Începutul anului de Postulandat
Duminică, 12 octombrie 2025, a fost deschis oficial anul de Postulandat Franciscan 2025–2026 pentru trei tineri: Dragoș-Gabriel Barticel, Ștefan Nemeș și Ionuț Emanuel Șimoni. Celebrarea a avut loc la Biserica „Preasfânta Treime” din Prăjești, în prezența comunității franciscane și a numeroși credincioși.
Distribuie cu:
Duminică, 12 octombrie 2025, la ora 17.00, în Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” din Prăjești (BC), a fost celebrată Sfânta Liturghie care a marcat deschiderea oficială a anului de Postulandat 2025–2026 pentru tinerii Dragoș-Gabriel Barticel, Ștefan Nemeș și Ionuț Emanuel Șimoni.
Cu o zi înainte, cei trei au trăit un timp de reculegere și rugăciune, care le-a pregătit inimile pentru acest pas important al vieții lor.
O celebrare în spirit de comuniune
La celebrarea solemnă au participat frații din comunitatea Postulandatului Franciscan, frații de la parohie, părintele rector al Institutului Teologic Franciscan din Roman, însoțit de frații studenți, precum și formatorii și seminariștii de la Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, alături de alți frați preoți și numeroși credincioși.
Într-o atmosferă de rugăciune și comuniune, candidații și-au exprimat dorința de a-l urma mai îndeaproape pe Cristos, însuflețiți de curaj, încredere și dăruire.
Cuvântul părintelui provincial
Celebratul principal a fost părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial al Provinciei Franciscane Conventuale „Sfântul Iosif” din România. După apelul candidaților, părintele provincial a rostit cuvântul de învățătură, îndemnându-i să-l urmeze pe Cristos sărac și răstignit cu inimă disponibilă și fidelă, după exemplul Sfântului Francisc de Assisi.
Le-a adresat, totodată, un cuvânt de felicitare și încurajare pentru generozitatea răspunsului lor la chemarea Domnului.
Ritul binecuvântării și înmânării Tau-lui
După omilie, a avut loc ritul binecuvântării și al înmânării Tau-lui, semn al mântuirii și al iubirii lui Dumnezeu, amintind de sigiliul Duhului Sfânt primit la Botez.
În acest moment de intensă trăire, candidații și-au exprimat dorința de a aprofunda rugăciunea, convertirea inimii și comuniunea fraternă, angajându-se să cultive răbdarea, bucuria și iubirea frățească.
Ei au cerut să fie formați pentru a deveni, împreună cu frații, o singură inimă și un singur suflet în slujirea Bisericii și a lumii.
Ce înseamnă anul de Postulandat?
Anul de Postulandat reprezintă începutul itinerarului de formare spre viața consacrată, un timp de cunoaștere de sine, discernământ vocațional și aprofundare a vieții evanghelice, care îi ajută pe tineri să descopere tot mai clar chemarea lui Dumnezeu și să răspundă cu generozitate.
Sărbătoarea s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și fraternitate, printr-o agapă frățească pregătită cu grijă și recunoștință de comunitatea fraților de la Postulandatul Franciscan din Prăjești.
Să înălțăm rugăciunea noastră către Domnul pentru acești trei tineri, ca El să ducă la bun sfârșit lucrarea cea bună începută în ei și să dăruiască Bisericii noi vocații la viața consacrată și la Sfânta Preoție.
Fr. Vlad-Bogdan Bejan




