Loading...

Isus, calea adevăratei unităţi

În omilia Sfintei Liturghii, celebrată joi, în cursul dimineţii, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, papa Francisc ne-a îndemnat să facem eforturi în favoarea unităţii autentice, care se realizează urmând calea lui Isus, atrăgând atenţia asupra falsei unităţi, creată uneori de oameni doar pentru a se împotrivi cuiva, pentru a-l distruge prin vorbirea de rău.

Papa Francisc în capela Casei Sfânta Marta

Distribuie cu:

Reflectând asupra schimbării de atitudine în comportamentul celor care, în Duminica Floriilor, îl aclamă pe Isus, strigând  „Osana, fiul lui David” pentru ca în Vinerea Pătimirii din săptămâna succesivă să strige: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l”, pontiful se întreabă cum de este posibilă o astfel de transformare, cum de poporul credincios din Duminica Floriilorse poate transformă în mulţimea învrăjbită din Vinerea Pătimirii, explicând că poporul a fost manipulat, folosit de cei care voiau moartea lui Isus.
Papa Francisc: «Manipularea poporului  este, de asemenea, o formă de dispreţ faţă de popor, pentru că este transformat din popor într-o masă de oameni. Este un element care se repetă deseori, din primele timpuri şi până astăzi. Să ne gândim. În Duminica Floriilor toţi îl aclamă pe Isus, spunându-i: „Binecuvântat eşti tu, care vii în numele Domnului”.

În vinerea următoare, aceiaşi mulţime strigă:”Răstigneşte-l, răstigneşte-l „. Ce s-a întâmplat? Le-au spălat creierul [acelor oameni], schimbând situaţia şi transformând poporul în mase distrugătoare?»

Pontiful a explicat totodată mecanismul falsei unităţi, ce constă în unirea aparentă a unora doar pentru a distruge pe cineva prin vorbirea de rău, numai pentru a-i murdări reputaţia, pentru ca apoi – abia ce se despart – să înceapă să clevetească unii împotriva altora. 
Papa Francisc: «Și, într-o măsură mai mică, se întâmplă acelaşi lucru și în comunitățile noastre parohiale, atunci când doi sau trei încep să-l critice pe un altul. Se începe astfel vorbirea de rău … Și se creează o falsă unitate între unii doar pentru a-l condamna pe un altul; se simt în siguranță și condamnă, îl condamnă mental, ca  atitudine. Apoi, când se separă, încep să se vorbească de rău între ei, pentru că sunt divizaţi. De aceea vorbirea de rău este un comportament ucigător, pentru că nimiceşte, ucide persoanele, distruge reputaţia persoanelor.»  
 
Însă, vocaţia creştinului este adevărata unitate, la care se ajunge doar urmând calea Fiului Isus şi refuzând mergerea pe drumul principelui acestei lumi. 
Papa Francisc: «Să ne gândim la marea vocație la care am fost chemaţi: unitatea cu Isus, cu Tatăl. Și pe această cale trebuie să mergem, bărbați și femei care se unesc și încearcă să avanseze mereu pe calea unității. Și nu a falsei unităţi, care nu are nici o substanță și care serveşte pentru a se face un pas mai departe, pentru a condamna persoanele şi a urmări interese care nu ne aparţin, interese ale principelui acestei lumi, care înseamnă distrugere. Fie ca Domnul să ne dea harul de a merge mereu pe calea adevăratei unităţi.»

[ *** ]

Material apărut pe http://ro.radiovaticana.va/

 

Distribuie cu: