Distribuie cu:

Vineri, 22 aprilie 2016, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, s-a desfăşurat masa rotundă a studenţilor intitulată: „Studii filosofice și teologice”, organizată de cele două facultăți din cadrul Institutului de către Facultatea de Filosofie „Ioan Duns Scotus”, și Facultatea de Teologie Pastorală.

Masa rotundă a reprezentat unul dintre cele mai aşteptate momente din activitatea scolastică, totodată a constituit un moment de împărtășire a rezultatelor cercetării ştiinţifice, întreprinse în anul academic 2015-2016. La acest eveniment au luat parte profesorii din cadrul universitar și studenții Institutului Franciscan.

Moderatorul acestei mese rotunde a fost pr. asist. univ. dr. Ghiurca Cazimir, care a prezentat lucrările ce urmează a fi tratate și pe cei care le vor susține. Totodată a dat cuvântul pr. pr. conf. univ. dr. Damian Ghe. Pătrașcu, Rectorul Institutului, care a prezentat motivațiile cercetării științifice, și cât este de importantă împărtășirea fraternă a rezultatelor obținute în cursul anului academic. A adresat totodată un cuvânt de mulțumire corpului profesoral și studenților pentru implicare și participare.

Prima lucrare: „Evoluția aristotelismului în primele trei secole din era creștină”, a fost elaborată şi susţinută de fr. Croitoru Dragoş Marian.

În prima parte a lucrării, a prezentat doctrina aristotelică şi modul cum aceasta a evoluat, graţie filosofilor arabi şi îndeosebi filosofilor Toma de Aquino şi Albert cel Mare. Aristotelismul a fost definit ca fiind o tradiție filosofică, care este inspirată de opera filosofică a lui Aristotel. Opera lui Aristotel a fost inițial promovată și apărată de reprezentanții şcolii peripatetice și ulterior de către neoplatonici, care au produs multe din comentariile referitoare la opera filosofului.

În lumea islamică, lucrările lui Aristotel au fost traduse în limba arabă, iar datorată cunoscuților filosofi Al-Kindi, Al-Farabi, Avicenna și Averroes, aristotelismul a devenit o parte importantă a filosofiei islamice timpurii. Cunoscuți filosofi, precum Albert cel Mare și Toma de Aquino au interpretat și sistematizat lucrările lui Aristotel conform teologiei creștine. În ultima parte a lucrării, a prezentat pe scurt scrierile aristotelice: Despre retorică, Protrepticul, Despre idei, Despre Bine, Eudemos sau Despre suflet, etc.

În continuare a fost susţinută lucrarea: „Dreptul natural în concepţia lui Hugo Grotius”, de către fr. Ghiurca Iulian.

În prima parte a lucrării, fr. Ghiurca Iulian, a făcut o scurtă biografie a lui Hugo Grotius (1583-1645), și asupra originalității sale filosofice. Grotius este cel care a pus temelia şcolii dreptului natural. A conceput dreptul natural ca fiind total independent faţă de religie şi întemeiat exclusiv pe raţiune. Grotius este considerat de asemenea şi ca unul dintre fondatorii ştiinţelor juridice. Două idei stau la baza concepţiei sale care s-a bucurat de mare autoritate, şi anume, ideea stării naturale a oamenilor şi ideea contractului social. În lucrarea Despre dreptul la război şi pace (1625, Paris), se remarcă nu doar prin caracterul său umanist și sistematic, dar și prin absența oricărui bigotism religios.

În sinteză, lucrarea prezintă faptul că opera lui Hugo Grotius, nu constituie doar o tentativă grandioasă de a fonda în mod rațional lumea politicii și a dreptului, însă este, totodată, primul act de credință în rațiunea umană, prima manifestare a angajării de a re-conduce către rațiune și de a fonda în aceasta toate aspectele esențiale ale omului și ale lumii sale.

Trecerea de la legea naturală la legea revelată a fost realizată de fr. Cobzaru Adrian, susţinând lucrarea: „Alianța cu Dumnezeu – fundamentul moralei Vechiului Testament”.

Lucrarea fr. Cobzaru Adrian a făcut distincție între alianţa înțeleasă în limbajul comun și alianța biblică. În limbajul comun este înțeleasă ca înţelegerea politică între două sau mai multe state ce au la bază un tratat, prin care statele respective se obligă să acţioneze în comun sau să se ajute în caz de nevoie. Un alt sens prezentat al termenului de alianţă constă în înţelegerea între două sau mai multe persoane, grupuri în vederea unei acţiuni comune. Alianța biblică în Vechiul Testament, este înțeleasă ca pact, angajament, promisiune o relație particulară între Yahwe și popor.

În ceea ce privește legea morală ea depinde în exclusivitate de Yahwe. El este cel care a revelat voinţa sa şi a dat poruncile sale poporului său, mai ales prin alianţa de pe muntele Sinai, alianţă care a găsit apoi o dezvoltare ulterioară în cuvântul profeţilor şi a altor autori sacri. Inima moralei veterotestamentare este formată din cele zece porunci şi de legea mozaică. Această lege este considerată ca documentul alianţei dintre Dumnezeu şi poporul său. Cele ,,zece porunci” enunţă cerinţele iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Tradiţia Bisericii a considerat că primele trei porunci se referă la iubirea faţă de Dumnezeu iar următoarele şapte se referă la iubirea faţă de aproapele

Ultima temă: „Întruparea Fiului lui Dumnezeu în gândirea Sf. Bonaventura”, a fost susţinută şi elaborată de fr. Totu Ionuț.

Lucrarea are în centrul atenţiei întruparea în gândirea franciscană, plecând mai ales de la viziunea sfântului părinte Francisc. Pentru Francisc Cristos este Omul – Dumnezeu, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Chiar dacă Francisc nu a elaborat reflecţii teologice referitoare la Cristos sau la unirea hipostatică, totuşi în scrierile sale el face referinţă la unicul Cristos, la atributele legate de transcendenţa, umilinţa sa. În cristologia franciscană, un punct important este urmarea lui Cristos şi imitarea sa activă.

Pe învăţăturile Sfântului Francisc, Bonaventura  a fundamentat mai mult doctrina Cuvântului Necreat a Cuvântului Întrupat şi cea a Cuvântului Inspirat. Plecând de la această doctrină, Bonaventura îşi dezvoltă propria viziune referitoare la întruparea Cuvântului, ce îşi are raţiunea principală în iertarea omului de păcat. Această idee fiind susţinută şi de argumentul convenienţei, potrivit căruia Dumnezeu are libertatea absolută de a mântui omul şi în alte moduri.  Argumentarea fiind susţinută de Bonaventura astfel: ,,a fost întru totul convenabilă pentru mântuirea noastră Întruparea Cuvântului, deoarece aşa cum fiinţa umană a primit existenţa prin intermediul Cuvântului necreat (Verbum Increatum), şi a căzut în păcat prin abandonarea Cuvântului inspirat (Verbum Inspiratum), tot astfel să se poată ridica din păcat prin intermediul Cuvântului întrupat (Verbum Incarnatum)”.

În final, moderatorul, pr. asist. univ. dr. Ghiurca Cazimir, a mulțumit studenţilor care au prezentat aceste teme şi le-a înmânat în semn de recunoştinţă câte un premiu din partea profesorilor. Un cuvânt de mulţumire, a fost adresat colaboratorilor, profesorilor şi studenţilor, pentru prezența la această masă rotundă.

Fr. Mihai Percă

Distribuie cu: