Loading...

Pelerinajul Maicii Domnului de la Cacica în parohia Dărmănești

Distribuie cu:

Pelerinajul Maicii Domnului de la Cacica în parohia Dărmănești

Pelerinajul Maicii Domnului de la Cacica în parohia Dărmănești

Cu mare bucurie și pietate, credincioșii din parohia Dărmănești, alături de păstorii lor, au primit, joi, 7 februarie 2013,venerata icoană a Maicii Domnului de la Cacica pe care an de an mergeau în pelerinaj să o venereze la sanctuar.

După momentul emoționant a primirii icoanei, s-a celebrat sfânta Liturghie la care au fost prezenți mai mulți preoți și un mare număr de credincioși. La predică părintele Ludovic Butnărașu, vicedecan de Moinești, a scos în evidență rolul și importanța Sf. Fecioare Maria în planul de mântuire a lui Dumnezeu și în viața creștinului.

În timpul acestor zile copiii, tinerii și adulții au fost mereu aproape de Maica Domnului, participând cu credință și implicându-se într-un mod cu totul deosebit la sfintele Liturghii și la momentele de rugăciune pe care le-au organizat împreună cu păstorii lor.

Sâmbătă, 9 februarie 2013, după sfânta Liturghie, a avut loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului pe străzile Dărmăneștiului. Au participat mulți credincioși, însoțind-o în rugăciune și cântare pe Maica cerească.

Duminică, 10 februarie 2013, la sfânta Liturghie de încheiere a pelerinajului am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe preasfinţitul Aurel Percă, care a celebrat Jertfa Sfântă. La predică, Preasfințitul, a vorbit despre lucrările minunate pe care Dumnezeu le-a realizat în viața Sf. Fecioare Maria, despre criza în care se află familia datorită îndepărtării de Dumnezeu și de adevăratele valori. De asemena, Preasfințitul, a subliniat importanța rugăciunii și a încrederii familiei în Sfânta Fecioară Maria, Regina familiei, care călăuzește, apără și binecuvântează familiile credincioase.

Momentul despărțirii a fost emoționant și înduioșător.  Mulți credincioși care au fost mereu lângă icoana Maicii Domnului în aceste zile, care i-au prezentat necazurile și bucuriile lor, care au primit atâtea haruri și au simțit mângâierea duioasă a Mamei cerești, s-au despărțit cu tristețe de icoana Maicii Domnului de la Cacica.

Aceste zile în care ne-am adunat cu bucurie și pietate în jurul Mamei noastre cerești să rămână mereu în amintirea noastră și să ducem tuturor bucuria care ne mângâie inimile: că avem o Mamă care tot timpul este alături de noi și care ne așteaptă într-o zi în cer alături de fiul ei Isus. Mulțumim Mamei noastre cerești pentru toate harurile pe care le-a mijlocit pentru noi, și pentru că este mereu alături de comunitatea noastră.

Sfântă Fecioară Marie de la Cacica roagă-te și mijlocește pentru comunitatea noastră și pentru familiile noastre!

Pr. Sergiu Dămoc

Awesome Flickr Gallery Error - Invalid signature

Distribuie cu: