Loading...

Iaşi: Sfinţiri de preoţi

Hirotoniri preoţie, Iaşi 29 iunie 2013

Distribuie cu:

Hirotoniri preoţie, Iaşi 29 iunie 2013

Hirotoniri preoţie, Iaşi 29 iunie 2013

PS Petru Gherghel a hirotonit 30 de preoţi sâmbătă, 29 iunie 2013, în cadrul Liturghiei celebrate la ora 11.00 în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Au fost prezenţi cinci episcopi, superiorii şi profesorii de la institutele unde au studiat candidaţii, aproximativ 170 de preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi.

Încrezători în Dumnezeu şi cu inimile vibrând de bucurie ne-am îndreptat în dimineaţa zilei de sâmbătă spre catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Cerul era înnourat, dar sufletul nostru era senin şi părea că însuşi Dumnezeu ne zâmbeşte.

La sărbătoarea noastră au participat ÎPS Zbigņevs Stankevičs, arhiepiscop mitropolit de Riga (Letonia), PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, superiori ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali, ai Custodiei „Fericitul Ieremia” a Fraţilor Minori Capucini, ai Congregaţiei „Fiii Iubirii Milostive”. De asemenea, au fost prezenţi profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţii, fraţii, surorile, rudele şi prietenii candidaţilor.

Uşor, uşor ne-am adunat toţi cei 30 de candidaţi. Atmosfera era degajată şi toţi ne salutam cordial. Când timpul s-a împlinit am pornit în procesiune spre catedrala nouă. A fost un moment deosebit. Cu toţii ştiam că acest drum ne va schimba viaţa. Am privit la colegii mei şi am văzut chipuri senine, chipuri concentrate, chipuri mulţumite, chipuri care exprimau trăirea lor interioară cu privire la acest moment.

Intrând în catedrală, mare ne-a fost bucuria văzând mulţimea preoţilor şi a credincioşilor, dar mai ales văzându-i pe cei dragi care au dorit să participe la sărbătoarea noastră. Înaintam spre altar şi fiecare dintre noi zăream câte un chip cunoscut care îi zâmbea. Răspundeam cu un zâmbet şi continuam să ne apropiem de altar. Cu siguranţă în acele momente fiecare a fost încercat de diferite sentimente şi emoţii. A fost un moment unic, de care ne vom aminti mereu cu plăcere, poate cel mai frumos rând scris în cartea vieţii noastre.

Seminariştii, reuniţi în corul Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, au condus cântarea.

La începutul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a salutat pe episcopi, pe candidaţii la Preoţie, pe oaspeţii din străinătate şi pe toţi credincioşii prezenţi.

După proclamarea Evangheliei, rectorul Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, pr. dr. Benone Lucaci, i-a strigat pe nume pe fiecare în parte, menţionând şi dieceza în care vor activa. Astfel nouă sunt pentru Dieceza de Iaşi, 17 pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, trei pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini şi unul pentru Congregaţia „Fiii iubiri milostive”. Cei 30 de candidaţi au fost hirotoniţi prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.

Cuvântul de învăţătură a fost adresat de PS Aurel Percă. Excelenţa sa a subliniat mai întâi rolul pe care la avut Cristos în viaţa celor doi martiri pe care i-am celebrat astăzi: Petru şi Paul. Cel dintâi, a mărturisit că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar atunci când Cristos a fost arestat el l-a renegat. Al doilea îi persecuta pe cei care credeau în Cristos. Nici unul nu era perfect. Cu toate acestea după ce au recunoscut greşeala lor l-au urmat pe Domnul din toată inima. Având un astfel de exemplu al acestor titani ai credinţei Preasfinţitul Aurel ne-a îndemnat pe noi, preoţii nou sfinţiţi, să-l urmăm pe Cristos cu pasiune şi să ne trăim viaţa ca o mărturie de iubire a lui Cristos.

După predică, a urmat ritualul hirotonirii. În grupuri de câte doi, diaconii mergeau în faţa Preasfinţitului, îngenuncheau şi promiteau ascultare şi respect episcopului şi superiorilor lor. A urmat apoi momentul când diaconii s-au întins la pământ. Candidaţii au căzut cu faţa la pământ în semn de umilinţă faţă de Dumnezeu. Acest gest de umilinţă şi abandonare marchează momentul încredinţării întregii vieţi lui Dumnezeu.

Corul invoca ceata sfinţilor prin intonarea litaniei tuturor sfinţilor.

Ultima parte a ritualului de hirotonire a cuprins impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare. După îmbrăcarea hainei de slujitor al altarului, noi prezbiteri au fost unşi cu sfânta crismă în palmă de cei cinci episcopi prezenţi la altar.

Apoi au urcat la altar şi au concelebrat prima lor sfântă Liturghie, alături de episcopi şi ceilalţi preoţi.

La final unul din noi prezbiteri a adresat în numele tuturor preoţilor nou sfinţiţi cuvântul de mulţumire.

ÎPS Zbigņevs Stankevičs a adresat un cuvânt de laudă la adresa diecezei noastră care are o credinţă vie şi cu multe vocaţii la preoţie. Excelenţa sa a avut şi o rugăminte pentru noi, aceea ca doi preoţi să meargă să activeze în dieceza sa.

PS Cornel Damian a adus salutul şi sentimentele de recunoştinţă ale ÎPS Ioan Robu şi i-a invitat pe neoprezbiteri, dar şi pe toţi credincioşi prezenţi să participe la beatificarea Mons. Vladimir Ghika, ce va avea loc la 31 august 2013.

La final, preoţii nou sfinţiţi au împărţit binecuvântarea specială.

Procesiunea de la final a avut ceva special. Era prima procesiune ca preot. Am rămas aceeaşi oameni, dar totuşi ceva era altfel. Haina de preot nu mai era în braţele noastre, ci eram îmbrăcaţi cu ea. Eram aceeaşi şi totuşi alţii.

Bucuria noilor preoţi a continuat şi după sfânta Liturghie. Părinţii, fraţii, rudele, foştii colegi şi prietenii s-au strâns în jurul lor să-i felicite.

Această zi frumoasă va rămâne adânc întipărită în mintea şi inima noastră. Este o zi de cotitură în viaţa noastră. Această zi este un punct de sosire, dar şi un nou început de drum. Este începutul unei vieţi noi pentru care ne-am pregătit în seminar.

Deo gratias!

Pr. Claudiu Bulai (sursa: ercis.ro)

Album foto –>

Distribuie cu: