Loading...

Mesagerul sfântului Anton: 192º

Noul număr al revistei Mesagerul sfântului Anton marchează 800 de ani de la Cântecul creaturilor prin trei articole dedicate imnului franciscan, alături de reflecții despre credință prin poezie și viitorul educației. Abonamentele pentru 2025 continuă la prețul de 50 lei pentru expediere personală.

Distribuie cu:

Dragi cititori, a apărut şi vă propunem spre lectură numărul septembrie-octombrie 2025 al revistei Mesagerul sfântului Anton. Ca de obicei, veţi putea citi articole cu tematici variate, cum ar fi: jubileul de 800 de ani de la compunerea Cântecului creaturilor, speranţa în Cristos, căutarea omului, coerenţa, compromisul, diferenţa dintre scop şi ţel, limitele şi comuniunea, unele caracteristici ale creştinului, poezie şi credinţă, crizele educaţiei şi ale legislaţiei internaţionale, inteligenţa inteligenţei artificiale etc.

800 de ani de la Cântecul creaturilor

Se împlinesc 800 de ani de când sfântul Francisc compunea şi înălţa către Dumnezeu Cântecul creaturilor. Pentru a marca acest eveniment, vă sunt propuse nu mai puţin de trei articole, semnate de pr. Daniel Fechetă, doamna Florina Nicolae şi pr. Ioan Lupu.

„Imnul sfântului Francisc exprimă viziunea Sărăcuţului din Assisi despre Dumnezeu, creaţie, fraternitate, bucurie şi speranţă în suferinţă.”

Fiecare dintre autori subliniază faptul că imnul sfântului Francisc exprimă viziunea Sărăcuţului din Assisi despre Dumnezeu, creaţie, fraternitate, bucurie şi speranţă în suferinţă. Suntem invitaţi să redescoperim frumuseţea de a-l lăuda pe Creator în creaţie, indiferent de stările noastre.

Credinţa prin poezie și reflecții asupra educației

Domnul Alexandru Cistelecan ne propune redescoperirea credinţei prin poezie, rezumând cartea Spre Tronul Ceresc semnată de Alexandrina Tulics. Autoarea se remarcă prin evlavia şi fervoarea transpuse în versuri, prin exerciţiul iubirii şi credinţei, prin faptul de a fi poet al cerului (cu sufletul îmbogăţit în rugăciune) şi al pământeştilor (în freamăt sfinţitor).

Este utilă şi reflecţia asupra viitorului educaţiei, propusă de părintele Lucian Horlescu. Autorul îşi arată preocuparea cu privire la legile (tot mai schimbătoare) adoptate în ceea ce priveşte educaţia. Sunt evidente nemulţumirile cadrelor didactice, ale elevilor şi ale părinţilor.

„Sacrificarea educaţiei pe motive economice nu poate aduce decât dezechilibru pe mai multe niveluri şi denaturare a valorilor culturale, psihologice şi sociale ale sistemului educativ.”

Iar sacrificarea educaţiei pe motive economice nu poate aduce decât dezechilibru pe mai multe niveluri şi denaturare a valorilor culturale, psihologice şi sociale ale sistemului educativ.

Informații despre abonamente

Continuă reînnoirea abonamentelor pentru anul 2025. Pentru cei care primesc revista personal, în plic, prin poştă, costul unui abonament este de 50 de lei (costurile poştale sunt incluse). Rămâne preţul de 25 de lei pentru cei care au abonament colectiv, prin parohii sau colaboratori la distribuirea revistei, cu cel puţin 10 abonamente.

Contravaloarea poate fi achitată prin mandat poştal pe adresa redacţiei: pr. Marcelin Amariei, str. Teiului, nr. 20, 611047 Roman, jud. Neamţ. De asemenea, puteţi face şi virament bancar (nu prin mandat poştal) în contul pe care îl găsiţi pe coperta revistei (pagina 2).

Suntem la dispoziţia dumneavoastră pentru orice fel de informaţii şi sugestii legate de revista Mesagerul sfântului Anton la numărul de telefon 0765.421416 sau, în scris, pe adresa redacţiei sau, prin intermediul internetului, pe adresele mesagerul@santantonio.org sau mesagerulantonian@gmail.com!

Lectură plăcută şi cu mult folos tuturor!

Pr. Marcelin Amariei

Distribuie cu: