Loading...

Huşi-Corni: Pe drumul crucii

Duminică, 7 aprilie 2019, în parohia Nașterea Sfintei Fecioare Maria, din Huși-Corni, a avut loc în aer liber Calea Sfintei Cruci, plecând în procesiune din curtea bisericii și finalizându-se la capătul orașului, unde se află rondul crucii pe care este răstignit Isus. 

Huși-Corni: O comunitate pe drumul crucii

Distribuie cu:

După o lună de post și rugăciuni, alături de pr. paroh Petrică Olariu și ceilalți preoți, dascălul, surorile și tinerii care au organizat cântarea, întreaga comunitate catolică din Huși – aproximativ 300 de persoane -, cu mic, cu mare, l-am însoțit pe drumul crucii de pe Calvar pe Isus care, de bunăvoie, și-a dat viața pentru întreaga omenire.

Cu sprijinul autorităților, al Poliției Locale și al Jandarmeriei, am parcurs în mare liniște și profundă credință drumul plin de suferință al lui Isus. Pătrunși de compasiune și de căință, am putut medita frumoasele gânduri rostite de părintele paroh de-a lungul celor 14 stațiuni marcate pe stradă cu câte o frumoasă cruce din lemn. Pentru un parcurs de aproximativ o oră am lăsat la o parte problemele cotidiene reflectând la acest mare mister al mântuirii. Pe parcurs s-au putut observa persoane din curți care ni s-au alăturat în rugăciune, alte persoane imobilizate în cărucioare care se rugau ștergându-și lacrimile și nu în ultimul rând mame cu copii mici care au plecat cu noi în momentul când am trecut cântând.

Fiecare am trăit momente unice în suflet, cuprinși de o mare recunoștință față de jertfa mântuitoare a lui Isus de pe Calvar, iar cântecele tinerilor au făcut cadrul necesar să medităm ce trebuie să schimbăm în viața noastră, cum putem să scăpăm de egoism venind în ajutorul celor de lângă noi, cum putem trăi în harul lui Dumnezeu practicând virtuțile, pregătindu-ne astfel sufletele pentru marea izbândă a lui Isus în fața morții: sfânta zi a Învierii. La finalul acestui drum solemn am primit binecuvântarea cu crucea care a fost purtată de 14 bărbați din comunitate. Am plecat la casele noastre mai plini de har și cu dorința în suflet ca timpul de post ce a mai rămas să îl folosim bine, să ne pregătim pentru ca marea zi a Învierii să fie și o înviere a sufletelor noastre și a relațiilor dintre noi. 

Distribuie cu: