Pârâul Rece: Zile de reculegere
În weekend-ul 22-24 martie 2024, mai mulți credincioși din diferite meleaguri ale României s-au retras din agitația cotidiană și s-au adunat într-un loc liniștit, pentru a petrece câteva zile de reculegere cu ocazia pregătirii sfintelor sărbători ale Învierii.
Distribuie cu:
Cele trei zile de reculegere au avut ca tema generală „curăția inimii”. La meditațiile susținute de pr. Ioan Butacu ne-a fost prezentat cum se vrea a fi o inimă curată și cel mai important cum să menținem această curăție. Am fost invitați să aruncăm o privire în interiorul nostru și să vedem unde ne situăm în relația cu Dumnezeu. De asemenea, ne-a fost prezentată și relația dintre suflet și trup. Ni s-a adus în atenție faptul că, pentru a menține o inimă curată este extrem de importantă și relația pe care o avem cu aproapele nostru în viața de zi cu zi.
Au fost zile pline de har, participând și la diferite momente de rugăciune precum: Calea Sfintei Cruci (atât vineri, cât și sâmbătă), Adorarea Preasfântului Sacrament (momentul cel mai profund care a avut loc la încheierea primelor două zile) și rugăciunile de dimineață și de seară ale fraților franciscani. De asemenea, am participat zilnic la Sfânta Liturghie. Toate acestea au fost animate de grupul format din tineri de la Brașov și București care s-au mobilizat să aducă slavă lui Dumnezeu prin vocile lor. În urma acestor zile majoritatea dintre noi împăcându-ne cu Tatăl prin sacramentul Reconcilierii.
*
Duminică, înainte de plecare a avut loc un moment de împărtășire, în care oamenii și-au exprimat impresiile și experiențele:
„Un loc luminat, nu datorită vremii care a fost prielnică, ci datorită luminii ce îți inundă sufletul imediat ce îi pășești pragul”.
„Duhul Sfânt lucrează aici, am simțit o liniște sufletească greu de exprimat în urma acestor zile”.
„Calea Crucii ne-a apropiat și mai mult și să știți că prin ea multe greutăți ale vieții pot fi depășite”.
„Lumea mai are o speranță, tinerii aceștia care îndeplinesc o misiune aproape evanghelică”.
„Credința nu ține cont de vârstă și generații, Duhul Sfânt lucrează în noi toți”.
„Vreau să fiu un om mai bun și știu de unde aș putea să încep să schimb lucrurile din viața mea”.
„Am trăit niște zile cu adevărat speciale, depărtându-ne de agitația și obiceiurile noastre cotidiene, ne-am refugiat la picioarele Preasfântului Sacrament și ne-am deschis cu toții inimile pentru a lăsa să între în ele cuvântul lui Dumnezeu, pentru a fi pregătiți să înfruntăm cu inimă curată provocările lumii în care trăim”.
*
Mai multe imagini se pot vedea aici.