Loading...

Iertarea de la Assisi: 2 august închiderea celui de-al VIII-lea Centenar

Firește este sărbătoarea tuturor celor care vor primi Iertarea: zeci și zeci de confesori vor primi necontenit pe toți cei care vor să-i permită lui Dumnezeu să intre și să le reînnoiască, iar și iar, viața.

Închiderea celui de-al VIII-lea Centenar la Porțiuncula.

Distribuie cu:

Se apropie sărbătoarea Iertării de la Assisi, pe 02 august, o sărbătoare care atrage anual numeroși pelerini la Porțiuncula: „Poarta Milostivirii” întotdeauna deschisă celor care nu obosesc să primească milostivirea și să-și întemeieze pe aceasta drumul de sfințire. Aniversarea din acest an va fi cu adevărat solemnă, întrucât coincide cu închiderea celui de-al VIII-lea Centenar al Iertării de la Assisi.

Jubileul a fost inaugurat pe 02 august anul trecut de către cardinalul Gualtiero Bassetti și înfrumusețat, apoi, de pelerinajul privat al papei Francisc la Porțiuncula două zile mai târziu, pe 04 august 2016. Celebrarea solemnă de închidere a Jubileului Iertării, ce va avea loc începând cu ora 11:00, pe 02 august 2017, prezidată de cardinalul Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Vaticanului, va fi transmisă în direct de Padre Pio TV.

O altă particularitate a acestui an, pentru a sublinia legătura întregii Familii Franciscane printr-o sărbătoare născută din geniala intuiție a Întemeietorului comun, Francisc din Assisi, va fi Triduum-ul de pregătire predicat de către Miniștrii generali ai celor trei Ordine masculine.

Această împărtășire reciprocă vine în contextul drumului comun parcurs până acum ce a culminat prin celebrarea unui Capitul „general” al întregii Familii Franciscane.

La ora 11:00, 01 august, pr. Michael A. Perry, Ministrul general al Fraților Minori, va prezida celebrarea solemnă a Sfintei Euharistii ce se va încheia cu procesiunea de „Inaugurare a Iertării”: numită astfel, întrucât din acel moment, adică începând cu ora 12:00 de pe 01 august și până la ora 24:00 de pe 02 august, Indulgența plenară acordată în mod obișnuit la Porțiuncula se extinde la toate bisericile parohiale din întreaga lume și, de asemenea, la toate bisericile franciscane.

După amiază Primele Vespere vor fi prezidate de mons. Domenico Sorrentino, imediat după terminarea pelerinajului Diecezei de Assisi. Va urma, ca de obicei, darul de tămâie din partea primarului de Assisi, Stefania Proietti. Veghea de rugăciune de seară, cu procesiunea torțelor, va fi condusă de mons. José Rodriguez Carballo, Secretarul Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată.

Pe 02 august va fi o zi de mare sărbătoare: celebrările euharistice vor fi aproape în fiecare oră, printre care cele prezidate de card. Parolin și de episcopul Sorrentino. Sosirea a mii de tineri la al XXXVII-lea Marș franciscan „Un pas înainte”, care împreună cu frații și surorile vor ajunge la Porțiuncula pentru a se bucura de Milostivirea Tatălui. În programul de seară e prevăzut un concert al trupei aparținând Jandarmeriei Vaticanului, după care va urma un foc de artificii în piața Porțiunculei.

Firește, apoi, este sărbătoarea tuturor celor care vor primi Iertarea: zeci și zeci de confesori vor primi necontenit pe toți cei care vor să-i permită lui Dumnezeu să intre și să le reînnoiască, iar și iar, viața.

(traducere din limba italiană de fr. Carol-Daniel Sabău)

***

Material apărut pe www.acistampa.com

 

Distribuie cu: