A doua serie de exerciții spirituale a fraților franciscani la Viișoara

Distribuie cu:

Acesta a evidențiat încă de la început câteva din temele, pe care le-a aprofundat în cele cinci zile: timpul secularizării și timpul credinței; riscurile credinței; credința ca act liber; motivarea credinței astăzi; de la ateism la reîntoarcerea zeilor; pelerini pe drumul credinței etc. 

Încercând formularea unui scurt rezumat al ideilor care s-au evidențiat în aceste zile de exerciții spirituale am putea începe cu prima temă, adică cea a secularizării. Pentru România odată cu anul 2000, secularismul prinde putere cu ajutorul globalizării și a unei conectivități accelerate în rețelele de socializare. Dar ce vrea să însemne secularizare? Înseamnă a trăi viața ca și cum Dumnezeu nu ar exista sau a crede într-un Dumnezeu creat după chipul și asemănarea omului.

Într-un astfel de ambient, cultura contemporană nu are niciun interes să creadă într-un adevăr absolut; așa iau naștere credințele de „șemineu” și cele de tip „IKEA”, în care omul cumpără ce vrea și construiește ce credință îi convine sau crede el că îl caracterizează. Dar acest tip de credință aduce cu sine multe riscuri cum ar fi indiferența și sincretismul religios. Iată de ce chiar dacă credința trebuie să fie un act liber („Dacă vrea cineva să vină după mine să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” – Mt 16, 24) ea trebuie să urmeze câteva criterii esențiale pentru ca aceasta să fie o credință adevărată.

Într-o lume care, pe deoparte, se refugiază tot mai mult în ateism și, pe de altă parte, fuge din ce în ce mai mult în irațional (crede, dar crede în ceea ce vrea ea) suntem chemați să parcurgem drumul credinței, o credință mereu în mișcare, dinamică, niciodată stagnantă, fiind mereu cu privirea ațintiți spre cerul lui Dumnezeu, nu „cerul” nostru.

* * *

Distribuie cu: