Roman: Pe urmele Sfintei Clara

Distribuie cu:

„Fixează-ţi mintea în oglinda eternităţii, stabileşte-ţi sufletul în strălucirea gloriei, dedică-ţi inima chipului fiinţei divine şi transformă-te cu totul prin contemplaţie, în chipul dumnezeirii sale” (Sfânta Clara de Assisi). În acest itinerar, între 2 şi 11 august 2024, noi, Surorile Clarise din Roman, am sărbătorit mai întâi hramul bisericii noastre, „Sfânta Maria a Îngerilor”, prin Sfânta Liturghie prezidată de pr. Cristian Dumea, OFMConv., vicar provincial, şi animată de corul copiilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti, însoţiţi în tot acest timp, de părintele predicator Gheorghe Farcaş, prin care am străbătut în mod spiritual drumul novenei spre sărbătoarea Sfintei Clara.

Astfel am întreţesut toate intenţiile şi frământările inimilor noastre, ale tuturor celor care s-au încredinţat rugăciunilor noastre şi ale tuturor celor care, în taina inimii, îl caută sincer pe Domnul, încununând astfel traseul nostru cu sărbătoarea fondatoarei, Sfânta Clara din Assisi.

Cum zilnic amintea părintele predicator, în fiecare seară mai făceam un pas spre Sfânta Clara, mai ales spre misterul lui Dumnezeu, încununând astfel cuvântul zilei cu un rod al Duhului sfânt, dar şi o fărâmă din misterul inimii şi calea ei mistică spre unirea cu Domnul, întrezărit din Poemul Sfântului Ioan al Crucii. Buchetul de roade ale Duhului Sfânt, pe care noi, prin forţele noastre umane, nu ni le putem însuşi, este doar un dar ce-l putem primi cu inima dacă îi facem spaţiu. Cum poate un soţ rămâne fidel soţiei după o boală necruţătoare ce o ţintuieşte la pat şi să o slujească cu iubire? Cum poate o soţie sluji tainic, neîntrerupt, din iubire, fără măcar ca ceilalţi să observe? Cum poate un om să fie plin de pace în vâltoarea atâtor necazuri, incertitudini şi nenorociri? Cum poate astăzi o inimă să mai fie plină de bunătate? Mai putem spune noi: „Uite un om cu adevărat bun?” Mai putem iubi cu adevărat când iubirea devine un cuvânt prea uzat? Mai există bucurie, credinţă sau pace?

La toate aceste întrebări, dincolo de a da răspunsuri gata fabricate, părintele Gheorghe, din studiu şi rugăciune, dar şi din experienţa vieţii sale, ne-a împărtăşit din preaplinul inimii, cu bunăvoinţă şi sinceritate, ca o licărire de speranţă, şi nu doar optimism ieftin, că încă se mai poate. Şi aceasta nu e de la noi, ci e rod al Duhului Sfânt. Oare se poate spune şi de noi: „Uite, un om bun!” şi nu doar în aparenţă, ci real, profund, în faţa Domnului? E un drum de o viaţă trăită cu credinţă. Dacă suntem sinceri, descoperim în noi multe răni, conflicte, limite, părţi întunecate ce au nevoie să fie acceptate cu umilinţă şi apoi îmblânzite, luminate, lăsate în mâinile iubitoare ale Domnului. „Să ne odihnim fiinţa în inima lui Dumnezeu, să ne oglindim în el pentru a-i descoperi chipul pe care să-l conturăm în viaţa noastră.”

Un gând de mulţumire trebuie să-i aducem, atât pentru cuvintele de învăţătură de la Liturghia de duminică dimineaţa, cât şi pentru disponibilitatea sa neîntreruptă de-a lungul anului, mai ales în această perioadă a novenei, părintelui Alexandru Olaru, OFMConv., ca asistent provincial al Surorilor Clarise din Roman. În omilia sa, cu fervoare şi entuziasm, a evidenţiat fascinaţia pe care viaţa Sfântului Francisc a trezit-o atât în inima Sfintei Clara, cât şi a multor tineri din acea vreme, care l-au urmat în această formă de viaţă itinerantă punând în practică evanghelia ca formă de viaţă consacrată, iar împreună, prin Regula lor aprobată de papa, l-au urmat pe Cristos cel umil şi sărac.

În cadrul Sfintei Liturghii solemne de seară, duminică, 11 august, prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, şi animată de corul Parohiei „Coborârea Duhului Sfânt” din Adjudeni, el ne-a îndemnat la introspecţie. Prin omilia sa cu mult elan, pr. Damian ne-a amintit de semnificaţia şi emoţiile pe care le nasc în noi cuvintele. Ce naşte în noi când spunem Clara? Cu siguranţă ne gândim la claritate, pace, bucurie, lumină? Biserica, dar încă şi mai mult, însăşi mărturia vieţii ei, ne spun că a fost, aşa cum îi spune şi numele, lumină. La aceasta suntem, fără excepţie, cu toţii chemaţi şi noi. Pentru a fi lumină în lume. Însă pentru aceasta e nevoie să rămânem conectaţi la harul lui Dumnezeu. Când îl alegem pe Dumnezeu (iar asta e posibil doar pentru că noi am fost aleşi de el, adică iubiţi deja din veşnicie, înainte de a fi formaţi în sânul mamei noastre şi chemaţi la existenţă), nu abandonăm, de fapt, nimic, ci abia atunci începem să trăim pe deplin.

Mulţumim din inimă binefăcătorilor, prietenilor şi în special terţiarilor franciscani care, ca semn de preţuire către noi şi Sfânta Clara, au împodobit în fiecare an curtea mănăstirii cu lumânări aprinse şi astfel reuşesc să împartă o licărire de lumină, de bucurie şi de frumuseţe. De asemenea, mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături în rugăciune şi în pregătirea acestor momente de har, de comuniune, şi de bucurie fraternă. O mulţumire specială către Radio ERCIS FM, pentru că au făcut posibilă transmisiunea în direct a sfintelor Liturghii ale acestor două sărbători, astfel încât mesajul evanghelic să ajungă la cât mai mulţi creştini dornici de Dumnezeu.

Mergând pe urmele Sfintei Clara care l-a imitat pe Francisc şi împreună l-au urmat pe Cristos, să devenim şi noi lumină pentru lumea de astăzi aşa cum ne îndeamnă Mântuitorul: „Tot aşa să strălucească şi lumina voastră înaintea neamurilor pentru ca, văzând ei faptele voastre bune, să dea slavă Tatălui vostru care este în ceruri!” (Mt 5,16). Să fim ceea ce suntem, oameni, nu îngeri, dar să devenim ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi, oameni pe deplin!

Surorile Clarise, Mănăstirea „Sfânta Maria a Îngerilor”, Roman

Distribuie cu: