Huși-Corni: Misiuni populare
Comunitatea din Huși-Corni a avut parte, în acest timp sfânt al Postului Mare, de câteva zile binecuvântate de misiuni populare, care s-au desfășurat în perioada 7-9 martie a.c., predicator fiind părintele Cristian Blăjuț, OFMConv. Tema acestor misiuni a fost: „Virtuțile teologale: credința, speranța și iubirea”.

Distribuie cu:
Misiunile populare au început vineri seara, 7 martie, la ora 17:00, când toți credincioșii s-au adunat să se roage Calea Sfintei Cruci, urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia părintele predicator ne-a vorbit despre virtutea credinței, credință prin care fiecare dintre noi se abandonează în mâinile lui Dumnezeu, credință care se alimentează prin Sfintele Sacramente și care ne ajută să avem o conduită creștină autentică și o legătură profundă cu Dumnezeu.
În ziua de sâmbătă, 8 martie, la Sfintele Liturghii de dimineață și seară, părintele predicator ne-a vorbit despre virtutea speranței. Sf. Paul ne spune că virtutea speranței nu dezamăgește niciodată, de aceea noi avem nevoie de speranță pentru a trăi și avem nevoie de Duhul Sfânt pentru a spera. Nu trebuie să ne mulțumim să avem speranță numai pentru noi, Dumnezeu vrea să facă din noi semănători de speranță.
Misiunile populare s-au încheiat duminică, 9 martie a.c., cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11:00, prezidată de părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, Ministru Provincial al Fraților Minori Conventuali „Sfântul Iosif” din România, concelebranți fiind preoții din comunitate, părintele Iosif Dancă, econom provincial, și părintele Cristian Blăjuț. La această Sfântă Liturghie, părintele predicator ne-a vorbit despre cea de-a treia virtute, iubirea, virtute pe care Dumnezeu a pus-o în noi tocmai ca să putem realiza asemănarea noastră cu Dumnezeu prin iubire, iubire așa cum ne-o prezintă Sfântul Apostol Paul în Scrisoarea Întâi către Corinteni, capitolul 13.
Părintele Cristian ne-a relatat și despre slujitorul lui Dumnezeu, părintele Anton Demeter, cel care a făcut din credința, speranța și iubirea sa o mărturie vie, îmbrăcând aceste caracteristici pe care le auzim din gura Apostolului Paul. Aceasta l-a făcut să fie cu adevărat un al doilea Cristos, asemănându-se lui Cristos în iubirea aproapelui, care este dovada și unitatea de măsură prin care noi ne putem exprima iubirea noastră față de Dumnezeu.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh, Gabriel Dancă, a adus mulțumiri cuvenite celor implicați în organizarea zilelor de misiuni, în mod special mulțumindu-i părintelui predicator Cristian Blăjuț pentru contribuția spirituală oferită în aceste zile binecuvântate.
Misiunile populare desfășurate în comunitatea noastră au fost zile de har, zile în care Dumnezeu ne-a adunat să ne reîmprospăteze conștiința și cunoștința despre darurile pe care ni le-a făcut.
***
Album foto: Huși-Corni: Misiuni populare (7-9 martie 2025)