Loading...

Luizi-Călugăra: Prima Sfântă Împărtăşanie

Grupul de copii care au primit Prima Împărtășanie

Distribuie cu:

Grupul de copii care au primit Prima Împărtășanie

Grupul de copii care au primit Prima Împărtășanie

Duminică, 27 aprilie 2014, pentru comunitatea din Luizi-Călugăra a fost o zi de mare sărbătoare, în special pentru cei 35 de copii, care, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 9.00, celebrată de pr. paroh Daniel Lucaci, îmbrăcaţi cu toţii la fel, în haină albă, cuprinşi de mari emoţii, cu feţele radiind de bucurie, dar şi cu sufletul curat, l-au primit pentru prima dată pe Isus în inima lor.

La acest eveniment important trăit de ei, alături de părinţii, fraţii, rudele dar şi de întreaga comunitate, însuşi soarele strălucitor i-a însoţit pe parcursul întregii zile, apropiindu-i astfel de Isus.

După aproape un an de pregătire intensă, aceşti copii au învăţat Catehismul cu multă responsabilitate, conştienţi fiind de marele dar ce urmau să-l primească.

În ultimele două săptămâni, copii au participat zilnic la sfânta Liturghie, însoţiţi fiind şi de animatorii care le-au fost alături în tot timpul pregătirii lor. De pe feţele lor se putea citi o mare nerăbdare de a-l primi pe Isus, atenţi fiind la cei care se puteau împărtăşi deja.

Această sărbătoare de neuitat, după ce au sărbătorit şi în familiile lor, s-a încheiat tot în faţa lui Isus prezent în preasfântul sacrament, cu un frumos moment de adoraţie, în care aceşti copii cu glasul lor dulce, au mulţumit prin simple rugăciuni lui Isus pentru marele dar făcut sufletului lor.

Mulţumind lui Dumnezeu pentru această sărbătoare, vom continua să ne rugăm pentru aceşti copii minunaţi, cerând de la Dumnezeu harurile necesare pentru a-i păstra sinceri, simpli şi curaţi cu inima.

Maria Ţîmpu-Cuna

Awesome Flickr Gallery Error - Invalid signature

Distribuie cu: