Loading...

Jubileul Asociațiilor Mariane la Cacica

O zi binecuvântată la Cacica, unde Asociațiile Mariane au celebrat jubileul lor prin Sfânta Liturghie, rugăciunea rozariului, meditație despre virtutea Speranței și adorație la Preasfântul Sacrament, sub îndrumarea părinților franciscani.

Distribuie cu:

Duminică, 5 octombrie 2025, o zi care se arăta destul de luminoasă și minunată, ne-am îndreptat spre Măicuța Sfântă de la Cacica cu ocazia jubileului Asociațiilor Mariane (Armata Maicii Domnului, Terțiarii franciscani, Grupul Rozariului Viu) cât și a hramului secundar de la Cacica „Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului”, pentru a ne bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Preasfinte.

Deschiderea programului și meditația despre Speranță

Programul a început la ora 9:00 când Părintele Cristian Blăjuț, responsabil național cu Armata Maicii Domnului și Asistent național al Terțiarilor franciscani, fiind și delegat pentru această zi din partea Episcopului de Iași Iosif Păuleț și a Episcopului auxiliar Petru Sescu, ne-a urat „Bun venit” la ceas de sărbătoare de la Cacica și ne-a trasat programul pentru această zi.

În continuare Părintele Iosif-Eduard Cadar, ne-a ținut o meditație referitor la virtutea Speranței, care trebuie alimentată cu multă credință și iubire după exemplul și prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria.

„Virtutea Speranței trebuie alimentată cu multă credință și iubire după exemplul și prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria.”

A urmat rugăciunea sfântului rozariu, misterele de slavă, invocând ajutorul Maicii Preasfinte ca să ne învăluie cu ocrotirea ei de Mamă, iar între timp am avut și posibilitatea pentru a ne spovedi.

Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură

La ora 11:00 s-a început Sfânta Liturghie, prezidată de Părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru Provincial al Fraților Minori Conventuali din România, având alături preoții concelebranți care au însoțit grupurile Mariane la Cacica.

La cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Blăjuț, ne-a insuflat dragostea pe care trebuie să o avem în fiecare zi față de rugăciunea sfântului rozariu, care ne dă forță în fața răului și care ne sprijină în momentele de încercare.

Adorația și binecuvântarea finală

După pauza de prânz, la ora 14:00, a fost o oră de adorație la Preasfântul Sacrament, fiind condusă de părintele Sorin Giurgi, urmată de Coronița Divinei Îndurări.

La finalul pelerinajului nostru, Părintele Rector al Sanctuarului de la Cacica, Daniel Romila, ne-a binecuvântat obiectele religioase și ne-a oferit binecuvântarea finală, după care ne-am îndreptat spre casele noastre.

„A fost o zi binecuvântată și plină de haruri pentru fiecare dintre noi, drept pentru care îi mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Preasfinte pentru această zi minunată prin care ne-am încărcat spiritual.”

A fost o zi binecuvântată și plină de haruri pentru fiecare dintre noi, drept pentru care îi mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Preasfinte pentru această zi minunată prin care ne-am încărcat spiritual și mulțumim organizatorilor în frunte cu părintele Cristian Blăjuț, pentru toată disponibilitatea și ambientul fratern pe care l-am simțit și trăit din plin.

Sr. Adriana Frențescu

Distribuie cu: