îl condamnase la moarte fără ezitare.

Pr. Giovanni a reliefat astfel contrastul dintre tendința omului de a nu-și vedea propriile păcate și asprimea cu care le observă pe ale celorlalți, chiar dacă sunt aceleași sau chiar mai mici. Grupul prezent la reculegere a recunoscut și un alt contrast: cel dintre slăbiciunea naturii umane și promptitudinea cu care Dumnezeu ne iartă după fiecare cădere, atunci când ne căim cu adevărat. Psalmul 50 al lui David a devenit astfel mărturie vie a unei penitențe autentice, asupra căreia se revarsă întotdeauna milostivirea Domnului.

A treia meditație a adus în față exemplul remarcabil al femeii păcătoase care îi udă picioarele lui Isus cu lacrimile sale de pocăință și cu mir, pe care le șterge cu părul ei. Domnul îi oferă iertarea Sa, dar judecata îl face pe fariseul care Îl găzduia să se îndoiască de El:

Isus îi răspunde arătându-i lui Simon fariseul că celor cărora li se iartă mai mult, iubesc mai mult decât celor cărora li se iartă mai puțin. Astfel am înțeles mai bine faptul că judecățile noastre asupra celorlalți sunt viciate de aparențe și de propriile resentimente, care ne fac să fim deseori părtinitori și nedrepți cu aproapele nostru. Judecățile Domnului știm însă că sunt drepte, pentru că El nu privește la înfățișarea omului, ci la inima sa.

Dumnezeu ne cheamă mereu la o schimbare radicală pentru a zidi în noi o inimă nouă și neîmpărțită, pentru că ne vrea ai Lui pe veci — deși din păcate nu toți răspund chemării Lui la convertire și penitență. Efectele păcatelor rămân și după iertare, precum găurile cuielor: consecințe directe și dureroase, greu de reparat, care nu ne afectează numai pe noi, ci și pe cei din jurul nostru.

Pr. Giovanni a continuat meditația cu parabola fiului risipitor, care după ce risipește o jumătate din averea tatălui și își pierde moștenirea, se întoarce recunoscându-și greșeala și cerând să fie primit ca un simplu servitor. Tatăl îl primește însă ca pe un fiu care era mort și a înviat — iar bucuria acestuia este pe măsură. Apare însă supărarea celuilalt fiu, care, în loc să fie părtaș la bucuria tatălui pentru întoarcerea fratelui pierdut, îl mâhnește cu gelozia sa.

Părintele a încheiat meditațiile cu exemplul Sfântului Petru, care, după ce L-a renegat pe Domnul de trei ori — deși își făgăduise fidelitatea cu hotărâre —, și-a plâns amar păcatele, pentru ca mai târziu să facă penitența cuvenită cu smerenie, declarându-și tot de atâtea ori iubirea față de Cristos.

Participanții la reculegere și-au pus câteva întrebări-cheie pentru întregul parcurs al Postului:

După-amiaza a continuat cu Rozariul și Calea Crucii pe drumul forestier care urcă la mănăstire, iar seara, după cină, a urmat un moment de Adorație animată a Preasfântului Sacrament.

Duminică dimineață, după micul dejun, s-a făcut o împărtășire în grup a trăirilor personale, după care s-a participat la Liturghia Duminicii Bucuriei, însoțită de rugăciunea pentru pace în Orient. Toți cei prezenți au avut ocazia de a obține și indulgența plenară, disponibilă pe întreg parcursul anului jubiliar franciscan 2026, când se împlinesc opt secole de la tranzitul — trecerea la Domnul — a Sfântului Francisc de Assisi, întemeietorul celor trei ordine serafice.

După prânz, participanții și-au luat rămas bun, o parte rămânând pentru o drumeție în natură până la Cabana 3 Brazi și înapoi. Au mulțumit Domnului pentru roadele reculegerii, alăturându-se fraților franciscani și la rugăciunile de seară, iar după o cină savuroasă pregătită cu drag de doamna Dana, au pornit spre casă încărcați cu noi daruri spirituale — pregătiți să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Domnului cu inimile curate, pline de pace și de bine.

Ovidiu Ciobîcă