Loading...

Frați în sărbătoare

Marți, 17 septembrie 2019, la Prăjești, șapte frați ai Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” din România, am celebrat jubileul de argint al profesiunii religioase, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne, înconjurați de confrații de la Noviciat și de la Parohie, împreună cu comunitatea de credincioși din Prăjești.

Frați în sărbătoare la ceas jubiliar

Distribuie cu:

Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, pe 17 septembrie 1994, douăzeci și șase de novici profesam voturile religioase în Ordinul Fraților Minori Conventuali, Provincia „Sfântul Iosif” de România. Pe 17 septembrie 2019, noi cei șapte rămași dintre novicii de odinioară am celebrat jubileul de argint, șase prin prezență, unul de la distanță.  

Atmosfera a fost de o adevărată sărbătoare. Un număr mare de credincioși din Prăjești ni s-a alăturat în rugăciune la sfânta Liturghie, împreună cu păstorii lor, frații care slujesc în Parohie, precum și cu formatorii și cei șase tineri care se pregăteau să înceapă anul de Noviciat.

Întrevederea noastră, a fraților jubiliari, a fost emoționantă, ținând cont că slujim în diferite locuri ale Ordinului Franciscan, iar întâlnirile nu sunt ușor de organizat. De altfel, trei dintre noi activează în Italia: fr. Marius Căliman, din Tămășeni, NT, este la Florența, conventul „Sfânta Cruce”; fr. Lucian Goșman, din Buruienești, NT, este la Tirrenia, conventul „Sfântul Francisc de Assisi”; fr. Silvestru Borșa (care nu a putut fi prezent), din Cornu Lunci, SV, este la Rivotorto, proto-conventul „Sfântul Francisc de Assisi”; ceilalți patru activăm în România: fr. Mihai Afrențoae, din Prăjești, BC, este la Roman, NT, conventul „Sfântul Francisc de Assisi”; fr. Ioan Enășcuț, din Săbăoani, NT, este la Baia Mare, comunitatea „Sfântul Francisc”; fr. Marcel Roșu, din Bijghir, BC, este la Prăjești-Noviciat, conventul „Preasfânta Treime”; fr. Cristian Tiba, din București, B, este la Chișineu Criș, comunitatea „Sfântul Francisc de Assisi”.

În cadrul sfintei Liturghii am adus mulțumire Domnului pentru darul chemării și al fidelității, în urmarea lui Cristos, după exemplul seraficului Părinte Francisc, cunoscut ca un „Alt Cristos”, datorită Stigmatelor Mântuitorului pe care le-a purtat în trupul său în ultimii de doi ani viață, eveniment amintit tocmai în ziua de 17 septembrie. Sărbătoarea Stigmatelor sfântului Francisc a fost și punctul de plecare al cuvântului de învățătură de la Sfânta Liturghie. Asemenea lui Isus, Francisc a fost însemnat cu sfintele Stigmate, simbol al transformării sale spirituale și trupești, până la conformarea cu Cristos.

* * *

Marți, 17 septembrie 2019, la Prăjești, șapte frați ai Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” din România, au celebrat…

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Miercuri, 18 septembrie 2019

Distribuie cu: