La ce mai folosește teologia azi, în era tehnologiei...

Distribuie cu:

E ca și cum ai vota, în timpul zborului, la ce altitudine să zbori ori dacă ai nevoie de unul sau doi piloți în cockpit. Ori ce cantitate de kerosen trebuie să poarte în aripi pentru a ateriza în siguranță. M-am temut de răbufniri ale colegilor mei. Poate prea speriați de propria lor siguranță au refuzat dialogul certăreț ori poate că tocmai ceea ce i se reproșează teologiei lor i-a făcut să se așeze în tihna răbdării. Am învățat, în timp și sub presiunea timpurilor, să prețuiesc clasicii gândirii. Seneca, frate de gând, scrie: „Nu ai dreptate, dragul meu prieten, dacă pui doar în seama veacului nostru păcatul destrăbălării, nepăsarea față de valorile morale și alte vicii pe care fiecare i le reproșează propriei sale epoci. Sunt ale oamenilor, nu ale timpurilor”. Le-am regăsit păstrate într-o reușită antologie de autor (Carte de citate. Asta a spus Seneca. Tu ce spui?, Ed. Seneca Lucius Anneus, 2018, p. 9). Cu bucuria redescoperirii înțelepciunii care a construit lumea în care ne exprimăm inteligența. În fel și chip. E dificil să înțelegi conul de lumină în care te pune Hristos să gândești lumea în care stai. Dincolo de hrana cu rațiuni ale temeiurilor  existenței, teologia te obligă să privești rațiunea în ochi. Să nu faci abstracție de realitate. Să-ți măsori forța duhovnicească nu cu lumea ci cu limitele tale. Să înțelegi dacă tu mai înțelegi ceva în Hristos. Cât de minunat sună aceasta în cuvântul Părinților: „Preocupă-te și îngrijește-te de voia lui Dumnezeu și lasă-L pe Dumnezeu să-Și facă griji pentru problemele tale. Datoria noastră este să ne facem griji pentru voia Sa, iar datoria Lui este să- și facă griji pentru noi” (Pr. Dionisie Tambakis, Maxime și cugetări aghiorite. Mici secrete pentru o viață frumoasă de toate zilele, Ed. Egumenița, 2019, p. 132).

Pare un pic forțat, dar cuprinde cea mai limpede explicație a nevoii de teologie, căci nu alta este teologhisirea decât grija de a afla voia lui Dumnezeu în diferite situații ale vieților noastre. Iar această voință de aflare a voii Sale are în ea exercițiul credinței, ca nici un alt exercițiu al vieții și al morții. Scriu Părinții și merită amintit: „Una este cred în Dumnezeu, alta este mă încred în Dumnezeu. Aceste mă face diferența. Cred în Dumnezeu înseamnă că eu cred în existența Sa. Și mă încred în Dumnezeu înseamnă că îmi pun nădejdea în El, așa cum spunem noi și noi despre vreun cunoscut (…) Și diavolii o au pe prima și cred în existența lui Dumnezeu și se cutremură, dar nu o au pe a doua, de aceea nu se încred în El cu iubire ca într-un Părinte” (Tambakis, op.cit, p. 132-133). Poate de aceea atunci când privim spre nevoia de teologie în cotidian avem nevoie de confirmarea încrederii noastre în Dumnezeu. Din acest punct de vedere cei care insistă pe comploturi și alianțe care conduc istoria anulează puterea lui Dumnezeu, se fac vinovați de arianism, dacă vrem neapărat o încadrare, luptând cu Întruparea Domnului Iisus Hristos.

Este în linia discursului teribil și teribilist al vremii de acum. Să anulezi divinul de dragul ratingului social. Să-l des-întrupezi de Hristos ca să poți hrăni idolii zilei, secundei, efemerei secunde de popularitate calpă. Ori teologia se supune teribilei culturi a Revelației. „În definitiv, zice Cristian Muntean, poetul, tot ce e chemat omul să trăiască ține de revelație. Memoria noastră este doar o oglindă aburită pe care Dumnezeu o trezește din nou la viață” (Cristian Muntean, Oglindiri în acuarelă, Libris, 2019, pp. 97, 99). Lumea are nevoie, dintre toate exercițiile pe care teologia le propune, de cea mai amplă și mai migăloasă dintre ele: simplificarea. Dacă este să-i dăm crezare lui Seneca începem să lămurim coordonatele unei memorii teologice a lumii, de care nu ținem aproape deloc cont. El scrie: „Virtutea trebuie să pună mâna și să aducă la realitate lucrurile ce le-a gândit” (Seneca, op.cit. p.65). Nu consună spusa lui cu cântarea lui David „Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăpare mea și izbăvitorul meu”? (Psalmul 17.1).  Cum ne vine în ajutor Sfântul Ioan Scărarul care, în Cuvântul către Păstor (95), scrie către noi: „Cu stăruință, rogu-te, nu-i iscusi pe cei simpli întru întortocherile gândurilor celor măiestrite, ci mai vârtos, de-ți este cu putință, întoarce pe cei întortocheați întru simplitate- lucru mai presus de închipuire!”. Dacă vreți a teologhisi în epoca tehnologizării, inclusiv a teologiei, înseamnă a te apropia cu duhul smereniei creatoare de cunoașterea lui Dumnezeu și a lumii peste care este Dumnezeu. Prea ades, în ultimii ani, au contat tezele de doctorat, efuziunile zis academice, încadrările și dezîncadrările din funcțiile educaționale ale universității ori Bisericii. Un duh nou avem nevoie să reaprindem în inimile noastre. Un rug nou, nestins de orgolii ori interese de castă, viu și legat de El, Dumnezeul nostru ce nu contenește să curgă teologie în venele Bisericii, Trupul Său. Desculți, pe Carmelul nădejdii, înveșmântați în toga smerită a ascultătorului de Revelație, să reînvățăm să aducem Jertfa Dumnezeului celui viu. Orice bucurie că ni se aprinde jertfelnicul ține de Harul de Sus, de dorința lui Dumnezeu de a ne mântui sufletele. În miezul acestei lumi e nevoie de voia Lui. Tăcut ascultată. Rostită cu duioșia Crucii. Înveșmântată în cea mai curată limbă a rostirii. Cultivată prin propria noastră faptă. Avem de dat mărturie dinaintea oamenilor că Dumnezeul nostru nu e ca lumea. Plin de hachițe și schimbări ale regulii de mântuire în timpul vieților noastre. Poate că e momentul să spunem mai atent și mai conștienți noi înșine că întreaga cercetare din lume descoperă legile așezate din veșnicie de Dumnezeu zălog existenței noastre și că în fiecare formulă de cunoaștere fizică ori chimică a universului cunoscut El este constanta care validează formula. Chiar dacă pare de neglijat ori de aruncat la groapa de gunoi a gândirii lumii în care tehnologizăm viețile noastre, teologia rămâne darul de a gândi în Dumnezeu la lume. Un dar nesperat într-o vreme a deznădejdilor care ne aduc depresii și moarte. Noi știm că a Înviat! Și asta face din El constanta absolută a oricărei cunoașteri.

***

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXVI, nr. 154, mai-iunie 2019.

Distribuie cu: