Loading...

FIMP: Întâlnirea parohilor

În perioada 7-11 octombrie 2019 Federația Intermediteraneană a Miniștrilor Provinciali Ofmconv.  (FIMP) a organizat la Assisi a XLIV-a Întâlnire a parohilor cu titlul: „Poporul lui Dumnezeu ca mărturisitor”, la care au participat 28 de frați provenind din Italia, Franța, Germania, România, Spania și Turcia. Dintre aceștia, 11 frați au fost români. Gazdă a acestui eveniment a fost Casa „Domus Laetitiae” a Fraților Minori Capucini ai Provinciei din Umbria, Conventul „Cristos Înviat”.

A XLIV-a întâlnire a parohilor franciscani din aria FIMP

Distribuie cu:

Întâlnirea a avut un triplu caracter: în primul rând a avut un caracter formativ, de actualizare și problematizare a realității pastorale; în al doilea rând a avut un caracter de împărtășire, schimb de experiență între parohi proveniți din jurisdicții și realități socio-culturale și religioase diferite, dar și cu vârste și experiențe diferite cât privește realitatea pastorală; în al treilea rând a avut un caracter organizatoric și electiv

În momentul de introducere, părintele Gianmarco Arrigoni a subliniat faptul că întâlnirea parohilor a cunoscut momente de înflorire, dar în ultimii ani a suferit anumite fluctuații cât privește participarea și interesul fraților. Una din cauze ar fi și scăderea semnificativă a numărului de parohii de pe teritoriul FIMP (10 ani în urmă, erau aproximativ 120 de parohii, astăzi doar 70) și indică necesitatea de a regândi această întâlnire, nu plecând de la numărul participanților, dar de la semnificația și importanța pe care o are pentru formarea și îmbogățirea fraților care sunt chemați să facă această slujire. După introducerea părintelui Gianmarco a urmat prezentarea fiecărui frate.

Președintele FIMP, părintele Mauro Gambetti, în discursul său, a precizat că Biserica se află într-o fază de regândire a modului de a prezenta Evanghelia omului de astăzi. A subliniat necesitatea de a gândi împreună provocările Bisericii şi să nu uităm că, astăzi, ca odinioară Francisc, suntem și noi chemați să iluminăm Biserica, să fim noi cei care propunem o cale. Cei care sunt în prima linie, parohii, sunt cei care trebuie să aprindă focul, să își imagineze un model nou de parohie și de pastorație!

Momentul formativ a fost condus de părintele Domenico Paoletti și părintele Maurizio di Paolo, Procuratorul general al Fraților Minori Conventuali. Părintele Domenico, prin cele două conferințe Poporul lui Dumnezeu ca mărturisitor. Provocările papei Paul al VI-lea și De la Evangelii nuntiandi la Evangelii gaudium: Paul al VI-lea inspiratorul papei Francisc, a indicat mărturia creștină ca expresie a trăirii credinței. Credința creștină se întemeiază pe revelația lui Dumnezeu și pe credibilitatea acesteia, iar mărturia creștină este structurată pe misterul pascal. Papa Francisc, inspirându-se de la papa Paul al VI-lea, indică patru principii pentru a da „formă” unei comunități creștine: bucuria, misiunea, istoria și Duhul Sfânt. Din indicațiile părintelui Domenico, pastorația trebuie să se construiască pe acest model deoarece comunitățile creștine trebuie să fie locul primirii și transmiterii Evangheliei lumii de astăzi prin iradiere și nu prin prozelitism; să devină comunități întemeiate pe relații umane și nu pe structuri; comunități creștine fraterne și nu centru de prestare servicii.

Părintele Maurizio di Paolo, în conferințele sale Evanghelizarea în Constituțiuni și Raportul dintre paroh și superiorii religioși, plecând de la Discursul papei Francisc la încheierea Capitolului General din acest an, a descris evanghelizarea în Constituțiuni subliniind cei cinci pilaștrii ai evanghelizării indicate de Papa Francisc: pastorația mărturiei, fraternitatea, minoritatea, reconcilierea și formarea. Dând  numeroase exemple din viața concretă a fraților a făcut ca indicațiile Constituției și a Dreptului canonic să fie corelate la viața reală și la provocările actuale.

Miercuri după-amiază, 9 octombrie 2019, am făcut un pelerinaj la Santuario della Spogliazione unde am participat la mărturia dată despre Slujitorul lui Dumnezeu Carlo Acutis, un adolescent pe care papa Francisc l-a propus ca model de sfințenie pentru noile generații. Mărturia a fost dată chiar de mama acestuia.

Joi, în cursul dimineții, s-a discutat despre închiderea sau continuarea întâlnirilor anuale ale parohilor. Chiar dacă numărul tot mai scăzut al fraților participanți la această întâlnire dădea impresia unui apus al acestei inițiative, entuziasmul și determinarea fraților tineri au condus către o remotivare și o dorință de a continua pagina glorioasă scrisă de predecesorii lor. S-a decis prin vot în unanimitate continuarea întâlnirilor; următoarea întâlnire fiind fixată pe 6-10 octombrie 2020 la Padova. S-a ales și noua conducere a Colegiului Parohilor: noul Președinte ales este Gianmarci Arrigioni, vicepreședinte este Augustin Vereș; mai fac parte din consiliu Ioachim Blaj, Scarlatino Nicola și Valentini Mauro.

După-amiază am făcut un pelerinaj la Santuario dell’Amore Misericordioso di Collevalenza, încheind ziua cu o cină fraternă unde am avut posibilitatea de a degusta bunătățile culinare ale regiunii Umbria.

Putem spune că aceste zile au fost caracterizate de rugăciune, fraternitate și dialog în care s-au împletit în mod minunat experiența fraților mai în vârstă cu entuziasmul fraților tineri; zile în care trecutul glorios al unei generații care pare să ajungă la asfințit își găsește speranța în entuziasmul și determinarea noilor generații de frați care primesc o moștenire atât de frumoasă de care se simt responsabili să o poarte mai departe oferindu-și viața pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.

* * *

În perioada 7-11 octombrie 2019 Federația Intermediteraneană a Miniștrilor Provinciali Ofmconv. (FIMP) a organizat la…

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Miercuri, 16 octombrie 2019

Distribuie cu: