Loading...

Nisiporești: Zile de sărbătoare [IV]

În ziua de 26 august 2019, ziua primei comemorări liturgice a fericitei Veronica Antal, în comunitatea parohială din Nisiporești au continuat manifestările cu caracter spiritual dedicate cinstirii ei.

Prima comemorare a fericitei Veronica Antal. Zile de sărbătoare, zile de har și binecuvântare

Distribuie cu:

La Sfânta Liturghie de la ora 11.00 au celebrat un număr mare de preoți, celebrant principal fiind Ministrul provincial al Fraților Minori Conventuali din România, fr. Teofil Petrișor, fiu al satului.

În cuvântul de învățătură, pr. Cristian Blăjuț a arătat că după trei zile de pregătire intensă, de rugăciune și meditație, a venit timpul să facem o evaluare sinceră, o cercetare a cugetului cu privire la însemnătatea Veronicăi Antal pentru noi, creștinii obișnuiți.

Dumnezeu a ales din comunitatea Nisiporești o tânără fecioară și martiră și a dus-o în ceata aleșilor săi. Este un motiv de mândrie pentru noi, dar dacă nu am înțeles să o imităm pe Veronica în comportamentul nostru, în viața noastră obișnuită, de toate zilele, dacă nu vom trăi cu intensitate și responsabilitate credința, dacă nu vom da mărturie despre credința noastră, toate sunt zadarnice.

Sacrificiul Veronicăi trebuie să aducă în noi schimbarea, o hotărâre supremă de a deveni mai buni, de a ne ruga cu evlavie, așa cum a făcut ea, pentru a dobândi mântuirea și fericirea veșnică. Veronica a dus o viața normală, ca mulți alți membrii ai comunității, nu a realizat lucruri extraordinare, dar prin tot ce a făcut, a adus laudă lui Dumnezeu și a avut un dor nemărginit pentru întâlnirea cu Mirele veșnic, față de care a făcut legământ de fidelitate de foarte tânără.

La finalul Sfintei Liturghii, Ministrul provincial, fr. Teofil Petrișor, evocând personalitatea Veronicăi Antal a declarat că a fost impresionat de o mărturie a unei prietene a Veronicăi, care a spus despre ea că era o fire curajoasă, bărbătoasă, se vedea că avea o chemare specială.

Virtuțile ei, smerenia și credința, să ne determine și pe noi să o imităm și să învățăm să dăm mărturie despre credința noastră și să urmăm îndemnul ei „Veniți după mine, veniți pe urmele mele” spre cer spre fericirea veșnică.

A urmat binecuvântarea finală cu relicva fericitei Veronica Antal.

* * *

Fericită Veronica, crin însângerat din „Grădina Maicii Domnului”, roagă-te pentru noi!

Luni, 26 august 2019, ziua primei comemorări liturgice a fericitei Veronica Antal, în comunitatea parohială din…

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Luni, 26 august 2019

Distribuie cu: