Postul Sfântului Francisc
[Frații] să postească de la sărbătoarea Tuturor Sfinților până la Nașterea Domnului. În schimb, Timpul Sfânt al Postului Mare, care începe odată cu sărbătoarea Epifaniei și continuă neîntrerupt timp de patruzeci de zile și pe care Domnul însuși l-a consacrat cu propriul său post, aceia care doresc să țină acest post să fie binecuvântați de Domnul, iar cei care nu doresc să-l țină să nu fie obligați. Dar celălalt Post, până la Învierea Domnului, pe acesta să-l țină. (FF 84).
Postul Sfântului Părinte Francisc din Assisi
Distribuie cu:
Francisc din Assisi în capitolul al III-lea al Regulii neconfirmate menționează trei ocazii în cursul anului în care frații pot ține un Post Mare, adică patruzeci de zile de post, urmând exemplul lui Cristos, care pentru același timp de zile a postit în pustiu, înainte să înceapă activitatea sa publică și să predice mulțimilor. Francisc era obișnuit cu astfel de posturi. Sursele hagiografice mărturisesc că în timpul anului se retrăgea deoparte, în locuri izolate, pentru a trăi doar în rugăciune și post.
Ocaziile acestor posturi sunt întotdeauna legate de comemorările liturgice față de care Francisc avea o cinste cu totul deosebită: postul Adventului, pentru el începea de la sărbătoarea Tuturor Sfinților și se încheia de Crăciun; un alt post pe care îl ținea timp de 40 de zile începea luni după sărbătoarea Epifaniei (FF 1163); mai era, apoi, „Postul Mare”, pe care îl celebrăm și noi astăzi, de la Miercurea Cenușii până la Paști. Bonaventura ne mărturisește că Francisc ținea un post și de sărbătoarea sfinților Petru și Paul (29 iunie): de la sărbătoarea Ss. Petru și Paul începea să trăiască retras până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (FF 1167), o altă sărbătoare nespus de dragă sfântului din Assisi. În cele din urmă, era postul ținut în cinstea sărbătorii Sfântului Mihail, arhanghel (29 septembrie), care începea la 15 august, de sărbătoarea Adormirii (FF 785), și care probabil a fost cel mai renumit post al său, întrucât în timpul acestui post, Francisc primea, pe muntele Verna, stigmatele Mântuitorului, în anul 1224.
Experiența de pe muntele Verna l-a schimbat profund pe Francisc, l-a convertit total, nu doar că i s-a schimbat trupul prin primirea stigmatelor, ci, îndeosebi, inima și duhul lui s-au schimbat într-o iubire față de Dumnezeu și au rămas uimite și copleșite în același timp de aceasta. Francisc, în singurătatea postului și în rugăciune, îl întâlnește pe Totul Său, fiind găsit vrednic să scrie cu mâna sa Laudele Dumnezeului Preaînalt, simțindu-l foarte aproape pe Dumnezeu, și pe același „pergament” avea să scrie binecuvântarea fratelui Leon, frate ce se afla cu el pe munte pentru a-l îngriji și care dorea aprins să primească o recunoaștere a prieteniei sale cu Francisc. Leon este o binecuvântare, o binecuvântare ce trebuie prețuită, ce trebuie privită în față și de care să avem îndurare. Cum ne amintește astăzi papa Francisc în Mesajul pentru Postul Mare 2017: „celălalt este un dar: o relație corectă cu semenii reprezintă recunoașterea cu gratitudine a acestei valori”.
Francisc nu se limitează să trăiască o experiență a întâlnirii Celuilalt undeva departe și distant, ci propriu-zis din acea întâlnire izvorăște îndurarea și grija față de celălalt, față de acel semen care zilnic ne întovărășește și se află de partea noastră; acel semen pe care evanghelia după sfântul Luca (16,19-31) îl identifică cu Lazăr, dar căruia fiecare dintre noi îi poate da numele semenului său.
Domnul să te binecuvânteze și să te păzească. Să-și arate chipul său și să se îndure de tine. Să-și îndrepte spre tine chipul său și să-ți dăruiască pacea! Domnul să te binecuvânteze, frate Leon. (FF 262).
