Matei 25,31-46
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii! Căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine!» Atunci îi vor răspunde cei drepţi, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? Când te-am văzut străin şi te-am primit, sau gol şi te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?» Iar regele, răspunzând, le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut». Atunci le va spune celor de la stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat». Atunci ei îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând sau însetat, sau străin sau gol, sau bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?» Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun: tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut». Şi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi, în viaţa cea veşnică”.

Comentariu
După ce de-a lungul întregului an liturgic, ne-am hrănit spiritual, duminică de duminică, cu evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei, astăzi, în ultimul popas al acestui drum de credință, același evanghelist ne face un mare cadou prin dezvăluirea obiectului examenului nostru final. Poate că termenul de „examen” nu este unul tocmai potrivit într-un astfel de context, totuși, mi se pare mai potrivit decât acela de „judecată” la care ne fuge mintea imediat ce ascultăm acest fragment al evangheliei.

De altfel, examenul îl implică atât pe cel care-l susține cât și pe învățător, iar evanghelistul Matei, realist cum îi este stilul, ni-l prezintă pe „Fiul Omului” implicat direct și personal în istoria fiecărui om: „am fost”, „mi-ați dat”, „m-ați primit”, „m-ați îmbrăcat”, „m-ați vizitat” sau tocmai contrariul: „nu am fost”, „nu mi-ați dat”, „nu m-ați primit”, „nu m-ați îmbrăcat”, „nu m-ați vizitat”.

Pe unii poate îi surprinde faptul că Fiul Omului nu introduce în examenul final, nici o întrebare cu privire la acțiunile noastre religioase: cât ne-am rugat, cât am postit, câte pelerinaje am făcut, câte devoțiuni am practicat, și nici măcar nu pomenește ceva despre cât am construit, câte diplome, funcții sau alte bunuri am adunat, cât am scris, pe câți i-am convertit etc. Aprecierile lui Isus sau dezaprobările sale țintesc exclusiv trăirea iubirii. În fond, de ce ne-am aștepta la altceva de vreme ce înainte de plecarea sa la Tatăl, Mântuitorul nu ne-a cerut altceva decât să ne iubim unii pe alții, așa cum El ne-a iubit pe noi?!

Tema primită a fost clară, iar rezolvarea ei nu are nevoie de prea multe studii, atâta timp cât oricine își dă seama că un flămând are nevoie de mâncare, un însetat are nevoie de apă, un străin are nevoie de un adăpost, un bolnav are nevoie de prezența cuiva. Și apoi, nici măcar este indiferent dacă îl vedem pe El sau nu într-o astfel de persoană. Important este să-i vedem nevoia, strigătul, singurătatea, suferința, lipsa.

Istoria pe care Dumnezeu o va asuma în veșnicie este scrisă doar de cei care au înțeles că „totul depinde de cum ne iubim unii pe alţii” (Maica Tereza).

Regalitatea lui Isus trebuie înțeleasă tot din perspectiva acestei iubiri concrete.

El este regele acelora care, asemenea lui, văd nevoile celorlalți și, cuprinși de o sinceră compasiune, încep să-i slujească.

Repet: nu contează dacă-l vedem pe Isus sau nu în cineva. În fond, el nu ne-a spus „iubiți-mă pe mine așa cum eu v-am iubit”, ci „iubiți-vă unii pe alții așa cum eu v-am iubit”. Dumnezeu se ascunde pentru a-l arăta pe om. Fiul Omului se exclude din porunca cea nouă, tocmai pentru a nu-l acoperi pe om; pentru a lăsa să i se vadă bine chipul, nevoia, lipsa: „tot ce aţi făcut (sau nu ați făcut) unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”.

Din Izvoarele franciscane 1035-1036
Într-o zi, în timp ce izolat astfel de lume se ruga, și fiind absorbit cu totul în Dumnezeu, în excesul fervorii sale, i-a apărut Isus Cristos, răstignit pe Cruce.

Văzându-L, a simțit că i se topește inima. Amintirea pătimirii lui Cristos i s-a imprimat atât de viu în cele mai ascunse fibre ale inimii sale, încât din acel moment când îi venea în minte răstignirea lui Cristos, chiar și la exterior, cu greu putea să-ți rețină lacrimile și suspinele, după cum el însuși a relatat în mod confidențial mai târziu, când se apropia de moarte…

De atunci s-a îmbrăcat cu duhul sărăciei, străbătut de un intim sentiment de umilință și de adâncă pietate. În timp ce mai înainte avea oroare nu numai de compania leproșilor, dar chiar și să-i vadă de departe, acum, datorită lui Cristos cel Răstignit, care după cuvintele profetului, a luat aspectul de disprețuit al unui lepros, le slujea cu umilință și gentilețe, în intenția de a dobândi disprețul deplin de sine însuși.

Distribuie cu: